fbpx

În urma mitingului pașnic organizat în data de 17 septembrie 2017 de Consiliul Marii Adunări Naționale, organul de urmărire penală a pornit o cauză penală cu privire la presupusa cauzare de suferințe fizice unor angajați ai poliției.

În data de 18 septembrie 2017, Alexei Alexeev, șoferul microbuzului care transporta boxele de amplificare a sunetului a fost reținut de către angajații poliției și i-a fost înaintată bănuiala de comitere a unei infracțiuni de aplicare a violenței periculoase în privința unor angajați ai poliției. Potrivit actului respectiv Alexeev este învinuit de faptul că fiind la volanul microbuzului a ”intrat” în cordonul de poliție, cauzând vătămări unor angajați ai poliției.

Imaginile video înregistrate la protestul din fața TRM demonstrează că toate acuzațiile care i se aduc șoferului microbuzului care transporta echipamente audio la mitingul de protest din 17 septembrie sunt false și constituie doar un pretext de intimidare și amenințare a cetățenilor.

La data de 20 septembrie 2017, Judecătoria sec. Centru a admis demersul procurorului și a eliberat un mandat de arest de 30 de zile pe numele lui Alexei Alexeev. În temeiul acestui mandat Alexeev a fost plasat în Penitenciarul nr. 13, mun. Chișinău.

Organizațiile și persoanele semnatare ale acestei declarații se arată îngrijorate de deraierea de la principiile democratice, de intimidarea participanților la întruniri prin reținerea și arestarea abuzivă a unei persoane care a facilitat desfășurarea întrunirii.

Considerăm abuzivă reținerea lui Alexeev Alexei și aplicarea față de acesta a măsurii preventive de arest;

Ne îngrijorează mult hotărârea judecătorului de instrucție care a admis demersul procurorului de aplicare a arestului preventiv, o atare hotărâre ridică suspiciuni cu privire la independența și profesionalismul acestuia.

Calificăm arestul preventiv aplicat lui Alexei Alexeev încă o dovadă a faptului că în Republica Moldova se abuzează de punerea sub arest preventiv a unor persoane, în condițiile când situația dictează evident cu totul alte măsuri preventive.

 

În acest context, SOLICITĂM URMĂTOARELE:

  1. Curții de Apel Chișinău – examinarea de urgență a recursului depus de către Avocatul Iulian Rusanovschi și dispunerea eliberării imediate a cetățeanului Alexeev din arest și neadmiterea plasării acestuia în condiții inumane și degradante de detenție în Penitenciarul nr. 13;
  2. Avocatului Poporului – intervenirea de urgență în acest caz, să monitorizeze starea lui Alexei Alexeev și neadmiterea aplicării față de acesta a tratamentelor inumane și degradante;
  3. Procuraturii Generale – dispunerea încetării imediate a urmăririi penale pornite și retragerea acuzațiilor față de Alexei Alexeev;
  4. Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii – examinarea compatibilității lui Nicolae Corcea cu statutul de judecător; considerăm că Inspecția trebuie să dispună începerea unei proceduri disciplinare, iar Consiliul Superior al Magistraturii să aplice o sancțiune disciplinară proporțională, deoarece acţiunile judecătorului în procesul de înfăptuire a justiţiei în acest caz fac dovada incompetenţei profesionale grave şi evidente;
  5. Consiliului Europei – instituirea unei misiuni permanente de monitorizare a respectării drepturilor și libertăților omului, care să activeze permanent în Republica Moldova și să prezinte expertize independente publicului larg pe cazuri de represiuni politice. Considerăm că această este unica posibilitate de a combate falsificările și abuzurile în care sunt implicate de comun – poliția, procuratura, judecătorii, instituțiile de presă afiliate politicienilor și cele finanțate din bugetul public și conducerea politică a Republicii Moldova.
  6. Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa în Republica Moldova – monitorizarea organizării și desfășurării tuturor protestelor pentru a preveni în viitor încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în Republicii Moldova.

 

Chișinău, 22 septembrie 2017

 

Semnatari:

A. O. BIOS

A.O. RC ”Gutta-Club”

Asociaţia pentru Democraţie Participativă „ADEPT”

Asociația Femeilor pentru Protecția Meidului și Dezvoltare Durabilă

Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă (AGER)

Centrul Analitic ”Expert-Grup”

Centrul de Resurse Juridice din Moldova

Centrul pentru Analiza și Prevenirea Corupției

Centrul pentru Politici și Reforme

Comunitatea ”WatchDog.MD”

IDIS ”Viitorul”

Institutul de Politici Publice

Fundația Est-Europeană

Promo LEX

REC Moldova

Transparency International Moldova

Andrei Brighidin – aprător al drepturilor omului

Alexandru Machedon – activist, directorul companiei StarNet

Alexei Tulbure – ex-ambasador la ONU

Petru Macovei – Director executiv API

Categorii: ApeluriNotes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *