Cuprins:
Introducere
→ De ce avem nevoie de acces la informație?
→ Cine poate solicita informația?
→ Ce informație putem solicita și ce spune legea?
→ Cum solicităm informația?
→ Cât timp vom aștepta răspunsul la o solicitare?
→ Ce facem dacă nu primim răspuns?
Introducere
Accesul la informații este un pilon de bază al unui sistem democratic. Țările care înregistrează cele mai înalte nivele de democrație, libertate și guvernanță, de regulă, sunt și țările cu cele mai transparente instituții publice. Deschiderea statului înseamnă o încredere mai mare a cetățenilor în autorități și vice versa. Un stat care are ceva de ascuns de la cetățeni, nu este unul democratic. Informația deținută de autorități este produsă din banii publici și, respectiv, trebuie să fie publică.
Centrul de Politici și Reforme implementează de cinci ani inițiative și proiecte menite să sporească accesul de informație și să crească transparența instituțiilor publice. Am elaborat articole, cercetări, recomandări pentru a îmbunătăți transparența autorităților și instituțiilor publice și am organizat evenimente, iar când a fost nevoie, am mers și în judecată pentru a apăra dreptul la acces la informație.
Am rezumat experiența noastră în acest scurt ghid practic privind accesarea informației de interes public, unde explicăm, pe pași și prin exemple, cum să obținem de la autorități informația de care avem nevoie și ce să facem în caz că suntem refuzați.
Vă îndemnăm să vă cunoașteți și exercitați drepturile! Solicitați accesul la informații de interes public și implicați-vă în procesele decizionale. Astfel, putem construi statul democratic pe care ni-l dorim cu toții, în care cetățenii cunosc cu ce se ocupă autoritățile, iar autoritățile sunt responsabile față de ei. Dacă apar întrebări sau neclarități în interacțiunea cu autoritățile, vă încurajăm să ne scrieți pe [email protected].
De ce avem nevoie de acces la informație?
Lipsa informației publice înseamnă că cetățenii nu pot urmări modul în care sunt implementate politicile, cum sunt cheltuiți banii publici, nu cunosc care sunt serviciile publice disponibile și nu pot participa activ la procesele de luare a deciziilor. Pentru ca cetățenii să se poată implica în viața publică și socială, aceștia trebuie să aibă acces la informațiile produse, prelucrate și sistematizate de autorități. Doar așa oamenii pot da o notă aleșilor și pot să-i taxeze eventual la alegeri. De asemenea, avem nevoie de informația deținută de autorități și în activitățile de zi cu zi, prin care ne exercităm drepturile și libertățile noastre. Vrem să vedem cât de poluat este aerul acolo unde trăim sau, de ce nu, câți bani au fost cheltuiți pentru un eveniment de inaugurare a unei parcări făcute de primărie.
Presa de investigație are nevoie de informație pentru a monitoriza autoritățile și a produce materiale de investigație. ONG-urile și societatea civilă trebuie să dezvolte recomandări și monitorizări bazate pe date și informație veridică. Mediul de afaceri are nevoie de un acces egal la informație pentru a lua decizii informate și a nu fi dezavantajați în fața concurenților mai „informați”. Ceilalți au nevoie de toate cele enumerate mai sus, dar pe lângă asta, pot solicita și informație despre activitățile ce țin de viața și interesele lor, ale familiilor și comunităților lor. De exemplu, cum sunt cheltuiți banii publici pentru instalarea tomberoanelor din curțile unde trăiesc, când va fi reparat un trotuar sau care sunt planurile autorităților privind iluminarea stradală din localitate.
Accesul la informație este un drept fundamental al omului
Dreptul accesului la informația de interes public este o parte componentă a dreptului la libertatea exprimării, stipulat în Articolul 19 al Declarației Universale a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generala a Organizatiei Națiunilor Unite la 10 de septembrie 1948:
„Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat.”
Republica Moldova este parte la Convenția Consiliului Europei privind accesul la documentele oficiale (cunoscută și drept Convenția de la Tromsø) care prevede principalele standarde privind accesul la informațiile oficiale.
Și articolul 34 din Constituția Republicii Moldova consolidează acest deziderat:
„Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.”
Cine poate solicita informația?
Informația de interes public poate fi solicitată de oricine: cetățeni, ONG-uri sau companii private.
Nu doar cetățenii au acest drept. Străinii și apatrizii sunt și ei protejați în dreptul lor de a accesa informații oficiale, iar autoritățile sunt obligate să le furnizeze, de exemplu, informații despre serviciile disponibile persoanelor refugiate.
Ce informație putem solicita?
Accesul la informații este reglementat de Legea privind accesul la informaţie, adoptată în anul 2000, care stabilește, că oricine are dreptul de a căuta, de a primi şi de a face cunoscute informaţiile oficiale.
Informații oficiale sunt considerate toate informaţiile aflate în posesia şi la dispoziţia furnizorilor de informaţii. Acestea pot fi elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate şi/sau adoptate de chiar instituțiile publice și persoanele oficiale, sau puse la dispoziţia lor de altcineva.
Să zicem că o companie privată a elaborat un studiu de fezabilitate pentru un proiect public și l-a transmis instituției publice care l-a comandat. Chiar dacă documentul dat este elaborat de o entitate privată, prin faptul că acesta se află în posesia instituției publice, el conține informație oficială și trebuie pus la dispoziția solicitantului de informație, la fel ca și costul serviciilor de consultanță, felul în care a fost comandat studiul etc.
Putem solicita bugete, rapoarte, date despre achiziții, contracte, documente, date statistice și indicatori. Putem avea acces la diferite forme ale informației: fotografii, desene și hărți sau înregistrări audio sau video.
De exemplu, putem solicita înregistrarea video de la o ședință a unei primării (în format CD, DVD sau veni cu stick-ul nostru la sediul instituției), datele statistice despre accidentele rutiere de pe strada sau regiunea noastră, bugetul de marketing al unei campanii informaționale făcute de instituție, salariul unui funcționar sau schița/planul noului parc care va fi revitalizat de autorități.
Cum solicităm informația?
Ce trebuie să conțină o solicitare pentru ca aceasta să fie acceptată, înregistrată și să primim un răspuns:
- Numele și prenumele solicitantului;
- Descrierea (cât mai exactă) a informației solicitate;
- Modalitatea preferată de primire a răspunsului;
- Adresa email și telefonul de contact, în cazul în care funcționarul va avea nevoie de clarificări.
Solicitarea trebuie formulată clar și punctual
O formulare corectă și bine structurată, cu o solicitare clară, care nu lasă spațiu de interpretare, poate preveni un răspuns inutil sau un refuz. Un motiv al unui răspuns necalitativ poate fi însăși solicitarea. Astfel, trebuie de solicitat informație, cifre, fapte, nume cât mai concrete. Cu cât mai multe date concrete oferim despre solicitare (anul, perioada, numele persoanelor, instituția, etc), cu atât mai detaliată va fi informația furnizată.
De exemplu, dacă avem nevoie de date despre numărul de refugiați sau refugiate plasate în câmpul muncii din Moldova, pentru a nu primi în răspuns doar o cifră totală, putem cere datele dezagregate pe orașe, ocupații, luni, gen, etc.
Semnarea solicitării nu este obligatorie
Solicitările de informații, fie că sunt depuse în format fizic, fie expediate pe poșta electronică a instituției, nu necesită semnătură, atât timp cât conțin numele solicitantului și modalitatea în care urmează a fi prezentată informația.
Uneori, instituțiile pot refuza accesul la informații, motivând că solicitarea expediată online nu conține semnătura electronică. În această situație, recomandăm să amintiți instituției că semnarea scrisorii nu este o cerință legală pentru solicitările de informații. Putem face referință și la Articolul 12 din Legea nr. 982 din 11.05.2000 privind accesul la informație, care enumeră exhaustiv cerințele de formă și conținut ale solicitării, și care nu include printre acestea semnătura. Respectiv, furnizorul este obligat să vă ofere informația.
Semnarea documentului este o condiție de formă în cazul petiției. Despre diferențele dintre petiții și solicitările de informații am scris mai jos.
Justificarea solicitării nu este obligatorie
Deseori autoritățile solicită clarificări despre motivele din care informația este solicitată și pentru ce va fi utilizată aceasta. Este, și aceasta, o metodă de a impune o barieră accesului la informație. Pentru că legislația spune expres că solicitantul de informație „este absolvit de obligaţia de a-şi justifica interesul pentru informaţiile solicitate”, recomandarea noastră este ca aceste întrebări de clarificare să aibă un singur răspuns: „solicitantul de informație nu este obligat să își motiveze solicitarea”.
Totuși, dacă ne dorim o conlucrare eficientă cu instituția, putem menționa că avem nevoie de date pentru a face o cercetare, un articol sau un eveniment.
Citarea legislației nu este obligatorie, dar poate fi utilă
Recomandarea noastră este ca, pentru a aminti instituței vizate despre drepturile solicitanților de informații și obligațiile corespunzătoare ale instituției, la sfârșitul fiecărei solicitări să indicăm următorul pasaj: „Informaţia solicitată urmează a fi pusă la dispoziţia solicitantului din momentul în care va fi disponibilă pentru a fi furnizată, dar nu mai târziu de 15 zile de la data înregistrării cererii de acces la informație (art. 16, Legea nr. 982 din 11.05.2000 privind accesul la informație).”
Cum putem solicita informația?
Putem solicita informația în orice fel (email, telefon, fax, sms, verbal).
Recomandarea noastră este să trimiteți solicitarea pe poșta electronică a instituției și să cereți să vă fie comunicat numărul de înregistrare a cererii. Astfel, ne vom asigura că documentul a fost recepționat și vom putea face referire la el mai ușor în cazul în care apar neclarități.
De la cine putem solicita informații?
Informațiile pot fi solicitate de la orice instituție care dispune de informații oficiale de interes public. Din această categorie fac parte:
- Autoritățile publice centrale și locale, precum Parlamentul, Guvernul, Președinția, administrația publică sau autoritatea judecătorească;
- Instituțiile publice centrale și locale;
- Persoanele fizice și juridice, care au un contract cu o instituție sau autoritate publică și dispun de informații oficiale de interes public.
Trebuie să solicităm informațiile necesare de la instituțiile relevante. Totuși, nu este nevoie să cunoaștem exact denumirea subdiviziunii din instituția respectivă în competența căreia se află informația în cauză. De exemplu, dacă avem o întrebare despre reparația unei porțiuni de drum sau trotuar, sau iluminarea stradală din orașul Chișinău, pe o stradă din sectorul Buiucani, nu trebuie să căutăm direcția sau pretura responsabilă de problemă, dar putem expedia solicitarea pe adresa primăriei, care, la rândul său, trebuie să o redirecționeze instituției relevante din subordinea sa.
Totuși, dacă avem nevoie de date de la două instituții distincte (de ex., două ministere), e mai bine să le trimitem separat.
În ce limbă putem solicita să ne fie furnizate informații?
În general, informațiile solicitate ne vor furnizate fie în limba română, fie în limba în care au fost create. În cazul în care actele sunt elaborate într-o limbă diferită decât cea de stat, la cerere, putem primi gratuit și o copie în română. Potrivit legii, avem dreptul să solicităm informații și în oricare altă limbă, însă contra unei plăți adiționale pentru traducere.
Potrivit standardelor internaționale (de exemplu Articolul 5 din Convenția de la Tromsø) autoritatea publică trebuie să acorde asistenţă solicitantului, în măsura posibilităţilor rezonabile. În cazul în care nu cunoaștem limba de stat sau nu înțelegem conținutul documentului solicitat, furnizorul de informații poate să ne asigure asistență de bază în înțelegerea informației, de exemplu să ofere un rezumat într-o limbă pe care ambele părți o înțeleg. Asta însă nu înseamnă că furnizorul este obligat să ofere o traducere completă a informației, mai ales în cazurile când acest lucru e costisitor sau implică un efort excesiv.
În anumite situații însă legea prevede obligația de a oferi anumite informații într-o limbă accesibilă. Legea azilului, de exemplu, prevede dreptul solicitanților de azil, beneficiarilor de protecție internațională sau protecție temporară de a fi informați în scris, într-o limbă pe care o înţeleg sau pe care se presupune în mod rezonabil că o înţeleg despre drepturile şi obligaţiile pe care le au.
Cât timp vom aștepta răspunsul la o solicitare?
Conform legislației, furnizorul trebuie să ne ofere informația imediat ce aceasta este disponibilă, dar nu mai târziu de 15 zile lucrătoare din momentul înregistrării solicitării. Dacă informația este disponibilă mai devreme, ea trebuie să ne fie prezentată mai devreme. Termenul de examinare a solicitării poate fi prelungit cu 5 zile, însă doar în unul din două cazuri: a) cererea se referă la un volum foarte mare de informaţii care necesită selectarea lor, sau b) sunt necesare consultaţii suplimentare pentru a satisface cererea. Autorul cererii va fi informat despre orice prelungire a termenului de furnizare a informaţiei şi despre motivele acesteia cu 5 zile înainte de expirarea termenului iniţial.
De exemplu, atunci când solicităm bugetul anual al unei localități, această informație trebuie să fie disponibilă autorităților și trebuie să ne fie furnizată imediat, fără așteptarea celor 15 zile. Atunci când cerem informații privind segmente de date sau documente care necesită o compilare a informației de către autorități, atunci termenul de așteptare maxim este unul rezonabil.
Ce facem dacă nu primim răspuns?
Atunci când nu am primit un răspuns, am primit un răspuns incomplet, sau nu suntem de acord cu decizia instituției, o putem contesta. Metodele de atac sunt următoarele:
- Ne adresăm la organul ierarhic superior cu o sesizare. De exemplu, dacă Serviciul Fiscal ne respinge solicitarea, ne adresăm la Ministerul Finanțelor. Model de adresare organului ierarhic superior.
- Presiune publică. Sesizarea ONGurilor relevante și a comunității diplomatice și a donatorilor are șanse să responsabilizeze, treptat, autoritățile.
- Atacăm în judecată. Atunci când o instituție încalcă drepturile unui jurnalist, unui ONG, unui antreprenor sau unei persoane fizice (cetățean, străin sau apatrid rezident) dreptul la informație, instanța, cu o mare probabilitate, va obliga instituția să ofere informația solicitată.
Care sunt etapele unui proces de judecată
Procesele de judecată pe accesul la informații fac parte din categoria dosarelor civile mai puțin complexe. Durata medie de examinare poate fi de un an sau mai puțin, în funcție de responsabilitatea părților din proces.
Procesul începe cu depunerea unei cereri de chemare în judecată, în care trebuie să descrieți problema și să aduceți argumentele juridice care motivează această cerere.
Dacă dispuneți de semnătură electronică, puteți expedia cererea și anexele acesteia în judecată în format electronic, pe adresa de e-mail a instanței. Adresele pot fi găsite pe portalul instanțelor de judecată: https://instante.justice.md
Dacă nu aveți timp sau nu doriți să participați pe durata întregului proces de judecată, puteți:
1) să fiți reprezentat/ă de un/o avocat/ă. În cazul în care nu dispuneți de resurse pentru avocat/ă, aveți posibilitatea de a solicita asistență juridică gratuită prin intermediul Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat https://cnajgs.md/ro/
2) puteți depune o cerere prin care să solicitați examinarea cauzei în lipsa Dvs, iar în secțiunile „Agenda ședințelor” și „Hotărîrile instanței” de pe pagina instanței respective veți putea monitoriza rezultatul ședinței de judecată, inclusiv să luați cunoștință cu hotărârea instanței.
Pe lângă constatarea încălcării dreptului accesului la informații, puteți solicita instanței obligarea eliberării informației și repararea prejudiciului moral, precum și încasarea altor cheltuieli suportate de Dvs, precum: cheltuielile de transport sau asistență juridică.
În cazul în care nu sunteți de acord cu hotărârea pronunțată de către instanță, puteți să o atacați cu apel și recurs.
Ce facem dacă întâlnim obstacole în procesul accesului la informații
În continuare, am rezumat câteva situații des întâlnite prin care este îngrădită furnizarea informațiilor oficiale și de interes public. Mai jos, acestea sunt însoțite de descrieri de atitudini pe care le putem adopta în comunicarea cu instituțiile publice, pentru a reuși să obținem răspuns la solicitarea noastră.
Dacă ni se refuză obținerea unui răspuns.
Un refuz trebuie să fie motivat și argumentat clar. În caz contrar, instituția comite un abuz și încalcă unul din drepturile de bază ale omului.
Dacă refuzul este unul nefondat, putem ataca decizia instituției după modelul descris mai sus.
Dacă ni se cer sume de bani pentru informație.
Informația de interes public este un bun public care aparține tuturor. Respectiv, accesul la informații se face fără plată, gratuit, în majoritatea cazurilor.
Uneori instituția poate cere sume de bani de la solicitanți, care să acopere cheltuielile de birou, pentru a face copii, a expedia documentul sau a traduce informația. Aceste cheltuieli sunt motivate și nu împiedică accesul la informație, iar recomandarea noastră este să le plătiți. Totuși, și aici, există excepții. Legea menționează următoarele cazuri în care avem drept de acces gratuit la informații:
- când informația solicitată atinge nemijlocit drepturile şi libertăţile solicitantului;
- când informația este expusă oral;
- când informațiile solicitate pot fi studiate la sediul instituţiei;
- când prin faptul că au fost furnizate, informațiile contribuie la sporirea gradului de transparenţă a activităţii instituţiei publice şi corespunde intereselor societăţii.
Unele instituții publice pot furniza publicului materiale analitice și de sinteză. În acest caz, putem încheia un contract cu furnizorul de informații, care va include prețul acestui serviciu.
Notă: Taxa nu trebuie să depășească costul actual al reproducerii și livrării informației.
Dacă am primit informații incomplete după ce am plătit
În cazul în care după ce am plătit taxele instituției, am primit un răspuns fără informația solicitată, putem cere repetat de la furnizor completarea informației în mod gratuit.
Dacă în urma cererii de a completa informația, instituția așa și nu a revenit cu un răspuns suficient, putem considera că ni s-a refuzat accesul la informație. Astfel, întreprindem una din acțiunile menționate aici.
Dacă ni se oferă un răspuns general fără informația cerută.
O metodă populară de sabotare a mecanismului de acces la informația de interes public este și oferirea răspunsurilor generale, cu o simplă citare a legislației, parțiale sau incomplete. Acestea doar bifează birocratic faptul că instituția a răspuns solicitării.
Un răspuns general nu trebuie acceptat. Putem fie cere de la instituție un răspuns complet, cu indicarea neajunsurilor, fie să urmăm pașii de sesizare a abuzului descriși mai sus.
Dacă ni se spune că solicitarea noastră este o petiție
Unele instituții refuză să ne ofere răspuns, invocând prevederile Codului Administrativ referitor la petiție: solicitarea nu a fost semnată sau imposibilitatea adresării în formă verbală. Pe scurt, conform art. 9 din Cod, prin petiție se înțelege orice cerere, sesizare sau propunere adresată unei autorități publice de către o persoană fizică sau juridică. Din definiție, înțelegem că solicitarea unei informații este o formă specială de petiție reglementată de o lege specială – Legea privind accesul la informație. În caz de conflict între o lege sau prevedere generală și una specială, trebuie să se aplice cea specială.
Astfel, urmează să ne repetăm demersul și să informăm instituția despre faptul că solicitarea de informații nu este o petiție. Dacă instituția, totuși, refuză să ofere un răspuns, aceasta comite un abuz, care trebuie raportat, urmând metodele de atac evidențiate în prima parte a secțiunii.
Pentru a înțelege mai bine diferența dintre solicitările de informații și petiții, am analizat în tabelul de mai jos ce spune legea.
Dacă vrei să afli în detalii de ce solicitările de informații nu sunt petiții, citește articolul CPR aici.
Dacă este tărăgănat timpul de răspuns, iar instituțiile fac ping-pong între ele
Termenul maxim de furnizare a informației este de 15 zile. Dacă nu ne-a fost furnizat un răspuns la expirarea termenului și nu ni s-a comunicat despre refuzul la solicitare, instituția comite un abuz. În acest caz, putem apela la procedura de atac pe cale extrajudiciară sau putem merge în instanța de judecată.
Ghidul a fost elaborat de Centrul de Politici și Reforme (CPR Moldova) în cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului la informație și promovarea transparenței instituționale”, cu susținerea National Endowment for Democracy (NED).
