Autoare: Nadejda Buzu
Dacă e adevărat aforismul care zice că ești ceea ce bei, nu-s sigură că ai vrea să fii ceea ce curge din robinet. În comuna mea natală, Drăsliceni, aflată la o aruncătură de băț de Chișinău, mulți se plâng pe mirosul neplăcut al apei, pe urmele de rugină și calcar care se depun pe chiuvete și electrocasnice. Și, bineînțeles, nu putem să nu ne întrebăm cum ceea ce bem ne poate afecta sănătatea.
Fiind o cetățeană activă, am simțit nevoia să sap mai adânc și să văd cât de curată și sigură este apa curentă din comuna mea. Cred că rezultatele acestei mini-cercetări sunt valabile—într-o măsură mai mică sau mai mare—pentru toată țara.
O problemă de sistem?
Accesul constant la apă potabilă de calitate este esențială pentru orice comunitate. Asta în teorie. În practică, 44% din populația Moldovei nu are acces la apă potabilă sigură, potrivit unui raport din 2014. Iar locuitorii rurali sunt afectați mai tare.
Comuna noastră, în care locuiesc aproape 3 mii de suflete, se alimentează printr-o rețea, să-i zicem, hibridă. Avem, pe de-o parte, infrastructura moștenită din epoca sovietică și, pe de alta, sisteme mai mici construite de gospodari privați. Dar aceste sisteme nu sunt legate între ele. Fiecare funcționează independent – cu propriile țevi, rezervoare și reguli. Și, bineînțeles, cu propriile probleme. În plus, lipsa interconectării între rețele complică eforturile de întreținere și modernizare a infrastructurii existente.
Primăria deține patru sonde arteziene, din care una este conservată, adică așteaptă vremuri mai bune pentru a fi repornită. Niciuna nu dispune de sistem de filtrare. Gospodăriile neacoperite de sonde se descurcă cu apa din fântâni tradiționale.
Ce știm despre starea rețelelor? În general, ele sunt într-o stare „bună”.
Nu-i nimic mai permanent decât o soluție temporară
Oamenii din satele noastre n-au stat să aștepte. Acolo unde nu a ajuns rețeaua publică, și-au făcut singuri rețele, cu sonde și conducte trase pe banii lor, unii chiar prin grădini și curți. A fost singura soluție. Nimeni nu s-a gândit atunci cum vor fi gestionate în viitor. Problema e că aceste rețele nu au fost niciodată gândite să funcționeze pe termen lung fără sprijin public.
Puțini s-au gândit atunci că aceste soluții temporare vor deveni permanente. Însă acum, centralizarea sistemului, pentru un control mai riguros al calității, ar fi o misiune imposibilă. Multe rețele se află pe terenuri fără acte, fără cadastru, unele în curți private. Ca să fie preluate de administrația publică, ar trebui expropriate terenuri și sparte drumuri care au fost deja asfaltate de oameni tot din banii lor.
Așadar, fiecare țeavă, fiecare rezervor din curte e o dovadă că oamenii au luat inițiativa în mâinile proprii. Dar, având în vedere că vorbim totuși de un serviciu public vital, poate că n-ar fi trebuit să ajungem aici.
Cum se testează apa curentă?
În comuna noastră, accesul la informații despre calitatea apei este, din păcate, limitat. Ce ține de sondele gestionate de primărie, autoritățile au confirmat că efectuează regulat teste. În fiecare an sunt efectuate analize microbiologice – cele care caută bacterii periculoase, cum ar fi E.coli sau alți patogeni. Iar testele fizico-chimice, cele care ar trebui să ne spună cât fier, câți nitrați sau cât clor conține apa, se fac o dată la doi sau trei ani. Chiar și atunci când se fac, rezultatele nu ajung întotdeauna la public.
Majoritatea dintre noi nu știm dacă apa pe care o folosim este cu adevărat sigură. Nu știm când a fost testată ultima dată, ce a arătat analiza și dacă ceva s-a schimbat între timp.
Poate că n-ar fi nevoie de mari eforturi: un afiș la primărie, un mesaj în grupul local de pe Facebook sau o simplă informare prin sat. Ar conta enorm. Poate că, dacă ni s-ar arăta negru pe alb ce conține apa noastră, am înțelege și mai bine cât de prețioasă este – și cât de mult merită protejată.
Dar lucrurile devin și mai complicate când vine vorba de sondele private. Cine le testează? Când a fost ultima oară făcută o analiză acolo? Și cine poate garanta că apa care curge din ele nu ne face rău? Aici, primăria ridică din umeri: nu are putere legală să impună analize sau verificări. Teoretic, poate cere. Practic, nu are pârghii. Direcția de Sănătate Publică ar trebui să intervină, dar în realitate, multe din aceste sonde nici măcar nu apar în acte. Nu au autorizații, nici documentație sanitară.
Primarul spune că le reamintește oamenilor să-și testeze apa. Dar știm cum e: sunt alte griji, alte urgențe. Iar testele de laborator costă. Între timp, apa curge. În cești de ceai, în supe pentru copii, în paharele de pe mesele noastre.
Crede, dar mai verifică
În dorința de a răspunde la întrebarea din titlu, am decis, împreună cu CPR, să efectuăm câteva analize de laborator.
Pentru mai multă reprezentativitate, am prelevat probe din două fântâni arteziene publice amplasate în zone diferite ale satului Drăsliceni. De asemenea, am testat și izvorul de lângă biserică, care a avut dintotdeauna printre săteni o aură aparte.
Ce am descoperit? Slavă Domnului, nu suntem în pragul unei epidemii. Însă, toate probele prelevate conțin anumite concentrații de bacterii coliforme, indiciu de resturi de materii organice. Deși nu au fost detectate bacterii mai periculoase, precum E. coli sau Enterococi, prezența bacteriilor coliforme reprezintă anumite riscuri pentru sănătate.
Depășirea limitei admise sugerează că apa nu este sigură pentru consum fără a fi tratată prin fierbere sau filtrare. Recomandarea este limpede: sursele trebuie dezinfectate.
Cât privește izvorul din centrul satului, am detectat o depășire a limitei admisibile pentru nitrați (52,58 mg/l, față de maximul de 50 mg/l). Printre principalele cauze ale contaminării cu nitrați se numără folosirea necontrolată a îngrășămintelor, reziduurile din gospodării, gunoiștile neautorizate etc. – toate fiind probleme comune în Moldova rurală. Sugarii, persoanele în vârstă, cele cu afecțiuni de inimă sau ficat sunt printre categoriile cele mai vulnerabile la contaminarea cu nitrați.
Concluzia? Faptul că apa e bună la gust și că are faimă din bătrâni că „o bea și popa” nu o face automat sigură.
Este îmbucurător totuși că fântânile arteziene testate se află în limite normale pentru nitrați, nitriți, cloruri, sulfuri și alți contaminanți, deși nu complet lipsite de aceștia.
Între resemnare și dorința de schimbare
Pentru a sondà percepția publică în această privință, am realizat un chestionar cu localnicii. Iată ce am aflat de la cei 135 de respondenți:
- 69% de familii depind exclusiv de apa furnizată prin rețelele comunitare, care includ atât sondele Primăriei, cât și cele deținute de privați;
- 31% continuă să utilizeze apa din fântâni, în ciuda incertitudinii legate de calitatea acesteia;
- 21% se văd nevoite să dea un ban în plus pe apă îmbuteliată;
- 49% din respondenți consideră apa „acceptabilă”, iar 25% sunt îngrijorați de calitatea ei, descriind-o ca „rea” sau „foarte rea”.
Multe persoane au menționat că apa lor curge uneori cu impurități, are un miros neplăcut și lasă depuneri de calcar pe aparatele electrocasnice, ceea ce le grăbește deteriorarea. Unii își amintesc momente când au deschis robinetul și apa a venit tulbure, plină de rugină.
Mi s-a întâmplat și mie personal de multe ori: atunci când sistemul de distribuție a apei este închis și ulterior repornit, apa curge cu noroi timp de ore în șir. Țin minte cum un vecin a făcut haz de necaz, spunând: „e ca și cum ai turna glod în pahar.”
O problemă comună pentru toată țara
Firește, problemele legate de apa potabilă din Drăsliceni nu sunt unice. În toată Republica Moldova, aproximativ 25% din cazurile de infecții gastrointestinale sunt cauzate de consumul de apă contaminată. Așadar, chestiunea accesului la apă potabilă nu este doar o problemă de confort, ci una de sănătate publică.
Conform unui comunicat al Ministerului Mediului din 2022, 44% din populația Republicii Moldova nu are acces la apă potabilă sigură. Mai mult de jumătate din populația țării trăiește în zonele rurale, unde accesul la apă de calitate este adesea limitat. Doar 50% din populație au acces la apă centralizată și doar 40% la servicii de canalizare. Potrivit aceluiași comunicat 15–20% din cazurile de boli diareice acute și hepatită virală A, de asemenea, 22–25% din bolile gastrointestinale sunt asociate cu calitatea nesatisfăcătoare a apei.
Conform Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, aproape 40% din probele de apă din sursele centralizate nu respectă standardele de potabilitate. Dacă vorbim anume despre apa din fântânile arteziene, ea tinde să fie mai poluată decât din alte surse, având concentrații de nitrați peste limitele admisibile și adesea fiind contaminată microbian.
Problema nu se limitează doar la infrastructura învechită sau la lipsa resurselor pentru modernizarea sistemelor de apă. Este vorba, în mod fundamental, de sănătatea publică și de dreptul la apă curată și sigură pentru toți cetățenii.
Planuri pe hârtie
În prezent, nu există niciun proiect concret pentru construcția unei stații de tratare a apei în Drăsliceni. Singurele planuri „pe hârtie” sunt un proiect tehnic pentru schimbarea a patru turnuri de apă și un nou apeduct în Logănești, finalizat ca document recent, în decembrie 2024.
Dar totul rămâne, deocamdată, la stadiul de „dacă”: dacă se găsesc bani, dacă se aprobă și dacă se începe.
Soluțiile există. Dar cine le implementează?
În Drăsliceni, comunitatea are idei clare despre ce ar trebui făcut:
- Construirea unui sistem modern de filtrare a apei (susținut de 79% dintre respondenți);
- Înnoirea rețelei de distribuție a apei (40% consideră că este esențială);
- Educația privind utilizarea responsabilă a apei; (39% au fost de acord);
- Eliminarea gunoiștilor neautorizate, care poluează apele subterane;
- Construirea unui sistem de canalizare eficient pentru a preveni infiltrarea apelor uzate în pânza freatică.
Comunitatea poate face multe. A demonstrat deja asta, construind cu mâinile ei fântâni, rețele și soluții improvizate. Dar acum e nevoie de mai mult. De un pas nou, făcut împreună.
Totuși, pentru ca aceste propuneri să se concretizeze, este nevoie de un angajament real din partea celor care pot implementa schimbările.
Apa nu trebuie să fie un lux, ci un drept fundamental al fiecărei persoane. Împreună, putem solicita măsuri clare și eficiente pentru ca toți locuitorii să beneficieze de apă curată și sigură.
Membrii comunității pot realiza multe împreună dacă știu să facă primul pas. Iar primul pas e să-ți pese.
Nadejda Buzu este absolventă a programului CPR „Instigare la Democrație”, destinat cetățenilor activi care vor să contribuie la comunități mai bune.
Cercetarea a fost realizată în cadrul programului „Instigare la Democrație”, implementat de Centrul de Politici și Reforme (CPR) în parteneriat cu Democracy Reporting International (DRI), finanțat de Ministerul Federal al Afacerilor Externe al Germaniei și Suedia. Conținutul cercetării este responsabilitatea autoarei și nu reflectă în mod neapărat opiniile CPR și ale organizațiilor finanțatoare.
