În martie am lansat apelul către cetățeni/e să ni se alăture în programul „Instigare la Democrație” și să lucrăm împreună pentru comunități mai bune.
Am facilitat o serie de instruiri pentru ministere și organizații despre participare publică și apărare a drepturilor omului. Am participat la întruniri publice și am reamintit autorităților ce trebuie să facă – prin legi, practici și politici – pentru a asigura copiilor, femeilor și altor grupuri marginalizate un mediu de siguranță, protecție și echitate în Republica Moldova.
Tot în martie, când se depun declarațiile anuale pe venit la Serviciul Fiscal de Stat, dacă muncești și contribui la bugetul public, poți decide ce faci cu cele 2% din impozitul tău pe venit. De exemplu, să le redirecționezi unui ONG care te reprezintă.
Dacă îți place ceea ce facem la CPR, acesta este IDNO-ul nostru: 1017620000339.
Îți mulțumim că ne citești și ne susții în misiunea noastră. Pentru noi, asta este esențial.
CE AM REALIZAT
Am lansat cea de-a 5-a ediție a programului „Instigare la Democrație”
Peste 70 de cetățeni și cetățene au ales să-și dezvolte competențele de a influența deciziile în societate și să producă schimbări benefice în comunitățile lor, înscriindu-se la cea de-a 5-a ediție a programului „Instigare la Democrație”.
Participantele și participanții învață cum să comunice cu Primăria și autoritățile centrale, cum să formeze și să mențină o echipă, cum să mobilizeze comunitatea în jurul unei probleme, cum să organizeze un eveniment comunitar sau o discuție publică în localitatea lor, cum să facă fundraising, cum să inițieze campanii de advocacy.
Cunoaște echipa programului și ce oferă fiecare mentor/ă. Despre impactul programului afli din recomandările a patru persoane care l-au absolvit: pe facebook și pe instagram.
Am explicat ce trebuie să facă autoritățile municipale ca să avem un oraș mai prietenos pentru biciclete
Chișinăul este supraaglomerat cu mașini și, din cauza asta, suferim cu toții: ambuteiaje, trotuare și spații verzi transformate în parcări legale sau ilegale și, poate cel mai important, un aer poluat care ne otrăvește zi de zi.
Bicicleta este printre cele mai sănătoase mijloace de transport – lucru confirmat și de Organizația Mondială a Sănătății. Un aer mai curat înseamnă o viață mai sănătoasă pentru noi toți. Când vorbim de biciclete ca o soluție ecologică pentru mobilitatea urbană, vorbim inclusiv despre un potențial cerc virtuos: cu cât mai multe biciclete și mai puține mașini pe străzi, cu atât e mai ușor și plăcut de mers cu bicicleta.
Care e situația ciclismului în Chișinău? Află din articol.
CE ÎȚI RECOMANDĂM
Un rezumat despre cum am lucrat în 2024 cu administrațiile publice locale astfel încât ele să devină mai transparente și mai deschise publicului
Am lucrat cu peste o sută de angajate și angajați ale/ai primăriilor din peste 30 de localități și apreciem deschiderea lor.
Află mai multe despre cooperarea noastră cu primăriile.
Ghidul participării publice pentru Administrația Publică Locală
De ce vrem o participare publică cât mai largă? Când avem nevoie de participare publică? Ce tipuri de participare publică sunt? Cine sunt părțile interesate? Care sunt etapele consultărilor publice? La toate aceste întrebări răspunde Ghidul.
Resursa sprijină aleșii locali și alesele locale în crearea unui proces decizional transparent, incluziv și participativ și explică etapele și metodele prin care aleșii și alesele locale pot asigura și promova transparența deciziilor pe care le iau și să integreze propunerile cetățenilor/elor în deciziile lor.
CE AM MAI FĂCUT
Am reiterat adevărul și am combătut falsuri
„Adevărul este că atât Uniunea Europeană, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, cât şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului apără fiecare persoană şi fiecare grup, indiferent de rasă, religie, orientare sexuală. Astfel, ne apără pe fiecare dintre noi”, explică colegul nostru Andrei Lutenco.
Am facilitat un training deschis despre participarea publică la nivel local
Colega noastră Vlada Ciobanu a discutat cu un grup de cetățeni/e despre instrumentele pe care le pot folosi cetățenii/ele, atunci când se confruntă cu anumite probleme în municipiul Chișinău. Una dintre concluzii a fost că nici solicitările de informații, nici petițiile, nici consultările publice nu funcționează în capitală, iar primăria municipiului Chișinău ignoră cetățenii/ele. Totuși, acțiunea comună și solidarizarea între diverse grupuri de cetățeni/e sunt ceea ce le mai poate face vocea auzită.
Evenimentul a fost organizat de Laolaltă, în cadrul proiectului „Primar/ă pentru 10 minute”.
Ne-am alăturat Marșului Feminist și am reamintit că educația sexuală este un subiect de sănătate publică și asigurare a drepturilor omului
De două decenii, societatea civilă din țara noastră depune eforturi ca educația sexuală să fie prioritizată de către autorități.
Dincolo de datele alarmante despre cazurile de violență sexuală asupra copiilor, educația sexuală continuă să fie doar o opțiune în programa școlară, nu o prioritate în Republica Moldova.
Pentru că educația sexuală este vitală, nu opțională, am cerut autorităților să se responsabilizeze astfel încât protecția copiilor și femeilor, precum și participarea lor în procese decizionale să fie susținute nu doar la nivel declarativ, dar sistemic, prin legi, practici și politici publice implementate în mod responsabil și cu angajament pe termen lung din partea autorităților.
Mai multe despre poziția noastră
CE URMEAZĂ
În aprilie, iarăși vom aduna la un loc funcționari și funcționare din cadrul diferitor primării din țară și vom explora împreună cum am putea ajuta administrațiile publice locale să fie mai deschise publicului și să coopereze cu fiecare cetățean/ă implicat/ă.
CE POȚI FACE TU
Împreună cu tine, contribuim la o societate liberă de corupție, cu o guvernare democratică, responsabilă și cu cetățeni/e care se implică.
Copiază codul (IDNO) 1017620000339 și redirecționează, până pe 30 aprilie 2025, 2% din impozitul pe venit anual către CPR sau către o altă organizație care îți reprezintă valorile sau la a cărei misiune vrei să pui umărul.
Poți redirecționa fizic, la oricare subdiviziune a Serviciului Fiscal de Stat, indiferent de locul de domiciliu sau reședința pe care o ai, având la îndemână codul de mai sus.
Sau o poți face online, cu semnătura electronică.
Cum să completezi Declarația pe venit?
- Accesează https://sfs.md/ro/pagina/cet18
- Completează Declarația CET 18, copiază și introdu codul 1017620000339 în secțiunea „Desemnarea procentuală” (cod M1).
Află mai multe despre mecanismul 2%
De ce să direcționezi pentru CPR
Gestul tău este esențial pentru noi.
Dacă vrei să primești buletinul informativ CPR esențial direct pe e-mail, abonează-te aici.