Autor: Alex Damian, expert asociat CPR Moldova
România va organiza alegeri prezidențiale în 24 noiembrie (primul tur) și 8 decembrie (al doilea tur), între cele două având loc și alegerile parlamentare (1 decembrie). Sunt 3 weekend-uri consecutive în care cetățenii români sunt chemați la vot în cadrul unor alegeri ce pot influența semnificativ nu doar poziția României în cadrul Uniunii Europene, dar și relația dintre București și Chișinău.
România vine după 10 ani și 2 mandate consecutive ale lui Klaus Iohannis, un președinte cu performanțe foarte modeste și care în ultimii ani s-a remarcat mai degrabă prin absență. Cu puține excepții, nici în relația dintre România și Republica Moldova nu am avut parte de o implicare semnificativă a președintelui României, asta deși la București ne-am arogat dintotdeauna rolul de principal susținător al Chișinăului. Mai mult, poziția mult mai vizibilă (și mai apreciată) în spațiul european a Maiei Sandu a eclipsat parțial și (probabil chiar a enervat) administrația de la București.
Klaus Iohannis lasă moștenire o democrație slăbită, instituții nefuncționale și un sistem de justiție care a regresat enorm, cu o luptă anticorupție inexistentă. România se află sub asaltul partidelor antieuropene și, în unele cazuri, cu discurs prorusesc. O consolidare a acestora, în urma alegerilor din 2024, va duce la erodarea capacității României de a promova teme europene, precum extinderea spațiului european. În acest context, Bucureștiul riscă să devină nu doar necredibil, ci și marginalizat în Europa, unde forțele populiste susținute de Kremlin au cel mai mare succes.
Și, pentru prima oară, nu mai avem o ancoră externă care să blocheze derivele populiste și, uneori, antidemocratice din România. Statele Unite și-au ales o nouă administrație, condusă de Donald Trump, mult mai puțin interesată de anticorupție și bună guvernare și, cel mai probabil, interesată mai degrabă de relații comerciale avantajoase, o politică tranzacțională, iar Comisia Europeană a decis în ultimii ani să închidă ochii la marile probleme din sistemul de justiție din România, publicând rapoarte anuale care nu au nicio legătură cu realitatea de la București.
14 candidați au fost validați pentru alegerile prezidențiale din România, dintre care 5 au șanse reale să intre în turul secund al alegerilor. Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), Nicolae Ciucă, liderul Partidului Național Liberal (PNL), Mircea Geoană, candidat independent, George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) și Elena Lasconi, lidera Uniunii Salvați România (USR) își dispută, conform tuturor sondajelor disponibile, prezența în turul secund. Campania electorală de la București, una destul de anemică de altfel, a fost dinamitată doar de scoaterea din cursa electorală a Dianei Șoșoacă, lidera partidului SOS România, antieuropean și pro-rusesc, o decizie ce, în teorie, a favorizat crearea unui pol așa-zis suveranist și antieuropean în jurul lui George Simion. Recent, Ludovic Orban, liderul Forței Dreptei și susținut și de Partidul Mișcarea Populară al fostului președinte Traian Băsescu, a decis să se retragă și să o susțină pe Elena Lasconi.
Vizibilitatea candidaților în Republica Moldova este una mai degrabă modestă, lucru de neînțeles ținând cont de numărul mare de persoane cu dublă cetățenie de aici și de interesul pentru ceea ce se întâmplă în România. La ultimele alegeri din România, cele europarlamentare din iunie 2024, aproape 57.000 de voturi au venit dinspre Republica Moldova, mai mult de un sfert din întreaga diasporă românească (aprox. 216.000 voturi), pe lângă voturile moldovenilor cu dublă cetățenie din România sau alte state europene. Deși Republica Moldova a fost mereu o temă de campanie în România, iar mulți dintre candidații la prezidențiale au vizitat recent Chișinăul, și-au făcut campanie și au inclus destul de multe referințe privind viitorul relațiilor dintre cele două țări în programele electorale, nu există o prezență continuă și eforturile par făcute doar în timpul campaniilor electorale. De cealaltă parte, o serie de partide românești au relații solide cu partidele moldovenești, existând un dialog cvasipermanent.
Este poate mai important ca oricând ca votanții români cu dublă cetățenie din Republica Moldova să voteze și să voteze informat, mai ales având exercițiul recent al alegerilor prezidențiale și referendumului, unde Federația Rusă a folosit oligarhii fugari pentru a încerca să deturneze parcursul european al Chișinăului. O Românie slăbită, cu un Parlament în care forțele antieuropene vor reprezenta un procent semnificativ sau chiar cu un președinte ce și-a asumat nu doar o poziționare antieuropeană și anti-Ucraina, dar care are chiar interdicție de a intra în Republica Moldova, nu poate juca un rol semnificativ în viitorul european al Chișinăului. Poate fi de fapt o piatră de moară și pentru alegerile parlamentare din 2025 din Moldova atunci când forțele antireformiste și cele prorusești de la Chișinău se vor alia.
Marcel Ciolacu este prim-ministrul României și liderul celui mai mare partid românesc, Partidul Social Democrat. Și-a asumat funcția de prim-ministru în iunie 2023, după o celebră rotativă cu Nicolae Ciucă, fost prim-ministru și lider al Partidului Național Liberal, cele două partide guvernând împreună încă din 2021. Sigur de accederea în turul secund datorită capacității de mobilizare a partidului și a unui electorat captiv, Ciolacu speră doar la o confruntare cu un oponent ce nu va strânge voturile anti-PSD, cel mai facil oponent (și cel dorit) fiind George Simion. Ar fi de altfel o reeditare a alegerilor prezidențiale din anul 2000, ultima câștigată de un candidat al PSD și doar atunci când a înfruntat un exponent al populismului și mișcării antieuropene.
Cu o imagine externă atent promovată, Marcel Ciolacu nu a făcut o impresie teribilă și este un partener de dialog relativ credibil pentru partenerii României. A beneficiat de ajutorul familiei politice europene din care face parte, cea a Social-Democraților, să promoveze o apropiere de lideri europeni și, mai mult, face eforturi să învețe limba engleză. Marile lacune ale candidaturii lui Ciolacu țin de politica internă și de trecutul său mai degrabă controversat. Membru vechi al PSD, cunoscut înainte de preluarea partidului în spațiu public după o poză în care apărea la o vânătoare de mistreți cu o persoană condamnată pentru terorism, Ciolacu n-a reușit să explice multe controverse din trecutul său: un certificat de revoluționar obținut într-un mod suspect, o educație precară și o diplomă de Bacalaureat care uneori apare, uneori dispare, prieteni și membri de familie abonați la contracte cu statul.
România sub Marcel Ciolacu a oprit orice luptă împotriva corupției, are un deficit bugetar ridicat și cea mai mare inflație din Uniunea Europeană. Recent, Comisia Europeană a revizuit creșterea economică a României pentru 2024 de la 3,3% la doar 1,4%. Un promotor al așa-zisei familiei tradiționale și cu un discurs conservator, se afișează deseori cu fețe bisericești și promovează indirect o implicare a Bisericii în politică.
Cu un partid apropiat ani la rândul de oligarhul fugar Plahotniuc, Marcel Ciolacu nu este străin de Republica Moldova. Pozându-se la nevoie și pentru voturi cu Maia Sandu, Ciolacu este însă un apropiat al rămășițelor Partidului Democrat, fie că se numesc Partidul Social Democrat European sau Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei. În ultimii ani a cultivat o relație apropiată și cu primarul Chișinăului, Ion Ceban, invitat deseori în România și beneficiar de suport financiar din partea administrațiilor PSD din România (inclusiv din partea Consiliului Județean Buzău, locul de baștină al lui Marcel Ciolacu). Programul electoral al lui Marcel Ciolacu include referințe foarte limitate la Republica Moldova, doar câteva generalități privind susținerea parcursului european și conectivitate (infrastructură rutieră și energetică).
Lider al Partidului Național Liberal, al doilea cel mai mare partid din România și probabil cel mai vizibil partid românesc la Chișinău, Nicolae Ciucă este considerat un apropiat al lui Klaus Iohannis. Fost militar de carieră și șef al statului major, Nicolae Ciucă și-a fundamentat campania pe istoricul său militar cu relații bune în capitalele europene și în Statele Unite. Și-a dorit să proiecteze o imagine de disciplină și organizare, mai ales în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia, vizibilă de altfel în mii de afișe de campanie sub titlul „Un ostaș în slujba țării”. O campanie ce a costat câteva milioane de euro din bani publici, conform unei investigații de presă.
În Nicolae Ciucă nu pare să mai creadă însă nici măcar propriul partid, dar menține șanse de intrare în turul secund datorită aparatului de partid extins și a unei opoziții relativ slabe și divizate. Cu un doctorat suspect de plagiat, dar fără o decizie în instanță după ce a făcut tot posibilul să o blocheze, domnul Ciucă pare mai degrabă un birocrat al cărui principal avantaj este acela de a fi disponibil și a nu deranja. Apropiat de Biserică și cu discurs conservator, în linia partidului, Ciucă are însă avantajul unei imagini externe favorabile și, bonus pentru candidații români, vorbește limba engleză.
Cu poziționări corecte privind Republica Moldova, fără a ieși în evidență, Ciucă va beneficia de apropierea dintre PAS și PNL, ceea ce în alegerile anterioare a influențat masiv un vot pro-PNL dinspre Republica Moldova. Mai mult, guvernarea PAS de la Chișinău a și dezinformat prin omisiune cerând moldovenilor un vot pentru PNL la ultimele alegeri europarlamentare din România, deși PNL nu candida singur, ci în alianța cu PSD. Programele electorale al PNL și al lui Nicolae Ciucă conțin puține referințe la Republica Moldova (destul de neașteptat, de altfel), de obicei sub spectrul regional (cu referințe comune la Moldova, Ucraina sau Balcanii de Vest). Referințe clare includ doar domeniile conectivitate de transport (dublarea numărului de poduri peste Prut și modernizarea conectivității feroviare) și susținerea securității energetice.
George Simion, liderul partidului Alianța pentru Unirea Românilor, este bine cunoscut în Republica Moldova. Reprezentant al așa-zisei mișcări unioniste de la Chișinău ani la rând, dar cu numeroase poziționări controversate ce au ajutat de multe ori partidele antireformiste, George Simion are interdicție de intrare în Republica Moldova. Partidul AUR, votat masiv de diaspora românească la ultimele alegeri europarlamentare, cu excepția Republicii Moldova, a adoptat un discurs anti-UE și anti-Ucraina, cu accente populiste și chiar extremiste.
Cu o campanie electorală de impact, dar fără nicio legătură cu funcția prezidențială, „semnând” contracte cu cetățenii pentru case ieftine, la doar 35.000 EUR, Simion este probabil cel mai vizibil candidat din România, fiind preferatul rețelelor sociale, pe care le folosește excelent. Promovat puternic de posturi TV din România, în special România TV, postul oligarhului fugar apropiat de PSD, Sebastian Ghiță, Simion pare oponentul ideal pentru Marcel Ciolacu în turul secund. România TV oferea recent o trambulină în România și portavocii lui Ilan Șor, Marina Tauber, și a promovat aproape toate conspirațiile populiste și prorusești ce au circulat în România.
Simion este (sau s-a sperat să fie) și principalul candidat care profită de eliminarea din cursă a Dianei Șoșoacă, lidera partidului prorusesc SOS România, dorindu-se concentrarea așa zisului electorat suveranist și antieuropean în jurul său pentru a-l împinge în turul secund. Poziția lui Simion este însă afectată de pierderea unor voturi care merg spre Cristian Terheș, un alt candidat populist și, de altfel, cu care Simion a făcut campanie recent pentru alegerile europarlamentare, dar și către Călin Georgescu, candidat independent, dar fosta propunere a aceluiași partid AUR pentru poziția de prim-ministru.
Programul electoral al lui Simion include „reunirea cu Republica Moldova ca un obiectiv fundamental al guvernării AUR”, dar și sperietori vechi, cu populisme similare cu narațiunile Kremlinului sau care au fost promovate insistent și în Moldova: România „nu se implică în războaiele altora”, menținând o poziție anti-Ucraina, pericolul în care se află așa-zisa familie tradițională și „pericolul identității de gen” etc.
Mircea Geoană, candidat independent, este ceea ce ar putea fi caracterizat ca unul din ultimii dinozauri politici din România. Figură influentă în haoticii ani 2000, cel mai tânăr ambasador român în Statele Unite, fost lider al Partidului Social Democrat și fost candidat la alegerile prezidențiale în anul 2009 (învins de Traian Băsescu), Geoană a fost în ultimii ani secretar adjunct al NATO, ieșind de sub reflectoarele politicii interne. Revenit în ultimul an cu un așa numit plan de țară și un ONG care i-a cerut candidatura, Geoană a îmbinat cele două poziții, de oficial NATO și potențial candidat la alegerile prezidențiale, pentru a se promova.
Mircea Geoană încearcă să vândă imaginea unui tehnocrat, cu o educație solidă, bun vorbitor de limbi străine și relații externe excelente (probabil cele mai bune dintre candidați), dar nu are răspuns la numeroasele controverse din trecutul său: relații cu numeroși oligarhi și persoane condamnate (cel mai cunoscut nume în Republica Moldova fiind Cristian Rizea, fugarul care s-a ascuns de justiția română la Chișinău), crearea unui partid cu Marian Vanghelie, condamnat pentru corupție la aproape 12 ani de închisoare în primă instanță, care i-a oferit printre altele și cadouri scumpe, legăturile sulfuroase cu Sorin Ovidiu Vântu, un Plahotniuc al României în anii 2000, ce i-a adus de altfel și pierderea alegerilor în 2009 după celebra replică a lui Traian Băsescu „Nici azi noapte nu v-a plăcut (...) ?”.
Cu un discurs conservator, apropiat de republicanii americani, și un doctorat suspect de plagiat, similar cu domnul Ciucă, Geoană pare că vinde un ambalaj diferit de conținutul produsului. A început să scadă în sondaje accelerat în ultima perioadă, deși părea să pornească inițial cu prima șansă pentru a ajunge în turul secund. Rămâne însă un candidat redutabil, cu o foarte bună imagine externă și cel care înțelege probabil cel mai bine exigențele funcției prezidențiale.
Republica Moldova nu a ieșit aproape deloc în evidență în timpul campaniei lui Mircea Geoană, dar ca mai toți candidații din România, cu excepțiile cunoscute, a avut poziționări corecte pentru a susține parcursul european al Chișinăului. A inclus însă destul de multe referințe în programul electoral, inclusiv noi posturi pentru coordonarea relației cu Republica Moldova, precum un Înalt Reprezentant al Administrației Prezidențiale și un viceprim-ministru responsabil la nivel executiv, și a marșat pe eternele restanțe de infrastructură (feroviară, rutieră, energetică, telecom) sau susținerea unei candidaturi comune Iași-Chișinău pentru titlul de capitală culturală europeană.
Elena Lasconi se prezintă ca singura candidată din afara sistemului și este, de fapt, surpriza acestor alegeri prezidențiale. Lasconi este relativ nouă în politică, aflată la al doilea mandat de primăriță a micului oraș Câmpulung. Fostă prezentatoare TV, Lasconi a câștigat conducerea partidului și nominalizarea pentru alegerile prezidențiale după eșecul drastic suferit de USR în cadrul alegerilor europarlamentare din iunie 2024.
Lasconi a fost considerată mult timp o voce conservatoare în USR, un partid de altfel atacat că ar fi „progresist”, publicând deseori poze cu fețe bisericești și purtând nu una, ci două cruciulițe la gât. A adoptat însă în ultima perioadă un discurs mult mai nuanțat, fiind singura dintre candidații cu șanse la turul doi care și-a asumat că ar susține parteneriatul civil între persoanele de același sex, dar și dreptul la avort indiferent de context. A fost atacată dur de mișcările conservatoare apropiate PNL și AUR în urma celor două poziționări.
Fără a avea un background solid sau o experiență politică relevantă, Lasconi s-a descurcat relativ onorabil în timpul campaniei și pare că face eforturi în a înțelege atribuțiile funcției prezidențiale. A arătat însă destul de multe carențe în interviurile publice, cu mențiunea, de altfel, că a fost și singura candidată atacată de televiziunile din România și unde s-a încercat compromiterea sa. Ceilalți patru prezentați anterior fiind favoriți ai diverselor TV-uri și grupări politice. A arătat însă că poate construi o echipă și aduna oameni cu diverse orientări politice, câștigând detașat un al doilea mandat la Primăria Câmpulung și ținând în spatele ei un partid cu prea multe orgolii precum USR. Menține șanse de intrare în turul secund dacă reușește să atragă un electorat divers, mult mai mare ca bula USR, și este ceea ce pare să încerce printr-o poziționare de multe ori ambiguă.
Fără să iasă în evidență în discursurile publice, capitolul dedicat Republicii Moldova este cel mai solid în programul de guvernare dintre candidați, semn că cineva din partid și-a făcut treaba. Lasconi a punctat cam tot ce se putea puncta în program. A atacat susținerea României pentru Plahotniuc și regimul său, dar și curtarea recentă a lui Ion Ceban. A subliniat nevoia de modernizare a punctelor de frontieră (cu o remarcă de apreciat privind facilitățile, inclusiv toaletele, din vămi), nevoile de infrastructură (transport și energie) și pericolul reprezentat de Rusia, susținând deschis și suportul pentru Ucraina. A avut recent o campanie la Chișinău și chiar a oferit interviuri unor televiziuni și oameni din mass media.
Are de partea ei un partid care înțelege bine Republica Moldova, dar care pare, dintr-un motiv necunoscut, incapabil să devină și (mai) vizibil la Chișinău.
Alți candidați
Sondajele de opinie îi dau cu scoruri între 3 și 6% și pe Cristian Terheș, din partea Partidului Național Conservator Român, preot greco-catolic, cu un discurs populist și de multe ori antieuropean. Membru al Parlamentului European, propulsat acolo cu ajutorul Partidul Social Democrat în 2020, respectiv Alianța pentru Unirea Românilor în 2024, este recunoscut pentru opinii antiavort, antivaccin sau cu privire la identitatea de gen. Călin Georgescu, candidat independent, dar promovat mulți ani ca un posibil prim-ministru sau chiar președinte din partea AUR, este din același registru a ceea ce putem numi pol suveranist și antieuropean, inclusiv cu puternice nuanțe prorusești. A făcut inclusiv apologia mișcării legionare din România. Cristian Diaconescu, candidat independent, un abonat al televiziunilor din România, diplomat de carieră, a cochetat cu numeroase partide politice (PSD, foarte controversata Uniunea Națională pentru Progresul României, condusă de influentul Gabriel Oprea, dar și Partidul Mișcarea Populară), este și el cotat cu 3-5%.
O figură ceva mai cunoscută în Republica Moldova, Ludovic Orban, fost președinte al PNL, candidează din partea Partidului Mișcarea Populară (condus de Eugen Tomac, fostul partid al președintelui Traian Băsescu) și Forța Dreptei. Orban s-a desprins de PNL după alianța cu PSD, însă nu a reușit să creeze un partid relevant. A decis recent să se retragă în favoarea Elenei Lasconi.
Lista completă de candidați, precum și profilele lor, poate fi accesată pe numeroase portaluri din România – Recorder, Hotnews sau Euronews.
Alex Damian este expert asociat la CPR Moldova (Centrul de Politici și Reforme) și cercetător la CRPE România (Centrul Român de Politici Europene), implicat în programele CRPE ce țin de Afaceri Europene, Alegeri Europene, Justiție și politica de vecinătate a Uniunii Europene.
Articol publicat cu susținerea Suediei. Conținutul articolului nu reflectă neapărat viziunea CPR și nici pe cea a donatorului.
