Autori: Valeria Huțuleac & Echipa CPR Moldova
Două săptămîni în urmă, asociația unor femei vîrstnice din Elveția a convins Curtea Europeană a Drepturilor Omului că protecția împotriva schimbărilor climatice este un drept al omului. CEDO a condamnat astfel Elveția pentru că nu a întreprins suficiente măsură pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Decizia stabilește un precedent juridic pentru toate țările membre CEDO, inclusiv Republica Moldova.
De ce este atât de important ceea ce s-a întâmplat?
Prin hotărârea sa din 9 aprilie 2024, pentru prima dată în istorie, CEDO a condamnat un stat pentru lipsa de acțiune în combaterea efectelor schimbărilor climatice.
Curtea a stabilit că statele au datoria de a întreprinde măsuri privind combaterea schimbărilor climatice și recunoaște pentru prima dată că acestea reprezintă o problemă de drepturile omului, iar acțiunile insuficiente ale statului de a le atenua sunt o încălcare a acestora. Curtea a constatat că Art. 8 al Convenției cuprinde dreptul la protecție din partea autorităților statului împotriva efectelor negative ale schimbărilor climatice asupra sănătății persoanelor, bunăstării și calității vieții acestora.
Într-o cauza adusă împotriva Elveției, Curtea s-a pronunțat în favoarea Asociației Verein KlimaSeniorinnen Schweiz, concluzionând că eșecul guvernului elvețian de a atenua, în mod eficient, efectele încălzirii globale a încălcat drepturile reclamanților la respectarea vieții private și de familie (Art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului).
Această hotărîre CEDO este un precedent juridic deosebit de important, deoarece va influența deciziile viitoare ale instituțiilor judiciare naționale din Europa în cauzele climatice existente și viitoare.
KlimaSeniorinnen protest împotriva schimbărilor climatice în Elveția.
Cum s-a ajuns la această hotărâre?
Asociația Verein KlimaSeniorinnen Schweiz (în traducere Femeile Seniore pentru Protecția Climei Elveția) și patru cetățene elvețiene au sesizat Curtea în noiembrie 2020, în numele a aproape 2.000 de femei cu vârsta de peste 70 de ani. Acestea au acuzat guvernul elvețian că, din cauza politicilor climatice insuficiente, acesta a încălcat drepturile femeilor la viață și la sănătate protejate prin articolele 2 și 8 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Prin această plângere, Asociația intenționa să oblige autoritățile elvețiene să ia măsurile necesare pentru a atenua efectele schimbărilor climatice și a preveni creșterea temperaturilor globale, protejând astfel viața și bunăstarea femeilor în vârstă din propriul stat, care sunt mai grav afectate în timpul perioadelor de caniculă decât populația generală.
De exemplu, Grupul interguvernamental de experți privind schimbările climatice (IPCC) estimează în cel de-al 6-lea raport de evaluare (2022) că dacă temperaturile vor continua să crească în ritmul actual până în 2050, jumătate din populația Europei ar putea fi expusă unui risc ridicat sau foarte ridicat legat de stresul termic pe timp de caniculă. Acest pericol este în creștere în Europa Centrală și de Vest, în special în orașele mari, și afectează disproporționat persoanele în vârstă, femeile însărcinate, copiii, persoanele cu probleme de sănătate preexistente și grupurile cu venituri reduse.
Ce a constatat mai exact Curtea?
Curtea a analizat datele IPCC, cele prezentate de Oficiul Federal Elvețian pentru Mediu și alți experți independenți, și a considerat că există suficiente dovezi că schimbările climatice sunt o realitate și că acestea reprezintă o amenințare serioasă, actuală și de viitor, pentru exercitarea drepturilor omului garantate de Convenție (§ 431- 436).
Evaluând cadrul de reglementare elvețian, Curtea a constat mai multe deficiențe în ce privește respectarea de către Elveția a obligațiilor climatice: absența unui cadru de reglementare a acțiunilor climatice după 2024, absența așa-zisului buget de carbon la nivel național (adică setarea cantității maxime de emisii de gaze cu efect de seră [GES] generate de om care ar duce la limitarea încălzirii globale la un anumit nivel) și nerespectarea în trecut a obiectivelor privind GES (§ 558-574).
Instanța a stabilit că emisiile GES sunt asociate cu un impact climatic negativ, care, la rândul său, poate conduce la încălcări ale drepturilor omului. Astfel, prin această decizie, CEDO a stabilit că autoritățile elvețiene răspund în fața locuitorilor pentru prejudiciile provocate acestora prin inacțiune sau acțiuni insuficiente.
Hotărîrea stabilește că respectarea efectivă a drepturilor protejate de articolul 8 înseamnă că fiecare stat semnatar al Convenției trebuie să implementeze măsuri eficiente, care să vizeze neutralitatea netă până în anul 2050 și să acționeze în timp util și coerent (§ 548). Neutralitatea netă se referă la situația în care cantitatea emisiilor GES produsă este egală cu cantitatea care este eliminată din atmosferă.
Mai mult, această hotărîre constituie un precedent în sine, prin intersecționalitatea cu care a fost abordată această cauză, recunoscând ceea ce cercetătorii în domeniul climei au demonstrat anterior, și anume că schimbările climatice afectează disproporționat diferite categorii de persoane.
La fel, această hotărâre pune accent pe necesitatea măsurilor de atenuare sporite și nu doar măsurilor de adaptare. Conform Agenției Europene de Mediu, adaptarea înseamnă anticiparea efectelor adverse ale schimbărilor climatice și întreprinderea unor măsuri pentru a limita daunele provocate. Atenuarea („mitigation”) înseamnă, în schimb, măsuri de diminuare a impactului schimbărilor climatice prin reducerea emisiilor GES. CEDO a recunoscut că măsurile de atenuare – care ar aborda cele mai grave sau imediate schimbări climatice – trebuie să fie puse în aplicare pe lângă măsurile de adaptare.
Instanța a luat în considerare politicile elvețiene și măsurile luate privind adaptarea la efectele crizei climatice. Cu toate acestea, conform raportului IPCC, măsurile de adaptare nu ar putea înlocui luarea unor măsuri adecvate de atenuare (măsuri de reducere a emisiilor de GES).
Deși Elveția și-a propus să reducă până în 2030 emisiile GES cu 50% față de nivelurile din 1990, analiza Climate Action Tracker arată că acțiunile și ambițiile climatice generale ale Elveției sunt „insuficiente", iar încălzirea globală ar depăși 2°C și ar putea ajunge la 3°C dacă toate statele ar urma strategiile și rata de implementare a Elveției.
Hotărârea CEtDO permite și altor organizații ale societății civile să ceară socoteală autorităților naționale, care nu au luat măsuri suficiente, bazate pe ultimele date științifice disponibile, pentru a atenua efectele crizei climatice și nu și-au onorat obligațiile naționale și internaționale de climă, în special în cadrul Convenției-Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC) și Acordului de la Paris.
Cum hotărîrea CEDO ne va afecta pe noi?
Republica Moldova este atât parte a Convenției Europene privind Drepturile Omului, cît și a Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite cu privire la schimbarea climei (UNFCCC). Această hotărâre CEDO stabilește un precedent juridic pentru toate statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv și Republica Moldova. Este un precedent pe care cetățenii statelor membri ai CoE îl vor putea folosi pentru a da în judecată guvernele, atunci când simt că nu sunt protejați de statul lor în fața schimbărilor climatice, dat fiind că hotărârile Curții sunt obligatorii pentru membrii CoE.
Cum am menționat mai sus, Elveția a fost condamnată la CEDO pentru că nu a adoptat un cadru de reglementare pentru atenuarea și adaptarea la schimbările climatice, nu și-a atins țintele stabilite anterior, iar instanțele naționale au motivat că plângerile depuse de reclamanți sunt inadmisibile și neîntemeiate. .
Cum stă, comparativ, Moldova?
În cadrul UNFCCC, Moldova și-a stabilit o țintă necondiționată de a reduce nivelul de emisii de gaze cu efect de seră cu 70% față de nivelul din 1990. Suplimentar, autoritățile moldovenești au mai pus o țintă condiționată de 88% - dependentă practic de sprijinul extern, sub formă de finanțare, asistență tehnică și transfer de tehnologii. În practică, nivelul de emisii deja a scăzut cu peste ⅔ față de cel din 1990 - nu atît datorită politicilor verzi, cît a colapsului economic și depopulării din anii ‘90. Cu o populație aproape înjumătățită, o agricultură mai puțin agresivă decât în perioada sovietică și un sector industrial în criză, emisiile nu puteau decît să scadă.
Lucrurile par să se fi stabilizat în ultima perioada, dar astea înseamnă că nu mai putem miza pe scăderea „naturală” a emisiilor: dacă ne dorim să reducem, în continuare, nivelul acestora, va fi nevoie de politici și acțiuni concrete.
Cadrul legal național este încă în curs de dezvoltare, dar tendința este promițătoare. Avem deja un Program național de adaptare la schimbările climatice până în anul 2030 și un Plan de acțiuni pentru implementarea acestuia. Prin Legea 281/2023 a fost instituit mecanismul de guvernanță energetică și acțiuni climatice, iar prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2024 a fost aprobat Regulamentul privind funcționarea acestuia.
În domeniul energetic, care este principala sursă de emisii în Republica Moldova, conceptul Strategiei Energetice a Republicii Moldova 2050 stabilește, printre obiective, promovarea eficienței energetice și promovarea sustenabilității, a energiei regenerabile și reducerea emisiilor.
Noua Lege privind acțiunile climatice, adoptată în martie 2024, stabilește obiectivul de a atinge neutralitatea climatică pînă în 2050 și va institui o Comisie națională privind schimbările climatice.
Totodată, în curs de aprobare e și Planul Național privind Energia și Clima (PNIEC) - primul document de acest fel în Republica Moldova. Comunitatea Energetică, organizația responsabilă de „exportarea” legislației UE în domeniul energiei în țările partenere, a apreciat pozitiv proiectul PNEC.
În procesul de aderare la UE, Moldova va trebui să se alăture sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii. În cadrul acestui sistem, cantitatea de emisii permisă pentru diferite ramuri ale economiei este limitată - companiile care emit mai puțin, își pot vinde „cota” neutilizată companiilor care emit mai mult și au nevoie de mai multe certificate de emisii ca să fie amendate. Pentru ca firmele europene să nu fie dezavantajate față de concurenții din afara UE, a fost instituit mecanismul de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon (CBAM). Pentru implementarea acestor mecanisme (inevitabilă pentru a intra în UE), e necesar un sistem de monitorizare și contabilizare a emisiilor, iar Republica Moldova are deja Sistemul Informațional „Registrul național al emisiilor și al transferului de poluanți” (SI RETP), administrat de Agenția de Mediu.
Această trecere în revistă arată că Republica Moldova face pași rapizi în construirea unui cadru normativ adecvat în domeniul schimbărilor climatice. În contextul hotărîrii CEDO pronunțate împotriva Elveției, e puțin probabil ca autorităților moldovenești să li se poată imputa că nu dispune de un cadru legal corespunzător. Pe de altă parte, autoritățile pot fi chemate la socoteală dacă mimează procesul, dacă adoptă intenționat acte normative slabe și măsuri ineficiente sau dacă nu implementează în practică ceea ce promit.
Concluzii
Precedentul stabilit la CEDO înseamnă că instanțele naționale vor trebui să ia în calcul plîngerile depuse de cetățeni împotriva autorităților pe motiv că acestea nu-și respectă angajamentele de atenuare și adaptarea la schimbările climatice. Iar dacă instanțele naționale nu-și vor face treaba și nu va oferi acces echitabil la justiție la nivel național, cetățenii și organizațiile din Republica Moldova, și din celelalte țări membre ale Consiliului Europei vor avea opțiunea de a merge la CEDO pentru a-și face dreptate.
Astfel, e de așteptat ca numărul cauzelor privind schimbările climatice împotriva guvernelor să crească în următorii ani. Însăși posibilitatea unor astfel de procese va avea un impact direct asupra deciziilor luate la nivelul guvernelor, care vor avea o „motivație” în plus să adopte măsuri mai eficiente, bazate pe date științifice, împotriva schimbărilor climatice.
Acest precedent va influența, totodată, alte curți internaționale care examinează cazuri similare. În teorie, asta ar putea duce la o proliferare a unei noi generații de politici de mediu, mai responsabile și mai eficiente, în toate țările cu stat de drept.
