Să zicem că sunteți funcționar public și primiți o solicitare de informații. Știți că, potrivit legii, ar trebui să oferiți informația, dar credeți că dezvăluirea acesteia poate face și rău. Cum procedați? Noua Lege privind accesul la informațiile de interes public conține un răspuns, însă acesta nu este atît de direct.
Potrivit legii, orice informație aflată în posesia furnizorilor de informații (autorităților și instituțiilor publice, dar nu numai) este de interes public și, de regulă, trebuie să fie oferită la cerere. Totuși, există anumite informații, deținute de autorități, accesul la care poate fi limitat, fiindcă dezvăluirea acestora ar face mai mult rău decît bine. Pentru aceasta furnizorii trebuie să demonstreze că dezvăluirea informațiilor ar cauza un prejudiciu (și nu oricare) care depășește interesul public în dezvăluirea informației.
Acest exercițiu de cîntărire, numit testul interesului public (al prejudiciului, sau al proporționalității) este elementul cheie al legii, fiind un standard internațional în domeniul accesului la informație. Însă acesta este în același timp cel mai complicat element al legii, deoarece pune în balanță anumite valori abstracte care necesită concretizare.
Mai jos vom încerca să simplificăm lucrurile pentru ipoteticul funcționar de mai sus, dar și pentru oricine vrea să utilizeze Legea privind accesul la informații de interes public.
Ce categorii de informație ar putea fi limitate?
Potrivit articolului 8 al Legii privind accesul la informațiile de interes public, informații cu accesibilitate limitată sunt cele care, dacă ar fi dezvăluite, ar aduce un prejudiciu:
- siguranței publice;
- relațiilor internaționale;
- prevenirii sau descoperirii infracțiunilor ori contravențiilor;
- efectuării urmăririi penale;
- desfășurării procedurii administrative sau judiciare – de exemplu, unele probe într-un dosar sau procedură în derulare;
- protecției datelor cu caracter personal;
- drepturilor de proprietate intelectuală;
- secretului comercial.
Toate aceste domenii sunt numite interese protejate. Funcționarul nostru ipotetic nu avea temei să refuze eliberarea unei informații dacă dezvăluirea acesteia nu ar afecta măcar unul din elementele din listă. De exemplu, nu ar putea refuza să dezvăluie informații doar pentru că asta ar putea afecta imaginea instituției pe care o reprezintă, însă se va gîndi de două ori înainte de a împărtăși informații despre mersul unei proceduri disciplinare nefinalizate.
Cum estimăm prejudiciul adus unui interes protejat?
Însă pur și simplu citarea unui domeniu de mai sus nu e suficient. Pe lângă aceasta, furnizorul trebuie să se asigure că acestui interes protejat îi e adus un prejudiciu. Acest prejudiciu nu trebuie să fie doar ipotetic și abstract. Prejudicul trebuie să fie:
Concret – să existe legătură cauzală dintre dezvăluirea informației și prejudiciu (de ex. dacă se publică materialele unei anchete nefinalizate, persoana vizată ar putea distruge documente sau influența martori);
Suficient de probabil – cu cît mai probabil prejudiciul cu atît cîntărește mai mult.
Furnizorul de informații trebuie să stabilească ce fel de prejudiciu este adus (material, moral), dacă acesta poate fi estimat și cît de probabil e.
Elementele testului interesului public
Așadar avem trei elemente: un interes protejat afectat, un prejudiciu adus acestui interes și punerea în balanță a acestui prejudiciu și a interesului public în dezvăluirea informației. Dar să vedem ce punem pe cealaltă tavă a cîntarului.
Ce este interesul public în dezvăluirea informației?
Interesul public nu este ceea ce îi este interesant publicului, ci ceea ce e bine pentru public. Respectiv informația de interes public e cea, dezvăluirea căreia servește binelui public. Definirea acestui bine poate varia, în dependență de cel pe care îl întrebi, dar anumite valori sunt agreate ca fiind de interes public: un mediu sănătos, o societate prosperă, o administrație integră, cheltuieli publice justificate, etc.
Legea privind accesul la informațiile de interes public ne dă chiar ea o listă de categorii de informații dezvăluirea cărora se prezumă a prevala asupra altor considerente. Este vorba de cazurile în care informația ține de:
- încălcările grave ale drepturilor omului;
- actele de corupție și conflicte de interese;
- achizițiile publice ilegale;
- amenințările grave la viața sau sănătatea persoanelor;
- prejudicierea mediului înconjurător;
- domenii esențiale de care sunt legate politici publice sau pe marginea cărora sunt desfășurate consultări publice;
- discriminare.
Avem nevoie de informațiile respective pentru că vrem să trăim într-un stat transparent, echitabil, integru cu un mediu sănătos și cu o democrație funcțională.
Aceste valori urmează a fi puse în balanță cu prejudiciul cauzat prin dezvăluire informației.
Pe lângă aceasta, în practică se folosesc și alte criterii de estimare a „greutății” interesului public. Se consideră că interesul public este cu atât mai sporit:
- Cu cât mai multe discuții în societate sunt despre subiectul dat;
- Cu cât problema afectează un număr mai mare de oameni;
- Cu cât mai mulți bani și resurse sunt în joc;
- Cu cât mai sus-puse sunt persoanele implicate.
Un alt criteriu de care trebuie să ținem cont este timpul – cu cât mai mult timp trece, cu atât mai puțin importantă e secretizarea unei informații.
Așadar, funcționarul din speța noastră va trebui să decidă, ținând cont de cele de mai sus, dacă trebuie sau nu să ofere informația care la prima vedere e cu acces limitat.
Argumentare și responsabilitate
Ceea ce este important e că, în cazul în care refuză divulgarea informației, răspunsul trebuie să conțină temeiul și motivarea refuzului – adică să spună expres ce prejudiciu este adus prin divulgarea informației și de ce acesta prevalează asupra interesului public. Refuzul trebuie să fie semnat de conducătorul respectivei autorități sau instituții sau de o persoană delegată de acesta. Astfel se asigură faptul că refuzul este asumat de instituție, care riscă să fie sancționată în caz că acesta este ilegal.
Articol publicat în cadrul proiectul „Îmbunătățirea accesului la informație și promovarea transparenței instituționale”, cu susținerea National Endowment for Democracy (NED).
Conținutul reprezintă responsabilitatea CPR Moldova și nu reflectă viziunile finanțatorului.
