fbpx

Autor: Echipa CPR Moldova

Într-o țară săracă precum Moldova, oamenii sînt nevoiți să cheltuie peste 40% din banii lor pe mîncare, dar chiar și la noi, o parte din această mîncare ajunge la gunoi. La aceasta, se mai adaugă alimentele expirate sau stricate din alte motive, aruncate de magazine, restaurante și alți „operatori din domeniul alimentar”, cum îi numește legea. Ministerul Mediului a propus recent un șir de modificări la Legea 209/2016 privind deșeurile, inclusiv două noi puncte privind prevenirea risipei alimentare.

Ce stipulează noile prevederi, cum se împacă cu Legea 299/2022 privind prevenirea pierderii și risipei de alimente, care instituție e responsabilă de ce, care sînt măsurile exacte de prevenire a risipei alimentare stipulate de cadrul legal moldovenesc, care sînt cele mai bune practici internaționale, ce spune legislația europeană la acest subiect și ce putem face noi pentru a preveni risipa alimentară – ne lămurim în acest articol.

 

Ce-i nou?

În ultima ședință a Parlamentului din 2023, deputații au votat în lectura a doua un proiect de modificare a Legii 209/2016 privind deșeurile. Printre modificări se numără și un nou articol 31 care conține două alineate despre risipa alimentară:

(4) Producătorii de produse alimentare, previn și reduc generarea de deșeuri alimentare în cadrul producției primare, al prelucrării și fabricării produselor; să reducă pierderile alimentare în lanțurile de producție, contribuind astfel la reducerea cu 50 % a deșeurilor alimentare pe cap de locuitor la nivel mondial, până în anul 2030.

(5) Persoanele fizice și juridice care desfășoară activități de comerț cu amănuntul și al altor tipuri de distribuție a produselor alimentare în restaurante și servicii de alimentație, gospodării, rețeaua de comerț cu amănuntul și către consumator asigură reducerea pierderilor alimentare în lanțurile de producție și distribuție, până în anul 2030. Prioritare sunt donațiile de produse alimentare și alte forme de redistribuire pentru consumul uman.

Primul lucru care bate la ochi e obligația producătorilor să contribuie la „reducerea cu 50 % a deșeurilor alimentare pe cap de locuitor la nivel mondial”. Este un obiectiv vag, iar îndeplinirea sa e greu de măsurat exact și nu ține nici de producătorii moldoveni, și nici de cadrul legislativ național. E formulare mai potrivită pentru strategii de politici publice decît pentru prevederi legale. Cum ar fi motivați producătorii să ating acest obiectiv și cum ar fi pedepsiți dacă nu o fac – tot nu e clar.

Al doilea alineat e și el cam vag. E bine că stabilește un principiu – comercianții trebuie să asigure reducerea pierderilor alimentare pînă în 2030, dar nu spune cu cît. Teoretic, și o scădere de 0,1% e tot o scădere. „Prioritatea” acordată donațiilor de alimente e aparent un lucru bun, dar, iarăși, nu e clar ce înseamnă asta din punct de vedere legal. Prioritatea față de ce? Cum e măsurată? Care sînt mecanismele de control și responsabilizare?

Pe scurt, prevederile propuse nu reglementează foarte bine modul de prevenire și reducere a risipei alimentare. Partea bună e că Moldova are, de anul trecut, o lege întreagă dedicată acestui subiect. 

 

Ce avem deja?

Legea 299/2022 stabilește clar scopul de a reduce și preveni risipa alimentară, prin redistribuirea sau reutilizarea produselor alimentare, prelungirea duratei de valabilitate a acestora și reducerea pierderilor în lanțul valoric. Legea definește drept „operator din domeniul alimentar” practic orice persoană fizică sau juridică implicată în orice etapă a lanțului alimentar, de la producere pînă la vînzarea cu amănuntul. De cealaltă parte, avem „organizațiile beneficiare” – orice persoană juridică care primește donații de la operatorii din domeniul alimentar. Tipurile de entități care pot fi organizații beneficiare sînt diverse, de la ONG-uri la grădini zoologice, dar exclud majoritatea organizațiilor comerciale.

Principalele mecanisme de prevenire a risipei alimentare, potrivit legii, sînt următoarele: vînzarea la preț redus, donația prin transfer către organizații beneficiare sau direct consumatorilor finali – ca alimente pentru oameni sau animale. Totul pare de bun simț și, pe de o parte, e bine că legea face obligatorii niște soluții evidente, dar care încă nu sînt practicate de toți. Pe de altă parte, e clar că legea nu vine cu soluții noi și creative.

Dacă operatorii din domeniul alimentar nu au reușit să prevină risipa de alimente, ei sînt oricum obligați să se asigure cel puțin că mîncarea expirată nu va polua mediul, după principiul „dacă nu putem face bine, măcar să nu facem rău”. Astfel, produsele alimentare expirate pot fi compostate, transformate în hrană pentru animale, în biogaz, pot fi neutralizate sau incinerate în unitățile autorizate. 

Mai rămîne o întrebare: cine se asigură că aceste prevederi sînt respectate? Legea 299/2022 atribuie următoarele roluri:

  • ANSA, pe lîngă atribuțiile sale standard privind siguranța alimentelor, trebuie să aibă pe site-ul său o listă actualizată a organizațiilor beneficiare care acceptă donații de alimente, cu date de contact și informații despre tipurile de produse pe care le pot primi. La momentul publicării acestui articol, nu am putut găsi lista în cauză pe site-ul ANSA.
  • Agenția de Mediu, pe lîngă „participarea la promovarea politicii de stat” și a strategiilor și programelor din domeniu, trebuie să ofere informații și statistici consolidate privind cantitatea de deșeuri alimentare generate în țară. Informația disponibilă aici sau aici însă nu include date anume despre deșeurile alimentare (care sînt împrăștiate printre deșeurile din agricultură și cele municipale)
  • Inspectoratul Național pentru Protecția Mediului este instituția cu cele mai directe atribuții: anume el trebuie să verifice cum gestionează deșeurile operatorii din domeniul alimentar, cum previn risipa alimentară și cum țin evidența acestor deșeuri.

Ce fac europenii?

Problema risipei alimentare este discutată pe larg în UE, iar Strategia „De la fermă la consumator” – pilonul agricol al Pactului Verde European – include drept scop reducerea risipei de produse alimentare. 

Prima problemă cu care s-au ciocnit europenii: reducem cu X procente pierderea de alimente, dar X procente din cît? Așa că, în 2019, Comisia a adoptat o metodologie comună privind măsurarea nivelurilor deșeurilor alimentare, iar statele membre au raportat rezultatele acestor măsurători pentru anul 2020 abia anul trecut, în 2022. 

Potrivit rezultatelor, 55% din risipa alimentară se întîmplă în casele noastre: nu pe cîmpuri, nu în fabrici, nu în depozite, nu în magazine și nu în restaurante. Anume consumatorii finali sînt responsabili pentru mai mult de jumătate din deșeurile alimentare. Un ghid publicat de Platforma UE privind Risipa Alimentară recomandă schimbarea comportamentului consumatorilor prin campanii de informare, programe educaționale, cercetări sociologice, modificarea afișajului și etichetelor din magazine și altele. E greu să reglementezi efectiv ce face fiecare cu mîncarea din frigiderul sau dulapul său, așa că recomandările sînt cam limitate.

UE recomandă ca, pe lîngă adoptarea legislației privind prevenire și reducerea risipei alimentare, statele membre să adopte și strategii mai cuprinzătoare, care să includă și instrumente non-legislative precum coordonarea cu operatorii din domeniul alimentar, platforme de discuții cu actorii interesați, sprijin informațional la fiecare etapă a lanțului alimentar (de pildă, ca fermierii să-și ajusteze producția la prognozele privind cererea de pe piață), facilități fiscale sau sprijin financiar direct pentru ca agenții economici să reducă producția de deșeuri alimentare și multe altele. O astfel de strategie ar trebui apoi integrată cu alte strategii sectoriale: de mediu și climă, agricultură, educație (spre exemplu, cursurile profesionale pentru cei din domeniul comerțului sau HoReCa să includă instruire privind prevenirea risipei). 

Elementul cheie în jurul căruia poate fi gîndită o astfel de strategie rămîne totuși adoptarea unei metodologii de măsurare a nivelului de deșeuri alimentare, stabilirea unui nivel de referință și a unei ținte de reducere a cantității de deșeuri alimentare față de acest reper. Această abordare mai este numită „Țintește-Măsoară-Acționează”. 

Partea bună e că autoritățile vor fi nevoite să adopte un astfel de mecanism, mai devreme sau mai tîrziu, ca parte a procesului de aderare la UE. Ideal ar fi, desigur, să ne mișcăm și fără ca UE să ne tragă de mînă.

 

Ce putem face noi?

Pînă atunci, agenții economici pot acționa direct pentru a preveni risipa alimentară sprijind organizații precum Banca de Alimente și proiectul acesteia http://donezalimente.md/ (creat, surpriză!, tot cu sprijinul UE). 

În ceea ce ne privește pe noi toți, consumatorii de rînd, principalul lucru pe care-l putem face e să prevenim risipa: să nu cumpărăm mai mult decît sîntem siguri că vom consuma, să verificăm termenul de valabilitate al produselor – atît la magazin cînd le cumpărăm, dar și al celor de acasă, ca să nu le lăsăm să se strice, și să prioritizăm consumul produselor pe care le avem înainte de a face noi cumpărături. 

Firește, e greu să fim consumatori atît de raționali de sărbători, dar nu e imposibil. În cazul în care totuși avem un exces de produse alimentare, există soluții. În primul rînd, dacă avem animale de companie sau domestice, putem alege produsele comestibile pentru acestea. Dacă produsele nu sînt expirate, le putem dona la vreo cantină socială sau chiar să le lăsăm afară, pentru oamenii străzii. Nu în ultimul rînd, le putem composta (un ghid scurt aici). Compostarea e posibilă chiar și atunci cînd trăim la bloc. În Chișinău, Regia Autosalubritate a instalat și tomberoane pentru deșeurile biodegradabile, însă aceasta e mai degrabă o soluție de ultim resort. Important e să nu aruncăm deșeurile alimentare la gunoiște, unde acestea poluează solul și apele, generează gaze cu efect de seră, atrag animale sălbatice sau fără stăpîn și pot servi drept focare de infecție. 

Reciclarea ca hrană pentru animale, compostarea sau aruncarea în tomberoane specializată  nu previn risipa alimentară – acestea sînt doar metode a reduce impactul negativ asupra mediului. Soluția optimă, pentru consumatorii de rînd, e să-și optimizeze consumul.

 

Concluzie

Noile modificări la Legea 209/2016 privind deșeurile nu schimbă semnificativ cadrul de reglementare privind risipa alimentară. Acest lucru se explică, probabil, prin faptul că avem deja o lege specializată – Legea 299/2022 privind prevenirea pierderii și risipei de alimente. Măsurile stipulate aici sînt relativ evidente, dar, prin lege, ele devin obligatorii. Inspectoratul Național pentru Protecția Mediului este principala instituție care trebuie să verifice cum operatorii alimentari previn risipa și cum gestionează deșeurile alimentare.

Ce lipsește în cadrul regulator este însă o metodologie de măsurare a risipei alimentare, care să le permită autorităților să stabilească un nivel de referință (iată cît risipim astăzi) și o țintă de reducere (în 2030 să risipim cu atîtea procente mai puțin). Partea bună e că o astfel de metodologie a fost deja elaborată în UE și o putem adopta și noi în procesul de integrare europeană.

Reglementarea risipei alimentare este însă o sarcină dificilă chiar și în UE, fiindcă cea mai mare parte a acestei risipei se produce la nivelul consumatorului final. E mai ușor să reglementezi activitatea unor magazine și restaurante pentru a preveni risipa decît ce face fiecare consumator cu produsele din bucătăria sa. Din acest motiv, în paralel cu eforturile legislative ale autorităților, e important ca și noi să contribuim la reducerea risipei de alimente: să consumăm întîi ce avem înainte de a cumpăra produse noi, să verificăm termenul de valabilitate al produselor – și al celor de acasă înainte de a face cumpărturi, și la magazin înainte de a le cumpăra. Într-un final, dacă totuși ne pomenim cu prea multe produse alimentare, le putem împărți cu familia, prietenii, vecinii sau alți oameni care au nevoie.

Acest articol a fost elaborat în cadrul proiectului Sustenabilitate și bună guvernanță pentru instituțiile publice și mediul de afaceri”, implementat de CPR cu susținerea Suediei.