Pe scurt: cum pot autoritățile să organizeze un proces participativ de luare a deciziilor 

Autoare: Vlada Ciobanu

Pentru ca oamenii să aibă încredere în instituțiile statului, pentru ca opiniile experților/telor și a cetățenilor/elor să fie integrate și să îmbunătățească o propunere și pentru a preveni dezinformarea este necesar un proces transparent și participativ. Acesta este posibil doar atunci când instituția sau persoanele responsabile au o intenție sinceră și o înțelegere clară a obiectivelor activității. 

Despre ce este participarea publică, care sunt standardele internaționale și etapele necesare, CPR a scris anterior. 

Considerăm că este necesar să mai discutăm și despre ce nu este o consultare publică și cum putem să îmbunătățim procesul, mai ales că în continuare vedem exemple în care participarea publică este interpretată într-un mod restrictiv, este organizată haotic sau lipsește în general.

Pentru un proces eficient și instituționalizat, este bine ca instituția să aibă și un regulament de consultări, unul care explică pas cu pas ce trebuie de făcut și nu doar copiază legea, care, de altfel, e depășită. Totodată, instituția trebuie să aibă o persoană care monitorizează și evaluează acest proces. Atunci când toți sunt responsabili de ceva, de fapt nimeni nu este responsabil. 

Lipsa unui regulament și a unei persoane responsabile conduce la consultări făcute neuniform de diferite departamente sau persoane, și care respectă doar parțial unele etape esențiale. 

Cum nu se realizează un proces consultativ

Uneori, autoritățile consideră că fac progrese în asigurarea participării în procesul decizional, însă folosesc fie metode neincluzive, fie care nu încurajează discuția. De exemplu, 

1. 1. Publicarea pe particip.gov.md, fără a oferi alte metode de consultare. Bunele practici internaționale sugerează cel puțin două metode de consultare publică. Mai mult, una să fie cu prezență fizică, care încurajează o discuție. Din interviurile realizate de CPR cu părțile interesate pentru diverse instituții, majoritatea au spus că cea mai utilizată și eficientă metodă de informare este prin email.
   2. O întâlnire cu 3-4 sau 10 persoane din diferite organizații. Există diverse platforme consultative, acestea trebuie să fie formate transparent, reprezentativ și pe criterii clare. Totuși, ele nu înlocuiesc un proces participativ când orice cetățean/ă are acces la toată informația necesară, are timp destul să analizeze informația și are posibilitatea să își spună opinia în diverse forme – în scris, în discuție online sau offline.
   3. Colectarea recomandărilor care nu ajung să fie analizate sau integrate în vreun fel. 

Dacă o instituție și persoanele responsabile cred sincer în contribuția din partea diferitor actori din societate, iată ce trebuie să facă:
1. Să se consulte cu părțile interesate, cetățeni, business-uri, societatea civilă înainte de a avea un document sau a veni public cu o inițiativă pregătită. Asta se poate întâmpla prin încurajarea propunerilor în scris, organizarea de discuții cu reprezentanți din diferite domenii și chiar prin a organiza discuții publice deschise pentru toată lumea. Astfel, instituția nu vine cu o soluție de-a gata, ci poate testa dacă pornește de la problema corectă, varietatea de soluții pe care poate nu le-a luat în calcul și, totodată, să găsească persoane implicate care ar dori să participe inclusiv la elaborarea unui proiect de document.
2. Când este pregătit proiectul, să stabilească metodele de consultare. În scris, pe particip.gov.md, discuție publică cu toți, discuții tematice cu diferiți reprezentanți ai instituțiilor sau grupurilor de interes. Indiferent de metodele de consultări alese, trebuie oferită oportunitatea de a transmite recomandări în scris și de a le exprima verbal în cadrul unei discuții deschise pentru toată lumea. Recomandările expuse verbal trebuie să fie documentate în procese-verbale, incluse și analizate în sinteza recomandărilor.
3. Să aibă o listă actualizată a părților interesate cu email-uri funcționale pentru a le invita direct la diferitele forme de consultare.
4. Să depună eforturi pentru a informa nu doar părțile interesate din lista respectivă, ci și toate grupurile afectate de decizia/politica adoptată. Asta înseamnă să nu se limiteze la pagina web, la platforma particip.gov.md, ci să contacteze ong-uri de profil, lideri comunitari sau mediatori care să transmită mesajul mai departe.
5. Să ofere toată informația necesară, într-un format și limbaj accesibil, începând de la titlu și până la prevederile principale. Iată câteva exemple de pe platforma particip.gov.md. 

Exemple de titluri de anunțuri care nu sunt accesibile

Unele titluri de pe particip.gov.md adesea nu spun nimic nici ONG-urilor specializate și cu atât mai puțin cetățenilor/elor de rând.

De exemplu, primul anunț ar putea spune pe scurt că ordinele Ministerului Finanțelor sunt necesare pentru a stabili regulile de raportare de către angajatori a concediilor, ca urmare a noilor prevederi legislative privind concediile și îndemnizațiile pentru părinții care au adoptat copii (această informație poate fi luată din Nota Informativă la proiect care conține secțiunea Principalele prevederi ale proiectului şi evidențierea elementelor noi). 

Cel de-al doilea ar putea spune că este vorba despre „desemnarea autorității responsabile de gestionarea siguranței infrastructurii rutiere.”

6. Să ofere timp proporțional complexității deciziei și să ia în considerație capacitatea părților interesate. Documentele de 60 de pagini sau de câteva sute de pagini care trebuie comentate în două sau trei zile sunt încă o practică întâlnită, care descurajează participarea publică. Multe organizații non-profit au echipe mici, care au o listă variată de responsabilități șicare nu pot fi puse pe pauză deodată pentru două sau trei zile. Legea oferă 15 zile lucrătoare, dar bunele practici spun că, pentru un proces de calitate și eficient, trebuie să se ofere un timp mai îndelungat proporțional dimensiunilor și complexității documentului pus în discuție.
7. Să se stabilească diferite forme de consultare. Publicarea pe particip.gov.md este cea mai răspândită formă de colectare a sugestiilor de la părțile interesate.Acum este combinată uneori și cu discuțiile offline. Autoritățile pot utiliza și alte forme de participare: sondaje online, discuții în regiuni, cu grupuri de beneficiar/e sau cu experți/te și activiști/te din domeniu. Consultarea publică nu trebuie să se limiteze doar la un eveniment. 8. În cadrul discuțiilor online sau offline trebuie să existe reguli clare de moderare. Ar fi bine ca moderarea să fie făcută de cineva care nu este autorul/oarea proiectului de decizie. De ce?
9. După încheierea procesului de consultare, autoritatea trebuie să publice o sinteză a recomandărilor, indicând care este acceptată, care parțial și care este respinsă. Mai mult, acestea trebuie transmise părților interesate care au participat.
10. O evaluare a întregului procesul de consultări este binevenită, măcar o dată pe an.

Aceștia sunt pașii simpli, dar esențiali, pentru un proces participativ făcut nu doar pentru bifă.  Totuși,  în pofida faptului că recunosc la nivel declarativ importanța transparenței, unele autorități mai organizează încă discuții neincluzive, fie recurg la doar o formă de participare și aceea doar în scris. Informația într-un limbaj complicat, lipsa promovării anunțurilor, termenele reduse pentru a analiza și formula recomandări, tabele de sinteze sporadice și lipsa unei comunicări constante la fel sunt practici des întâlnite.  

La CPR, oferim asistență instituțiilor care vor să îmbunătățească procesul participativ, ne puteți scrie un mesaj la [email protected] pentru mai multe detalii.

Articol publicat cu suportul financiar al Fondului Canadian pentru Inițiative Locale/The Canada Fund for Local Initiatives și co-finanțat de Suedia.