Autoarea: Vlada Ciobanu
Începem cu ceea ce este cel mai important, vorbim și scriem simplu, clar și pe scurt, ținem minte că lucrăm pentru beneficiarii/ele noștri și le spunem istoriile – asta ne-am reamintit la instruirea „Cum comunicăm în inițiativele civice”, din cadrul programului „Instigare la Democrație”.
Deschiderea și dorința cetățenilor/elor de a rezolva tot mai activ problemele comunitare este ceea ce schimbă localitățile din Moldova. Orice inițiativă civică presupune anumiți pași esențiali, astfel încât și resursele financiare, și cele umane și de timp să fie utilizate eficient.
Cum facem testul problemei
Programul „Instigare la Democrație” a început în septembrie 2023, tradițional, cu a discuta cu participanții/tele despre ce înseamnă activismul civic, de ce îl facem și cum depășim stereotipurile despre activiști și activiste („niște bezdelnici!”, „de la care partid ești?”, „dar ce interes ai?”). Ulterior, am zăbovit asupra analizei și cercetării problemei.
De fiecare dată, în exercițiile pe care le facem, o majoritate de participanți vin cu soluția de-a gata. Este un lucru firesc, cu toții facem asta. Dacă tinerii nu au ocupație în localitate, atunci trebuie un stadion. Dacă gunoiul este împrăștiat pe dealuri, atunci soluția sunt tomberoanele pentru colectare selectivă. Dacă nu este o administrație publică transparentă, atunci soluția este să instalăm panouri informative.
Rolul echipei CPR este de a încuraja participanții să facă „testul problemei”, adică să vadă împreună cu locuitorii dacă problema este percepută ca o problemă, dacă este relevantă pentru comunitate, dacă poate fi rezolvată într-un timp apropiat cu forțele proprii și cele din comunitate. La această etapă, insistăm să uităm soluțiile „de-a gata” și presupunerile noastre. Acestea ne fac activitățile prea rigide sau uneori conduce la risipă de resurse, pentru că soluția este cu totul alta.
Comunitatea este expertul/a. Încurajăm pe toți să întrebe cum oamenii sunt afectați de problemă și care cred că pot fi intervențiile, să discute cu experți, să analizeze experiențele altor localități. În cadrul programului sunt o serie de instruiri ajustate la necesitățile participanților și sesiuni de mentorat (despre care vom povesti cu alte ocazii), dar ne vom opri un pic la mesajele din cadrul instruirii despre comunicare.
Un mesaj bun arată că știm ce facem
Chiar dacă ne pare că problema pe care o rezolvăm trebuie să îi intereseze pe toți, atenția publicului e o resursă limitată, pentru care trebuie să luptăm. Chiar dacă o facem din timpul nostru liber, chiar dacă este clar că problema afectează pe mulți, chiar dacă soluția este un pas spre o localitate mai bună, trebuie să putem povesti clar și argumentat despre campania noastră.
De aceea, în fiecare ediție „Instigare la Democrație” vorbim participanților despre importanța comunicării. În cadrul primei sesiuni de instruire din această ediție, am povestit despre tipurile de obiective de comunicare. Putem, bunăoară, să vrem să explicăm cauza problemei sau ca mai multă lume să știe despre organizația noastră. Ulterior, trebuie să înțelegem cu cine anume discutăm. „Publicul larg” nu există”. Există oameni concreți, și grupuri ale acestora, cu diferite istorii, viziuni și resurse. Și să dedicăm ceva timp să facem, împreună cu echipa, un exercițiu de creare de mesaj. Un mesaj nu este un slogan, deși adesea se face această confuzie. Un mesaj bun arată că știm cu ce ne ocupăm. Mesajul rezumă, direcționează și inspiră întreaga noastră campanie. Acesta explică care este problema, ce soluție avem și ce trebuie să facă cetățenii/ele și autoritățile. Crearea lui ia ceva timp și efort, pentru că este dificil să comunicăm pe scurt despre ceea ce facem.
Poate că asta este în contradicție cu ceea ce am învățat la școală sau auzit în discursurile publice, dar este acel element esențial pentru ca noi să reușim în ceea ce ne-am propus.
O tendință este de a vorbi despre probleme cu cuvinte vagi și care nu ne trezesc nicio emoție. De exemplu, una des întâlnită este „neimplicarea tinerilor în politică”. Care adesea demonstrează o presupunere a unui grup mic de oameni, care este foarte generală și care aruncă vina, ca în atâtea alte situații, pe tineri. În cadrul exercițiilor practice, cu ajutorul tuturor participanților încercăm să înțelegem care este totuși problema și cum putem să o exprimăm în cuvinte simple, ca unor prieteni la o ceașcă de ceai. Poate fi vorba de lipsa platformelor de implicare pentru tineri (mai specific elevi sau studenți sau tineri profesioniști) sau despre un curriculum învechit de educație civică și cadre didactice nepregătite.
Și soluțiile adesea sunt văzute ca ceva prea tehnic și simplu – un stadion. Dar ce activități vor oamenii? Dar cât de des vin? Dar o viață sănătoasă și oportunități de sport înseamnă doar un stadion sau ne putem gândi la o serie de intervenții? Dar poate vrem să creăm o comunitate? Poate vrem să observăm cum este folosit spațiul public, terenul de joacă, terenul de sport, spațiul verde?
Instruirea a continuat apoi cu sfaturi pentru a face o istorie bună și cu câteva exerciții simple: de ce noi ne-am apucat să rezolvăm problema? Și de ce acum? Niște întrebări elementare, al căror răspuns s-ar părea că îl știm. O să reamintim că o organizație sau o inițiativă nu este suma proiectelor pe care le face (cu denumire, sume și donatori), ci este despre valori, echipă și misiune.
Cum să scriem bine?
Colegul nostru Eugen Muravschi a avut o sesiune despre cum să scriem bine. Acesta a reamintit că un text trebuie să aibă un scop clar, să știm pentru cine scriem, să înceapă cu ceea ce este important, printre altele. De exemplu, atunci când facem o simplă postare pe Facebook, începem cu a răspunde la „ce?” și „cine?”, alineatele de 10 rânduri despre finanțatori, cu denumirile foarte lungi ale proiectelor, pot fi lăsate la final.
Un mesaj evident, dar necesar de repetat mai ales pentru organizațiile societății civile este că un text trebuie să fie plăcut de citit. Fraze scurte, mai multe verbe active, fără diateză pasivă (nu spunem că în cadrul proiectului a fost amenajat un parc, spunem că activiștii și comunitatea au făcut-o) și fără prea multe adjective și adverbe – decât să zicem că un eveniment a fost „interesant” sau „util”, explicăm clar de ce a fost așa.
Echipa CPR a reamintit că o scriere clară indică o gândire clară și că, indiferent dacă facem un raport sau o postare pe Facebook, trebuie să fugim de cuvintele abstracte, de construcțiile complicate care nu ne spun nimic și să ne gândim la timpul oamenilor care ne citesc: au irosit acel timp sau au aflat ceva nou?
Participanții/tele au făcut un exercițiu practic de editare a textelor scrise de ChatGPT (care a primit sarcina să scrie texte nu foarte bune), deși spațiul public abundă de exemple de texte care au nevoie mare de redactate.
Invitații evenimentului: despre relația cu presa și despre spații publice
Ana Gherciu, directoare de dezvoltare la moldova.org, a povestit cum pot activiștii să construiască relații cu presa. Așa cum ați bănuit, nu prin a trimite comunicate seci. Ana a început prin a povesti situația presei corecte din Moldova, despre lipsa de resurse umane și financiare, dar a și reamintit că există presă locală, care poate fi mult mai relevantă pentru inițiative comunitare. Pentru a ajunge la presă, trebuie să construim o relație cu jurnaliștii/tele, dar și să ne amintim că lucrăm pentru oameni și trebuie să știm istoriile beneficiarilor noștri, pentru care facem activitățile.
Pentru că an de an, în cadrul programului avem aproape jumătate din inițiative legate de crearea spațiilor publice, am avut și doi invitați, experți în domeniile lor.
Mihai Stamati, designer industrial, a prezentat experiență creării unui teren de joacă incluziv, din materiale naturale, în centrul capitalei. Am aflat despre parcursul proiectului de la concursul de proiecte pînă la realizare. Am descoperit că crearea unui teren de joacă oferă un spațiu imens pentru creativitate și abordare inovatoare – în loc de echipamente standard, putem folosi materiale naturale și sustenabile, iar în proiectarea instalațiilor trebuie să ne gândim la toți copiii - și cei mici, și cei mai măricei, și cei în cărucioare. Astfel, terenurile de joacă pot fi mai creative și trebuie să lase loc de puțină aventură, atunci când acestea sunt plictisitoare, previzibile și prea sigure, copiii merg să se joace în locuri periculoase.
Rolan Rotar, arhitect și urbanist, a povestit parcursul creării în aproape cinci ani a skate park-ului de la Valea Trandafirilor: de la o mică echipă care avea un hobby până la o comunitate de zeci de persoane. Proiectele de infrastructură pentru comunitate durează. Oricum, atunci când un grup bine determinat începe lucrul, alte persoane la fel devin parte, contribuind la crearea sau menținerea spațiului.
Ce urmează?
Participanții și participantele continuă să lucreze asupra inițiativelor lor în următoarele săptămâni, să gândească soluții pentru a crea spații publice, spații verzi, activități și infrastructură pentru tineri, terenuri de joacă și alte idei pentru a face comunitățile lor mai bune. Ne bucură când participanții la program ne spun că deja nu mai pot da înapoi și trebuie să continue, că își măresc echipele, diversifică soluțiile și au noi idei de inițiative. Curând o să vă povestim reușitele acestora și vom anunța noi oportunități pentru activiști/te!
