fbpx

În 2022, echipa CPR Moldova  a lucrat la strategia pentru următorii trei ani, la activități și obiective pentru a îndeplini misiunea noastră. Am monitorizat întrunirile și protestele, am implicat comunitățile în dezvoltarea proiectelor locale și am venit cu propuneri și recomandări pentru a schimba situația în domeniul accesului la informație, participării publice și a drepturilor omului.

La fel ca și alte organizații, am avut și multe încercări din cauza războiului din țara vecină, la care ne-am adaptat și am contribuit la efortul societății pentru a asista persoanele refugiate din Ucraina. 

Iată ce am reușit să facem în 2022.

 

CPR și inițiativa „Moldova pentru Pace”

De la începutul războiului început de  Federația Rusă în Ucraina, în februarie 2022, CPR Moldova a fost parte din inițiativa Moldova for Peace / Moldova pentru Pace contribuind la eforturile de a oferi asistență persoanelor refugiate.

În primele luni, echipa noastră s-a implicat în activitățile de identificare de cazare, de comunicare, de management al voluntarilor de colectări de fonduri și de protecție a drepturilor persoanelor refugiate, mai ales, ale grupurilor mai vulnerabile. 

În luna octombrie, am început un proiect, cu susținerea fundației Choose Love din Marea Britanie, care ne permite să continuăm activitățile noastre focusate pe protecția drepturilor persoanelor refugiate.

În cadrul proiectului, monitorizăm drepturile omului, mai ales a grupurilor marginalizate și vulnerabile și susținem activitatea departamentelor „Cazare”, „Drepturile omului” și „Protecție” al inițiativei Moldova pentru Pace. Totodată, am elaborat un „Cod de Etică”, pe care l-am prezentat voluntarilor și voluntarelor și am creat un mecanism de raportare a plângerilor din cadrul inițiativei.

Pe lângă asistența oferită direct persoanelor refugiate, am continuat lucrul cu autoritățile și am  venit cu recomandări și propuneri de politici pentru îmbunătățirea protecției drepturilor persoanelor refugiate. Vezi materialul nostru „Ce înseamnă protecția temporară a refugiaților și de ce Moldova trebuie să o implementeze cît mai urgent”. Continuăm să lucrăm cu Oficiul Avocatului Poporului asupra rapoartelor de monitorizare a drepturile persoanelor refugiate în R. Moldova, unde am contribuit la realizarea a două rapoarte și vom continua să venim cu soluții și propuneri pentru a contribui la rezolvarea problemelor identificate.

 

Am instigat activiștii și activistele la democrație

Am lansat a doua ediție a programului pentru cetățenii din întreaga țară, indiferent de vârstă, de învățare a instrumentelor democratice „Instigare la Democrație”prin instruiri, ateliere practice și mentorat în implementarea propriilor proiecte comunitare.

În cea de-a doua ediție, am avut peste 50 de participanți și participante, iar CPR a susținut nouă inițiative civice din diferite regiuni ale țării. 

Problemele abordate sunt caracteristice pentru majoritatea localităților: lipsa infrastructurii pentru copii și tineri, transparența deficientă în procesul de adoptare a bugetului și participarea scăzută a cetățenilor în procesele decizionale, lipsa infrastructurii pentru pietoni și a iluminatului stradal, management deficient al deșeurilor și problema animalelor fără adăpost.

Toate echipele au reușit să discute cu sute de cetățeni și să pună problema pe agenda autorităților. Unii au colectat zeci de mii de lei de la locuitori, alții au obținut fonduri de la primării, iar, cel mai important, au reușit să formeze echipe cu care să continue activitățile și să dezvolte comunitatea.

Aici puteți face cunoștință doar cu o parte de echipe și inițiative începute.

Vom continua să susținem activiștii din regiuni care își dedică timpul liber pentru transparență, participare publică și o comunitate mai bună și ne propunem în 2023 să avem un program pentru absolvenții școlilor noastre.

Am realizat „Instrumentarul activistului local”, unde am adunat experiența noastră de activiști și de lucru cu alți activiști din țară dar și după implementarea a două ediții a programului unde am dezvoltat inițiative comunitare împreună cu participanții. Am adunat în acest instrumentar lucrurile pe care le-am învățat din experiența noastră de organizare a inițiativelor și campaniilor civice, mișcărilor de protest, activități de monitorizare și advocacy și comunicării.

 

Am monitorizat respectarea libertății întrunirilor publice și libertății de exprimare

Anul 2022 a fost un an de încercare și pentru libertățile civile. 

Autoritățile au întreprins mai multe acțiuni și inițiative menite să contracareze dezinformarea și propaganda, dar care comportau și riscuri pentru libertatea de exprimare. CPR a luat atitudine față de modificările legislative problematice, unele dintre care nu au ajus să fie adoptate, și a explicat pentru cetățeni măsurile care, pînă la urmă, au fost adoptate.

Am monitorizat întrunirile publice și felul în care autoritățile le-au gestionat. Atunci cînd au fost abuzuri,  am reacționat și explicat, alături de alte organizații, cum statul trebuie să protejeze dreptul la întrunire, dar și am atenționat responsabilitățile organizatorilor protestelor.  Am venit și cu soluții și recomandări în materialul „Ce pot și ce nu pot face autoritățile în privința protestului Partidului Șor? ”. Am realizat și un material video despre „Cum poliția (nu) trebuie să gestioneze protestele”, unde am explicat practicile organelor de forță care ar putea încălca drepturile omului.

De asemenea, am realizat și un ghid pentru cetățeni privind libertatea întrunirilor, unde explicăm care întruniri sunt protejate, care sunt interzise, ce trebuie să facă organizatorii și autoritățile pentru buna desfășurare a acestora, cum interacționăm cu poliția și ce metode au la dispoziție cetățenii pentru a-și exprima poziția prin întruniri publice.

 

Acces la informație și transparență

De la crearea sa, CPR a susținut că transparența, accesul la informații și participarea sunt decisive pentru o democrație veritabilă și a adus argumente pentru reformarea din temelie a acestui domeniu, în corespundere cu standardele internaționale. Am scris recomandări pentru pentru aceste domenii pentru strategia „Moldova 2030”. Am monitorizat ce fac autoritățile în domeniul accesului la informații și am criticat intenția guvernului de a schimba regulile jocului în materialul „Guvernul a aprobat modificări care vor limita dreptul la informație”.

 

Am dezvoltat organizația

Timp de un an, cu suportul Ambasadei Suediei, am lucrat la dezvoltarea strategiei organizației, elaborarea mecanismelor de guvernare internă și instituționalizarea politicilor și procedurilor de funcționare. A fost un proces dificil, dar care ne-a ajutat să ne planificăm activitățile pentru următorii trei ani, astfel încât să atingem obiectivele și schimbările dorite în societate. 

Ne-am extins echipa. Valeria Huțuleac administrează un proiect în domeniul drepturilor refugiaților, iar Violeta Andriuță gestionează protecția beneficiarilor inițiativei Moldova pentru Pace în cadrul aceluiași proiect. 

Avem noi membri ai organizației și un Consiliu de administrare nou.

În noul an, ne propunem să creștem și să avem impact în ceea ce facem: promovarea accesului la informații și a participării publice, a practicilor de afaceri oneste și a drepturilor omului. 

Echipa CPR vă urează un an nou cât mai bun.

 

 

Urmăriți-ne pe Facebook, Twitter și Instagram.

Aici te poți abona la buletinul informativ cu materialele noastre.

Categorii: Publicatii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *