Autor: Andrei Lutenco, Director de Programe la CPR Moldova
Protestele din ultimele săptămîni din fața Parlamentului au stîrnit multe critici și au supărat multă lume. Acestora li s-a imputat că nu sunt legitime (pentru că ar fi făcute pe bani), că încurcă orășenilor, că participanții au un comportament necorespunzător sau că ar fi violente. Din ce în ce mai des s-au auzit apeluri pentru interzicerea și evacuarea protestului, de la politicieni și jurnaliști pînă la reprezentanți ai autorităților. S-a cerut ca poliția să ia măsuri, să fie invocată starea de urgență și să fie implicat CSE-ul sau chiar SIS-ul pentru a-l opri. Mai toate aceste apeluri vin cu corectivul că autorul sau autoarea susțin dreptul la libertatea întrunirilor sau că protestele sunt un element indispensabil al unei democrații, „dar…”.
Joi, pe 6 octombrie, Inspectoratul General de Poliție a anunțat că pe 4 octombrie s-a adresat în instanța de judecată cu solicitarea de a obliga Primăria Chișinău să suspende întrunirile organizate de Partidul Șor în centrul capitalei. Și acest comunicat a ținut să puncteze că „Poliţia nu are scopul de îngrădire a dreptului cetățenilor la libera exprimare, dar acesta urmează a fi asumat responsabil…”.
Punctul culminant al nemulțumirii a venit pe 9 și 10 octombrie, cînd protestatarii au instalat corturi pe carosabilul bulevardului Ștefan cel Mare și Sfînt, blocînd traficul pe toată seara de duminică și dimineața de luni. Aceasta a condus la un schimb de acuzații dintre autoritățile centrale și Primăria Chișinău despre cine trebuie să intervină.
Șefa statului a cerut marți, pe 11 octombrie, chiar să fie modificată temporar legislația despre întruniri pentru a permite poliției să mențină ordinea atunci cînd autoritățile locale nu cooperează.
Mai jos voi explica de ce interzicerea protestului problematic din fața Parlamentului nu e nici legală și nici dezirabilă pentru o democrație, că legea și standardele internaționale permit alte metode de rezolvare a iregularităților și că, în cazul dat, pentru un drept universal nu poate exista un „dar”. Nu înainte de a rezuma faptele.
Proteste cu probleme
Protestele partidului Șor au început duminică, 18 septembrie, cu un marș anti-guvernamental de cîteva mii de persoane și au continuat prin proteste masive de scurtă durată în alte zile de duminică, dar și cu un orășel de cîteva zeci de corturi și un număr mai mic de protestatari – așa-zisul „Orășel al schimbării” – instalat pe termen nedeterminat în fața Parlamentului și în fața gardului de la președinție. Protestatarii au încercat să instaleze corturile și după gard, dar au eșuat, într-un efort care i-a ciocnit cu carabinierii și polițiștii.
Principala revendicare a protestelor este ca actuala guvernare „să predea puterea și să fie organizate alegeri prezidențiale și parlamentare anticipate”, iar rezoluția adoptată de protestul din 9 octombrie conține trei revendicări ce țin de compensarea cheltuielilor pentru servicii și alocații pentru categoriile vulnerabile ale populației.
Din primele zile, manifestanților li s-a imputat că sunt aduși organizat și sunt plătiți pentru faptul că protestează. Ziarul de Gardă a și făcut o investigație amplă, infiltrînd cîțiva reporteri în rîndul protestatarilor care au documentat și descris întreg procesul de recrutare, transport și remunerare. Alte reportaje au documentat cum protestatarii se exprimă sau se comportă indecent și chiar abuzează verbal și fizic jurnaliștii. Protestele sunt promovate sponsorizat pe rețele sociale de conturi dubioase cu nume străine, iar sursele media pomenesc miliardul furat în contextul știrilor despre finanțarea acestora.
Ce zic autoritățile?
Prima oară, Poliția a sugerat că protestele Șor ar trebui interzise pe 25 septembrie, într-un comunicat publicat chiar în ziua unui nou protest. Atunci aceasta anunța că a sesizat în repetate rânduri Primăria mun. Chișinău despre încălcările pe care le admit participanții: comportament antisocial, blocarea trecerii pietonilor pe trotuar, fumatul în locuri nepermise, aruncarea deșeurilor și „satisfacerea nevoilor fiziologice” în locuri publice și a amintit APL-ului că „una dintre atribuțiile sale de bază” este interzicerea sau suspendarea manifestațiilor care atentează la ordinea de drept.
Comunicatul din 4 octombrie, în mare parte, reiterează aceste mesaje, dar specifică că Poliția are în proces de documentare o cauză penală și înregistrate 40 de proceduri contravenționale. Acestea din urmă se referă la „nesubordonare, huliganism (urinat, fumat, vomitat, consum de alcool în loc public), ultragierea (adică jignirea onoarei şi demnităţii) angajaților forțelor de ordine, prezența persoanelor cu antecedente penale în rândul protestatarilor (sic!), încălcarea legislației cu privire la protecția specială a copiilor aflați în situație de risc, blocarea intenționată a carosabilului, limitarea accesului presei și agresarea jurnaliștilor în timpul activității de mediatizare a evenimentelor, etc”.
Pe 9 septembrie Poliția a constatat deja 45 de abateri. Mai important însă, instalarea corturilor pe carosabil de către protestatari și blocarea bulevardului Ștefan cel Mare într-o dimineață de zi de lucru a scandalizat și mai mult pe cei care nu sunt de acord cu protestul și a pus autoritățile pe jar. Pînă la amiază, forțele de ordine au intervenit și au evacuat corturile, fără a întîmpina rezistență. Între timp, un deputat din majoritatea parlamentară a sugerat că poate fi nevoie de o decizie a Comisiei pentru situații excepționale pentru pentru a autoriza dispersarea forțată a întruniri. Și prim-ministra a anunțat că va interveni fie prin Comisia Situații Excepționale, fie prin alte instrumente legale, pentru a reglementa modul de desfășurare a acțiunilor publice fără blocarea infrastructurii de transport.
Pe 11 octombrie, într-un briefing de presă, președinta Maia Sandu a solicitat Guvernului să examineze modificarea temporară a legislației „care va permite poliției să asigure ordinea publică – chiar și în condițiile în care unii actori din administrația locală sabotează eforturile guvernului de a menține stabilitatea și ordinea în țară”.
Cînd poate fi interzis un protest și de către cine
Toate acestea argumentele aduse de autorități sună serios. Dar sunt oare suficiente pentru a declara procesul ilegal și a-l interzice?
Chiar dacă Legea privind administrația publică locală, la care face referință Poliția, într-adevăr prevede că APL poate lua „măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau altor manifestări publice care contravin ordinii de drept sau bunelor moravuri, care atentează la ordinea şi liniştea publică”, Legea privind întrunirile prevede altceva. Anume aceasta din urmă urmează a fi aplicată, fiindcă e una mai nouă (2008 vs 2006) și e una specială (reglementează un domeniu specific de relații sociale).
Legea privind întrunirile spune, la articolul 14, că doar instanța de judecată poate dispune interzicerea unei întruniri, adevărat că doar la solicitarea autorității publice locale și dacă ultima deţine probe concludente că întrunirea urmează să se desfăşoare cu încălcarea prevederilor art.8 al legii.
Articolul 8 interzice doar întrunirile „prin care se urmăreşte”: a) îndemnarea la război sau ură naţională, rasială, etc.; b) incitarea la discriminare sau violenţă; c) subminarea securităţii naţionale, a integrităţii teritoriale, săvîrşirea infracţiunilor, încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralităţii, a drepturilor şi a libertăţilor altor persoane ori punerea în pericol a vieţii sau a sănătăţii acestora.
Din formularea acestui articol rezultă că trebuie să existe probe că întrunirea are drept scop („prin întrunire se urmărește”) una din cele trei situații descrise. Pentru a interzice întrunirea APL-ul ar trebui să convingă instanța de judecată că încălcarea ordinii publice sau a moralității nu au loc în mod sporadic și izolat, ci sunt premeditate de către organizatori, ba chiar constituie însuși scopul întrunirii. Acest lucru este foarte greu de făcut în cazul unei întruniri care adună mii de oameni, comportă clar un mesaj politic de opoziție, înaintează cerințe politice și care, pe lîngă aceste episoade (fie și multe), decurge destul de obișnuit pentru o întrunire în spațiul nostru (orășele de corturi, transport organizat, scandări la tribune și chiar conflictele cu poliția nu sunt noi pentru scuarul Parlamentului). Autoritățile ar trebui să dețină probe care să demonstreze că protestul, dincolo de aceste cerințe și mesaje, urmărește în primul rînd încălcarea ordinii, moravurilor și a drepturilor altora, fie incită la ură sau război.
Și ce e de făcut atunci?
Ce trebuie să facă în acest caz autoritățile atunci cînd protestatarii sfidează legea? Să pedepsească ilegalitățile fără a interzice însuși protestul și să acționeze doar asupra elementelor periculoase ale protestului. Articol 14 din Legea privind întrunirile este univoc: „la asigurarea ordinii publice …, autorităţile publice vor acţiona astfel încît să elimine doar elementele ilicite ale întrunirii, garantînd, pe cît este posibil, dreptul la întrunire”. Articolul 21 spune că „dacă în timpul desfăşurării întrunirii unii participanţi încalcă ordinea publică …, organizatorul, în caz de necesitate împreună cu poliţia și/sau cu carabinierii, îi va îndepărta pe aceştia”.
Totodată Legea presupune conlucrarea dintre poliție, APL și organizatori în asigurarea desfășurării legale și pașnice a întrunirii.
Ghidul OSCE/ODIHR și a Comisiei de la Veneția privind întrunirile confirmă această abordare: „toate izbucnirile izolate de violență trebuiesc tratate prin reținerea și pedepsirea ulterioară a făptașilor, și nu printr-o restricție prealabilă”. Or, în caz contrar, mii de oameni sunt puși în situația să răspundă pentru faptele comise de cîțiva indivizi. CEDO subliniază că „persoana nu încetează să se bucure de dreptul său la întrunire pașnică în rezultatul violențelor sporadice sau a altor acțiuni ilicite comise de alții în timpul unei demonstrații, dacă însăși persoana în cauză rămîne pașnică în propriile intenții și comportament”. În cazul dat, zecile de delicte documentate nu ar trebui să scoată în afara legii sute sau mii de protestatari. Acest lucru ar fi clar disproporțional, iar proporționalitatea este un principiu de bază în aplicarea restricțiilor asupra libertăților civile.
Același Ghid recunoaște că securitatea publică poate fi periclitată în cazul întrunirilor care continuă pe timp de noapte. Totuși, în aceste cazuri trebuiesc întreprinse măsuri adiționale de precauție, și nu restricționat dreptul la protest. Statul are obligația de a proteja ordinea publică în toate cazurile și „în niciun caz nu trebuie să transfere această obligație către organizatorii întrunirii”.
Cu alte cuvinte, nici standardele internaționale și nici legea moldovenească nu permit interzicerea protestelor pe motivele invocate de poliție, decît dacă se demonstrează că încălcarea legii e chiar scopul manifestației. În comunicatele sale, Poliția nici nu încearcă să demonstreze acest lucru.
Dispozițiile CSE și „modificarea temporară a legislației” nu pot fi soluția
Cererea președintei ca Guvernul să modifice temporar legislația privind întrunirile pentru a asigura intervenția organelor de drept, atunci cînd APL nu acționează, trezește cel puțin nedumeriri.
O lege care reglementează un drept fundamental nu poate fi temporară, pentru o singură categorie de proteste, anumiți organizatori sau pe perioada mandatului unei administrații publice locale „neprietenoase”. Asta contravine tuturor standardelor din domeniu drepturilor omului. Pentru a fi constituțională și corespunzătoare Convenției europene, orice restricție trebuie să fie prevăzută de lege, iar legea trebuie să fie accesibilă și predictibilă din punctul de vedere al efectelor care le produce. O lege care restricționează dreptul la libertatea întrunirilor temporar, nu este predictibilă și este arbitrară, respectiv e neconstituțională. O astfel de lege ar crea un precedent foarte periculos și pentru viitor.
Restricționarea protestului prin intermediul CSE nu este mai puțin problematică. Deși Convenția europeană a drepturilor omului permite derogarea de la obligaţiile prevăzute de convenţie în cazuri excepționale („în caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii”), iar statul nostru a notificat Consiliul Europei că își rezervă dreptul de a interzice desfășurarea întrunirilor în perioada stării de urgență, această măsură trebuie să fie justificată în toate cazurile, necesară și proporțională. Interzicerea unei întruniri cu caracter politic, organizată de opoziție, cu justificarea existenței stării de urgență, va seta un alt precedent juridic periculos.
Sunt protestele plătite protejate de lege? Sunt protestele plătite legitime?
Dar este în general protestul din fața Parlamentului protejat de lege? Poate cea mai frecventă acuzație adusă acestei manifestații este că participanții sunt plătiți pentru a protesta. Legislația Republicii Moldova nu conține o prevedere care ar interzice protestele cu participanți plătiți. Este interzisă doar constrîngerea persoanelor să participe la întruniri sau împiedicarea participării acestora la întruniri.
Totuși, nu toate adunările de oameni se bucură de protecția oferită de Legea privind întrunirile. Definiția unei întruniri potrivit legii este prezenţa temporară şi intenţionată a unui grup de persoane, aflate împreună cu scopul exprimării unor idei sau atitudini. Articolul 2 al legii spune că nu sînt supuse prevederilor legii întrunirile cu caracter religios, cele cu caracter sportiv sau de divertisment și cele cu caracter comercial. Deși am fi tentați să spunem că un protest „cumpărat” este o manifestație „cu caracter comercial”, este destul de limpede că legea are în vedere acțiuni de publicitate, iarmaroace, campanii sponsorizate etc., și nu mitinguri politice în care participanții sunt „compensați”. După cum am stabilit, protestele de la Parlament comportă evident un caracter politic și mesaje sociale.
Deși remunerarea pentru protest pare să discrediteze serios caracterul protestului, acesta nu neapărat îl deligitimizează complet. Un articol polemic din Washington Times (intitulat sugestiv „Și ce dacă protestatarii sunt plătiți?”) argumentează că în spatele acuzațiilor față de protestatarii plătiți se află ideea că mișcările sociale trebuie să fie în totalitate „spontane, voluntare și nemurdărite de tranzacții financiare”, iar orice altceva ar însemna motive ascunse și lipsă de puritate morală. Totuși, oricare protest de succes necesită investiție de resurse – fie asta timp sau bani. Istoric, multe proteste civice de bună credință au fost organizate de asociații care își plătesc organizatorii și membrii. Organizatorii de proteste ar putea asigura alimentarea și alte necesități ale participanților sau le-ar putea organiza transportul, fără a-i „cumpăra”. Se poate spune că nu e cazul protestelor de astăzi de la Chișinău, dar cînd și în ce fel tragem linia de delimitare dintre un protest de bună credință și unul „cumpărat”? Și cum ne asigurăm că o excepție de la libertatea întrunirilor azi nu ne va afecta mîine. În mîinile politicienilor un argument că protestele cu bani pot fi interzise și cu atît mai mult un precedent în acest sens este periculos.
Ca și în cazul violențelor, faptul că cineva nu este sincer în protestul său nu înseamnă că asta îl decredibilizează pe fiecare protestatar în parte. Chiar și cu probe, dincolo de orice dubiu, că mulți protestatari ai lui Șor sunt plătiți, nu putem să nu admitem că foarte mulți sunt acolo din alte motive (că aceștia cred în mesajele de pe pancarte, sau își susțin partidul pe bune). De altfel, monitorizările noastre arată că, pe lîngă simpatizanții PȘ la proteste, participă și alte grupări sociale și politice care s-au alăturat mesajului anti-guvernare.
Astea fiind spuse, fenomenul cumpărării protestatarilor cu siguranță dăunează enorm democrației, decredibilizînd protestele în genere, ca instrumente democratice. Însă interzicerea protestelor care promovează aceste practici dăunează și mai mult.
Concluzie
Poliția nu poate obliga, nici prin hotărîre judecătorească, Primăria Chișinău să suspende protestele Șor. Or, legea prevede că doar instanța de judecată poate suspenda și interzice o întrunire și doar în cazuri strict definite de lege. Iar argumentele aduse de IGP sunt insuficiente pentru a convinge orice instanță să recurgă la o astfel de soluție.
Interzicerea este ultima și cea mai gravă restricție a dreptului la libertatea întrunirilor și trebuie aplicată doar în cele mai extreme cazuri. Încălcarea ordinii publice, episoadele violente și alte comportamente ilegale ale protestatarilor pot și trebuiesc fi prevenite, izolate și sancționate individual. Asta o cere principiul proporționalității. Poliția nu poate renunța la datoria sa de a proteja ordinea publică, pur și simplu cerînd altcuiva să rezolve problema.
Poate mai important de atît, recomandările de a ocoli garanțiile legale prin modificarea legii sau prin dispozițiile CSE riscă să fie neconstituționale și să stabilească precedente pentru încălcări grave ale drepturilor omului în viitor.
Legea protejează toate întrunirile pașnice – cele „plătite” și cele „neplătite”, cele cu incidente și cele fără.
Acest articol face parte din proiectul „Civil Liberties Watch Moldova”, implementat de Centrul de Politici și Reforme (CPR Moldova) cu susținerea Human Rights House Foundation și cu suportul financiar al Uniunii Europene.
Conținutul reprezintă responsabilitatea CPR Moldova și nu reflectă viziunile Uniunii Europene.
