Guvernul a dat undă verde unui proiect prin care cetățenii vor trebui să aibă semnătură electronică pentru a solicita informații prin email, să aștepte mai mult timp răspunsuri și să treacă printr-o procedură prealabilă înainte de a se putea adresa în instanța de judecată. CPR solicită excluderea acestor prevederi din proiect, pentru că acestea vor înrăutăți accesul la informații al cetățenilor și transparența instituțiilor statului.
În ședința din 4 mai, Guvernul a aprobat un proiect de lege care, printre altele, reduce drepturile persoanelor de a accesa informații de interes public și garanțiile pe care acestea le au atunci cînd li se încalcă acest drept. Aceste modificări contravin atît angajamentelor asumate de țara noastră la nivel internațional – prin ratificarea Convenției Europene privind accesul la documentele oficiale (numită și Convenția de la Tromsø, intrată în vigoare recent) –, cît și eforturilor de ani de zile ale societății civile și mass-media de a îmbunătăți accesul la informații pentru cetățeni.
Proiectul de lege, elaborat de Ministerul Justiției, își propune să aducă mai multe legi în concordanță cu noile prevederi ale Codului administrativ. Printre acestea se numără și Legea privind accesul la informații. Totuși, modificările aprobate vor avea ca efect nu atît armonizarea legislației, cît îngreunarea și mai mult a accesului la informații oficiale și, respectiv, noi piedici în calea transparenței statului.
Dacă acest proiect va deveni lege:
Cetățenii vor trebui să semneze solicitările de acces la informații, iar cererile electronice vor trebui semnate electronic. Asta înseamnă că jurnaliștii, activiștii și orice altă persoană nu vor mai putea expedia solicitări de informații prin email, decît dacă au semnătură electronică. Astfel vor crește costurile atît financiare, cît și de timp în accesarea informațiilor de interes public. Nu există niciun motiv care ar justifica această limitare. Mai mult, Convenția Europeană privind accesul la documente oficiale sugerează la articolul 4 că „părţile pot permite solicitanţilor să rămână anonimi, cu excepţia cazurilor când divulgarea identităţii este esenţială pentru a procesa solicitarea” și că nu vor fi impuse formalităţi legate de solicitare decît cele necesare pentru procesarea acesteia. Semnătura persoanei nu este necesară pentru a putea prelucra solicitarea de informații. Modificările propuse contravin clar atît spiritului, cît și literei Convenției.
Cetățenii nu se vor mai putea adresa direct instanțelor de judecată atunci cînd li se încalcă dreptul la informații. Atunci cînd se vor confrunta cu refuzuri, aceștia vor trebui să treacă printr-o procedură prealabilă, prevăzută de Codul Administrativ ca regulă generală pentru procedurile administrative. În prezent, legea prevede că persoana căreia îi este încălcat dreptul la informații poate ataca refuzul de a oferi informații atît pe cale extrajudiciară, cît şi direct în instanţa de contencios administrativ competentă. Modificarea votată pe 4 mai de Guvern va institui o treaptă în plus în calea apărării dreptului la informații și va face și mai îndelungat procesul – și așa prea lung – de obținere a informației publice de la autoritățile necooperante. Potrivit Convenției de la Tromsø, solicitantul, a cărui cerere de acces la un document oficial a fost respinsă, trebuie să aibă posibilitatea să-și apere dreptul într-o instanţă de judecată sau în faţa unui alt organ independent şi imparţial, stabilit de lege. Această procedură trebuie să fie operativă şi necostisitoare. Procedura prealabilă – adică contestarea deciziei mai întîi la organul emitent, adică cel care a respins solicitarea de informații – nu corespunde niciunui din aceste criterii. Superiorul unui funcționar care refuză să ofere informații de interes public nu este nici independent și nici imparțial, iar procedura de contestare se va lungi.
Vor fi prelungite termenele de răspuns la solicitări. În prezent, legea cere ca informațiile solicitate să fie puse la dispoziţia solicitantului din momentul în care sunt disponibile, dar nu mai tîrziu de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de acces la informaţie. Modificările votate de guvern exclud sintagma „din momentul în care sunt disponibile”, adică instituie termenul, care pînă acum era maxim, de 15 zile, ca regulă. Mai mult, dacă la moment furnizorii de informații au dreptul să prelungească termenul de răspuns cu 5 zile, potrivit modificărilor, aceștia vor putea să o facă cu 30 zile, în baza acelorași motive. Aceste modificări fac exercitarea dreptului la acces la informații și mai anevoios, mai ales în cazul jurnaliștilor, pentru care operativitatea accesării informației este vitală pentru îndeplinirea profesiei. Convenția de la Tromsø prevede că „solicitarea privind accesul la un document oficial va fi tratată cu promptitudine”, iar „decizia va fi luată, comunicată şi executată cît mai curînd posibil sau în limite rezonabile timp”. Date fiind evoluțiile tehnologiilor digitale de la adoptarea Legii privind accesul la informație în 2000, termenul de procesare a cererilor și oferire a răspunsurilor trebuie să fie mai scurt – așa cum o cer jurnaliștii și activiștii de ani de zile – nu mai lung.
Va fi exclusă posibilitatea readresării cererilor. Acum, legea prevede la articolul 17 că Cererea de furnizare a informaţiei poate fi readresată altui furnizor, atunci cînd informaţia solicitată nu se află în posesia furnizorului sesizat sau dacă celălalt furnizor ar răspunde mai complet solicitării. Aceeași posibilitate este prevăzută și în Convenția de la Tromsø – „în cazul în care o autoritate publică nu deţine documentul oficial solicitat […] ea va direcţiona această solicitare […] la autoritatea publică competentă”. Amendamentele legislative votate miercuri, în mod inexplicabil, abrogă acest articol. Efectul acestei modificări poate fi că solicitanții vor primi refuzuri de la instituțiile publice, dacă informația e deținută de altă instituție, în loc să o readreseze instituției în cauză.
Modificările propuse sunt cu atît mai surprinzătoare cu cît Guvernul și-a asumat prin programul său de guvernare „asigurarea de către toate autorităţile, instituţiile, întreprinderile de stat sau societăţile pe acţiuni cu capital de stat a accesului liber pentru jurnalişti la informaţia de interes public”, iar planul de acțiuni prevede angajamentul de a revizui cadrul legal pentru asigurarea accesului la informaţia de interes public (pct. 20.3.).
Mai mult, aceste modificări nu răspund în niciun fel la problemele semnalate ani la rînd de societatea civilă în domeniul accesului la informație – reglementări care nu țin pasul cu lumea digitală, termenele prea lungi de soluționare a cererilor și de rezolvare în instanță, lipsa unui mecanism de monitorizare și implementare a legii (vezi aici viziunea noastră la subiect). Modificările se înscriu mai degrabă în lungul șir de acțiuni care au venit să limiteze dreptul la informare în ultimul timp: fie că e vorba interpretărilor eronate ale Curții Supreme de Justiție privind aplicarea legii, fie de restricții nejustificate pe perioada pandemiei.
Contrar argumentării din nota informativă la proiectul de lege – precum că ar exista contradicții dintre normele din Codul Administrativ și cele din Legea privind accesul la informație – am explicat și anterior că din punct de vedere juridic nu există vreo contradicție. Or, Legea privind accesul la informație conține prevederi speciale în raport cu Codul administrativ, iar articolul 5 al Legii privind actele normative spune expres că, în caz de divergenţă între o normă generală şi o normă specială, care se conţine în acte normative de acelaşi nivel, se aplică norma specială. De altfel, și Codul Administrativ prevede că „anumite aspecte ce țin de activitatea administrativă […] pot fi reglementate prin norme legislative speciale derogatorii de la prevederile prezentului cod numai dacă această reglementare este absolut necesară și nu contravine principiilor prezentului cod”.
Cerem ca autoritățile să renunțe la modificările menționate în promovarea proiectului de lege și să revină la elaborarea, cu consultarea cetățenilor, societății civile și mass-media, unor propuneri legislative care să avanseze standardele de transparență și acces la informații, nu să le coboare.
Autor: Andrei Lutenco, director de programe, CPR Moldova
Acest articol face parte din proiectul „Civil Liberties Watch Moldova”, implementat de Centrul de Politici și Reforme (CPR Moldova) cu susținerea Human Rights House Foundation și cu suportul financiar al Uniunii Europene.
Conținutul reprezintă responsabilitatea CPR Moldova și nu reflectă viziunile Uniunii Europene.
