fbpx

Autori: Andrei Cebotari, Andrei Lutenco, CPR

Descarcă varianta PDF

Introducere

Pandemia de Covid-19 a însemnat o presiune enormă asupra societăților în a găsi echilibrul între libertatea individuală și interesul public – cel de a ocroti viața și sănătatea oamenilor în fața pericolului infectării și bolii. 

Una dintre libertățile care au resimțit impactul chiar din primele zile ale crizei de sănătate publică a fost libertatea întrunirilor – un drept civil și politic esențial pentru o societate democratică, unul dintre drepturile democratice tradiționale, care se bucură de protecția numeroaselor instrumente internaționale, regionale și locale din domeniul drepturilor omului. Protestele, marșurile, demonstrațiile sunt simboluri ale democrației și libertății, iar cifrele arată că, în perioada pandemiei, mai puțini oameni s-au reunit în astfel de manifestații. 

Situația specială a acestui drept în pandemie se datorează chiar esenței acestuia – întrunirile, prin definiție, aduc împreună mulți oameni în spații publice, implică comunicarea între aceștia și răspîndirea mesajelor în exterior. Pentru a ajunge la o întrunire, oamenii trebuie să aibă posibilitatea să circule și să se folosească de transportul în comun. Or, chiar din primele zile ale coronavirusului, medicii ne preveneau să ne ferim de mulțimi, să păstrăm distanțarea socială și să preferăm „statul acasă” altor activități. Au urmat măsuri care au restricționat semnificativ libertatea oamenilor – de la aflarea în spațiul public, pînă la suspendarea, în anumite zile, a transportului public.

Pe de altă parte, restricțiile anti-Covid au condus în multe țări la mitinguri, marșuri, proteste și au tensionat și mai mult relația dintre drepturile individuale și măsurile sanitare în această perioadă.

În aceste condiții, cei care sunt responsabili de bunăstarea cetățenilor, dar și de protecția drepturilor acestora au în fața lor o sarcină complicată – cea de a găsi un echilibru dintre o libertate fundamentală și evitarea unui pericol social care poate avea urmări grave. Dacă în statele autoritare pandemia a însemnat încă un prilej pentru a reduce din libertățile cetățenilor, cele democratice trebuie să balanseze, pe o cărare foarte îngustă, între diferite interese și drepturi.

Am văzut acest lucru și în țara noastră, în felul în care au fost adoptate și aplicate restricțiile anti-pandemice care îngrădesc drepturile omului. Acestea erau pe alocuri excesive, pe alocuri inconsecvente, sau imposibil de implementat. În cazul dreptului la libertatea întrunirilor am văzut abordări de la cele extreme – interzicerea totală a întrunirilor în a doua stare de urgență (declarată ulterior neconstituțională), pînă la măsuri, în principiu, bine intenționate, dar care fie au fost aplicate defectuos, fie nu au avut efectul scontat.

Prezenta publicație are scopul de a-i ajuta pe reprezentanții diferitor autorități publice implicate în gestionarea întrunirilor în perioada pandemiei să o facă într-un mod care ține cont de standardele drepturilor omului. Vom porni de la principiile și prevederile generale, relevante și în afara pandemiei, după care vom sugera unele speciale aplicabile situațiilor de criză în sănătate publică. În final vom aborda aspectele practice ce țin de gestionarea întrunirilor, care reies din legislația Republicii Moldova. 

Cu acest set de recomandări, vom încerca să demonstrăm că este posibil, chiar și în situații de criză și urgență, de a continua respectarea principalelor drepturi ale omului, standardelor democratice și celor de guvernare prin lege, care sunt esențiale pentru statul și societatea noastră.

Secțiunea 1: Dreptul la libertatea întrunirilor și obligațiile statului

Ce este dreptul la libertatea întrunirilor?

Libertatea întrunirilor este dreptul oamenilor de a se aduna împreună pentru a exprima o idee, un mesaj sau o poziție – orice mesaj și poziție. Excepție fac doar cele care instigă direct la violență, ură și discriminare.

Este un drept fundamental al omului din categoria celor civile și politice, cele care protejează individul de abuzurile statului și îi asigură participarea deplină în viața socială.

Libertatea întrunirilor este consfințită și protejată prin Constituția Republicii Moldova și actele internaționale din domeniul drepturilor omului la care Republica Moldova este parte, inclusiv Declarația Universală a Drepturilor Omului (Articolul 20), Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice (articolul 21) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului (articolul 11).

Dreptul de întrunire paşnică este recunoscut. Exercitarea acestui drept nu poate fi supusă decît restricţiilor, conforme cu legea şi necesare într-o societate democratică, în interesul securităţii naţionale, al securităţii publice, al ordinii publice ori pentru a ocroti sănătatea sau moralitatea publică sau drepturile și libertăţile altora. (Articolul 21, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile şi politice)

 

De ce este important acest drept?

Ca și dreptul la libertatea de exprimare sau a conștiinței, dreptul la libertatea întrunirilor este considerat unul de bază pentru o societate democratică. Or, nu poate exista o democrație acolo unde oamenii nu sunt liberi să se întrunească și să-și împărtășească ideile, să transmită mesaje puterii din stat și întregii societăți. Din acest considerent, pentru majoritatea statelor democratice, care sunt în mare parte democrații reprezentative, întrunirile pașnice sunt o formă a democrației directe – un fel de a stabili comunicarea dintre Guvern și popor sau o parte a acestuia. Astfel, atunci cînd este încălcat acest drept, suferă democrația și suferă Guvernul, care este izolat de propriul popor.

De la începutul pandemiei de Covid, organismele internaționale din domeniul drepturilor omului nu au obosit să repete, că urgența din sănătate nu suspendă democrația, iar comunicarea dintre oameni și guvernanți nu trebuie să fie mai slabă, ci mai puternică

Facilitarea participării în întrunirile pașnice contribuie la asigurarea faptului că toți oamenii într-o societate au posibilitatea să-și exprime opiniile pe care le împărtășesc în comun cu alții. Astfel, libertatea întrunirilor pașnice facilitează dialogul în cadrul societății civile și dintre societatea civilă, liderii politici și Guvern. În condițiile în care nu fiecare are acces la tribuna parlamentară sau la mass-media, libertatea întrunirilor pașnice devine și mai importantă – devenind mediul prin care fiecare poate contribui la dezbaterea publică a celor mai importante subiecte din societate.

În ultimii doi ani, am avut în țară proteste cu teme variate: de la flashmob-uri de încurajare a purtării măștilor, pînă la proteste anti-pandemie. Ele sunt parte a unei dezbateri sănătoase și necesare în societate. 

 

Care alte drepturi sunt vizate de libertatea întrunirilor?

Dreptul la libertatea întrunirilor este indisolubil legat de alte drepturi fundamentale: dreptul la libera asociere (în organizații, partide, sindicate), la libera exprimare, participarea în treburile publice. 

„Împreună cu aceste drepturi, întrunirile pașnice reprezintă unul dintre fundamentele unui sistem de guvernare participativă în care valorile și principiile democrației, drepturilor omului, guvernării prin lege și pluralismului sunt asigurate pe deplin”.

– Comitetul pentru drepturile omului al ONU, Comentariu General nr. 37 privind dreptul la libertatea întrunirilor (Articolul 21)

 

Respectarea altor drepturi poate fi o precondiție pentru exercitarea celui la întruniri – libertatea circulației, dreptul de a traversa frontierele naționale, libertatea expresiei și libertatea gîndirii, conștiinței și religiei. Astfel, dacă unul dintre drepturile menționate este afectat, aceasta poate duce și la încălcarea dreptului la libertatea întrunirilor.

De exemplu, dacă autoritățile decid să suspende transportul public în ajunul unui protest masiv, anunțat din timp, acest lucru nu doar afectează dreptul la libertatea circulației, dar și cel la libertatea întrunirilor și exprimării. Și invers – dacă persoanelor care nu au acces la mass-media din țară li se încalcă și dreptul de a se întruni și a protesta pașnic – aceasta este și o încălcare gravă a dreptului acestora la libertatea exprimării.

Astfel, autoritățile trebuie să se abțină de la restricționarea altor drepturi care pot avea efectul de povară asupra libertății întrunirilor decît dacă există motive incontestabile pentru aceasta.

 

Ce este o întrunire și care întruniri sînt protejate?

Articol 2 al Legii cu privire la întruniri spune că aceasta se aplică întrunirilor care au loc în afara clădirilor, cu excepția: 

  • celor religioase, în care se oficiază servicii divine, sau altor manifestări tradiționale;
  • manifestărilor sportive, cultural-artistice sau de divertisment;
  • celor cu caracter comercial.

Totuși, după cum sugerează și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, noțiunea dreptului la libertatea întrunirilor nu trebuie și nu poate fi interpretată în mod restrictiv. Cei care organizează acțiuni de protest în interiorul clădirilor publice, sau chiar ocupă o încăpere pe o perioadă de timp, nu încetează să fie protejați de dreptul la libertatea întrunirii și libertatea de expresie. Comentariul general nr. 37 al Comitetului Drepturilor Omului privind libertatea întrunirilor, care conține interpretarea oficială a articolului 21 din Convenție, spune că întrunirile sunt protejate indiferent dacă acestea sunt staționare (pichete) sau mobile (procesiuni sau marșuri), dacă au loc afară sau înăuntru.

În mod similar, un serviciu religios organizat în spațiul public poate corespunde noțiunii de întrunire (CEDO a decis în repetate rînduri aplicabilitatea articolului 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în privința manifestațiilor religioase din spațiul public)

În perioada pandemiei mai multe întruniri publice au fost însoțite de rugăciuni și alte ritualuri religioase. În pofida definiției din articolul 2, acestea rămîn a fi protejate.

Important! O întrunire este definită mai ales prin scopul comun al participanților săi și diferă de o aglomerare aleatorie de oameni, fiecare dintre care își caută de treaba sa. Acest scop poate fi oricare, dar, de regulă, e cel de a exprima un mesaj a arăta susținerea pentru o cauză, a protesta împotriva unei decizie, etc. Locul și forma întrunirii sunt mai puțin importante. 

 

Întrunirile pașnice pot lua diverse forme – demonstrații, mitinguri, procesiuni, greve, adunări (inclusiv electorale), flash-moburi, proteste sit-in (demonstranți, care, șezînd pe pămînt, ocupă locuri publice în scop de protest).

Doar întrunirile pașnice sunt protejate. O întrunire va fi considerată pașnică dacă organizatorii își propun scopuri pașnice, iar desfășurarea întrunirii e non-violentă. Totuși, nici termenul pașnic nu trebuie interpretat restrictiv – o întrunire rămîne pașnică chiar dacă aceasta deranjează sau ofensează pe cineva și chiar dacă împiedică sau obstrucționează temporar activitățile altor persoane

Comitetul ONU pentru drepturile omului chiar spune că întrunirile pașnice sunt uneori folosite pentru a urmări idei și scopuri controversate, iar amploarea sau natura acestor întruniri poate cauza perturbări, de exemplu, împiedicînd circulația vehiculelor sau pietonilor sau obstrucționînd activitatea economică. Chiar și atunci cînd aceste obstrucționări se fac cu intenție, Comitetul spune că întrunirile rămîn protejate și trebuiesc gestionate într-un cadru al drepturilor omului

Totodată, Comitetul recunoaște ca pașnice chiar și nesupunerea civică (adică acțiuni formal ilegale întreprinse ca formă de protest) sau acțiunea directă (greve, blocade) atît timp cît acestea sunt non-violente. Cu alte cuvinte, în interpretarea curentă a ONU pașnic este echivalent cu non-violent

Există o prezumție în a considera întrunirile pașnice. Atunci cînd există acte izolate de violență din partea unor participanți, acestea nu trebuie atribuite altor participanți sau întregii întruniri. În așa cazuri, unii participanți vor fi protejați de libertatea întrunirilor, iar alții nu. La fel întrunirea nu încetează a fi pașnică dacă i se opune o contramanifestație violentă.

Important! Întrunirile pașnice pot deranja, ofensa, crea incomodități și chiar încălca formal legea. De la aceasta, ele nu încetează să fie pașnice. 

 

Care întruniri sunt interzise?

Potrivit articolului 8 al Legii privind întrunirile, sunt interzise întrunirile prin care se urmăreşte: îndemnarea la război de agresiune, la ură naţională, rasială, etnică sau religioasă; incitarea la discriminare sau violenţă publică; subminarea securităţii naţionale sau a integrităţii teritoriale a ţării, săvîrșirea infracţiunilor, încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralităţii publice, a drepturilor şi a libertăţilor altor persoane ori punerea în pericol a vieţii sau a sănătăţii acestora.

Important! Aceste prevederi trebuie să fie interpretate strict. Astfel, protestele împotriva regulilor pandemice, de exemplu, nu se vor încadra la articolul 8 lit. c – punerea în pericol a vieţii sau a sănătăţii altor persoane – atît timp cît organizatorii nu își pun în scop acest lucru (ceea ce aproape niciodată nu e cazul).

 

Organizatorii întrunirilor sunt responsabili și poartă răspundere pentru acţiunile participanţilor doar dacă în instanţa de judecată se dovedeşte că participanţii au acţionat la chemarea sau instigarea organizatorului.

 

Care sunt obligațiile statului în legătură cu dreptul la libertatea întrunirilor?

Ratificînd documentele internaționale care protejează libertatea de întrunire, statul Republica Moldova și-a asumat anumite obligații juridice. Aceste obligații sunt atît pozitive, adică cer ca autoritățile să întreprindă anumite acțiuni – de exemplu, să asigure securitatea și siguranța participanților, cît și negative, care cer autorităților să se abțină de la anumite acțiuni – de exemplu, să nu impună piedici nejustificate în organizarea sau desfășurarea întrunirii, să nu disperseze întrunirile pașnice.

În linii generale, statul are trei obligații generale vizavi de dreptul cetățenilor la libertatea întrunirilor: 

(1) Obligația de a respecta – adică să nu încalce acest drept prin propriile acțiuni. De exemplu, să nu intervină în forță atunci cînd se desfășoară o întrunire pașnică sau să se abțină de la împiedicarea accesului la întruniri, să nu intimideze sau descurajeze participanții. 

(2) Obligația de a proteja – adică să apere acest drept de acțiunile altor persoane. Să prevină, de exemplu, acțiunile provocatorilor, care subminează caracterul pașnic al întrunirilor, sau contramanifestațiile violente;

(3) Obligația de a facilita – adică să asigure condițiile pentru exercitarea acestui drept. Să asigure siguranța și securitatea participanților și disponibilitatea locului pentru întrunire.

Pentru reglementarea acestui drept, Parlamentul a adoptat Legea nr. 26 din 22.02.2008 privind întrunirile. Legea moldovenească este considerată una progresivă și în corespundere cu standardele internaționale din domeniul drepturilor omului și conține cele mai importante garanții, dar și excepții, pentru exercitarea dreptului la libertatea întrunirilor.

 

Cînd poate fi restricționat acest drept?

Articolul 40 din Constituția Republicii Moldova garantează că mitingurile, demonstraţiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere. 

Totuși, ca și în cazul altor libertăți, cea a întrunirilor are limite. Libertatea întrunirilor nu este un drept absolut și Constituția, la articolul 54, prevede condițiile în care acesta poate fi restrîns:

Articolul 54. Restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(4) Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.

Important! Restrîngerea presupune că exerciţiul drepturilor nu este suspendat sau anulat în totalitate, ci numai limitat, realizîndu-se sub anumite aspecte, ca și pînă la survenirea situaţiei de restrîngere

Același articol 54 prevede în primul alineat

  (1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede că dreptul la libertatea întrunirilor poate fi supus restricțiilor numai dacă acestea sunt prevăzute de lege și sunt necesare într-o societate democratică pentru realizarea unuia din următoarele scopuri:

  • interesele securității naționale sau ale siguranței publice, 
  • pentru prevenirea dezordinii și crimelor, 
  • pentru protecția sănătății sau moralității, și 
  • pentru protecția drepturilor și libertăților celorlalți. 

Cuvintele sunt „necesare într-o societate democratică” înseamnă că orice limitare a dreptului respectiv trebuie să fie aplicată doar în măsura în care este necesară pentru interesele citate mai sus, dar și proporțională interesului urmărit. Adică, dacă autoritățile au de ales între două măsuri care ating aproximativ același rezultat, acestea sunt obligate să aleagă măsura care limitează mai puțin dreptul la libertatea întrunirilor. De exemplu, dacă la întrunire participă cîteva persoane care se comportă violent, imoral sau în alt mod tulbură ordinea publică, o măsură proporțională este să izolezi aceste persoane, iar una disproporțională – să întrerupi sau să dispersezi întreaga manifestație (în acest caz, e vorba de o încălcare a drepturilor celorlalți participanți). În mod evident, chiar și aceste măsuri trebuie să fie bazate pe lege.

 

Cum luăm deciziile despre libertatea întrunirilor? 

Pentru a ajuta autoritățile în luarea deciziilor privind întrunirile pașnice în corespundere cu drepturile omului atît standardele internaționale, cît și legislația națională sugerează un șir de principii generale.

Prezumția în favoarea desfășurării întrunirilor

Ca regulă generală, nimeni nu trebuie să intervină în exercitarea dreptului la libertatea întrunirilor, iar ceea ce nu e interzis de lege trebuie să fie considerat legal. Acest principiu mai înseamnă că, pentru a desfășura o întrunire, nu e nevoie de vreo permisiune. 

Dacă e să ne referim la aplicarea acestui principiu restricțiilor legate de pandemie, acesta ar însemna că, chiar și în condiții de urgență, întrunirile nu pot fi scoase „în afara legii” și nici autoritățile nu pot impune un regim prin care să decidă dacă o întrunire trebuie sau nu să aibă loc, de exemplu, prin a avea competența de a „permite” sau autoriza o întrunire. 

Obligația pozitivă a statului de a facilita și proteja întrunirile

Autoritățile nu doar nu trebuie să obstrucționeze exercitarea dreptului la întruniri, dar trebuie să și îl protejeze dacă este amenințat (de ex. de o contramanifestație violentă) și să faciliteze desfășurarea întrunirilor.

Acest principiu este mai ales relevant în contextul Covid-19. Ce trebuie să facă statul pentru a facilita dreptul la libertatea întrunirilor? Pe lîngă obligațiile pe care deja le au – de a asigura protecția participanților, serviciile solicitate de aceștia, etc. – autoritățile ar putea distribui măști și alte echipamente de protecție, distribui informație despre păstrarea distanței dintre participanți, oferi/sugera un spațiu mai mare pentru desfășurarea întrunirii. 

Proporționalitatea 

Dreptul la libertatea întrunirilor poate fi limitat doar dacă acest lucru e necesar, și în măsura în care e necesar pentru protejarea altor drepturi sau a interesului public. 

Cu cît mai serios este motivul, cu atît mai acceptabilă este restricția dreptului, dar, în toate cazurile, statul trebuie să aplice măsurile cele mai puțin restrictive. De exemplu, anunțul unui atentat cu bombă într-un loc public poate justifica anulare/amînarea unei întruniri publice în acel loc, dacă nu există alte mijloace de a garanta siguranța participanților (de exemplu, de a verifica locul înaintea întrunirii). Pe de altă parte, interzicerea unei întruniri din cauza că aceasta ar risca să blocheze strada și să incomodeze șoferii din trafic timp de o oră, nu ar fi proporțională. În acest caz, autoritățile au la îndemînă alte metode de a rezolva problema – să coordoneze cu organizatorul, să delimiteze spațiul întrunirii, etc.

 În condițiile pandemiei, aplicarea principiul proporționalității devine și mai dificil. Or, în condițiile în care vorbim despre un virus nou și care evoluează impredictibil, nu putem cunoaște cu siguranță care măsuri sunt mai eficiente și care nu. Chiar și așa, autoritățile trebuie să dea dovadă de maximă vigilență. 

Nediscriminarea

Toți sunt egali în exercitarea dreptului la libertatea întrunirilor, iar autoritățile nu pot discrimina direct sau indirect un grup sau individ atunci cînd reglementează întrunirile.

Acest principiu este deosebit de important, mai ales în condițiile situațiilor de urgență. Asta pentru că, chiar și atunci cînd statul derogă de la obligațiile sale pe protejarea anumitor drepturi, obligația de a nu discrimina rămîne în vigoare.

 

Secțiunea 2: Libertatea întrunirilor în pandemie

Pericolul de sănătate publică cauzat de pandemia de Covid-19 a pus toate statele lumii în situația de a limita libertățile oamenilor din jurisdicțiile lor, inclusiv libertatea întrunirilor, pentru a le proteja viața și sănătatea. Totuși, un stat democratic nu poate anula drepturile cetățenilor nici măcar în timp de criză, de aceea adoptarea și implementarea oricăror restricții ale drepturilor trebuie să corespundă unor standarde. 

Vom explica mai jos cum urmează a fi adoptate și implementate oricare restricții ale libertății întrunirilor justificate de pericolul pentru sănătatea publică cauzat de pandemie.

 

Ce fel de restricții ale libertății de întrunire există în pandemie?

Într-o situație de criză în sănătatea publică, autoritățile ar putea fi nevoite să restrîngă dreptul la libertatea întrunirilor pentru a preveni riscurile pentru viața și sănătatea oamenilor. În acest scop acestea pot recurge la două mecanisme legale:

Derogarea de la articolele respective consfințite în convențiile internaționale la care este parte. Este o măsură excepțională prin care statul suspendă sau retrage temporar obligațiile internaționale privind protecția unui drept cu scopul de a evita o situație de urgență care pune în pericol însăși viața națiunii. În aceste cazuri, guvernul „își dezleagă mîinile” pentru a înlătura un pericol iminent și excepțional de grav. Aceasta este o măsură extremă care va fi legală doar dacă  statul va putea justifica faptul că situația dată constituie un pericol pentru viața națiunii și doar în măsura în care restricțiile asupra drepturilor sunt strict necesare în situația de urgență. Derogările sunt, prin definiție, temporare și nu pot conduce la aplicarea discriminatorie a limitării drepturilor. Odată ce încetează situația care le-a justificat, trebuie să se revină la normalitate.

În condițiile pandemiei de Covid-19, mai multe state au derogat de la obligațiile lor în a proteja libertatea întrunirilor, inclusiv Republica Moldova pe perioada stării de urgență din 2020. Doar astfel, statele au putut, de exemplu, interzice în general întrunirile publice. Totuși, în retrospectivă, experții din domeniul drepturilor omului spun că, în majoritatea cazurilor, declararea stărilor de urgență și derogarea de la obligațiile internaționale nu au fost necesare, fiind posibilă aplicarea restricțiilor permise de actele internaționale.

Anumite restricții sunt deja prevăzute în Constituție și în actele internaționale din domeniul drepturilor omului și sunt o altă cale de a limita libertatea întrunirilor în perioada pandemică, fără a suspenda aplicarea standardelor drepturilor omului. 

 

Cum trebuie să fie restricțiile pentru a corespunde standardelor drepturilor omului: recomandări autorităților care gestionează pandemia 

1) Legale și legitime: Orice măsuri orientate spre gestionarea pandemiei, care presupun restricționarea drepturilor omului, inclusiv a libertății întrunirilor, trebuie să fie prevăzute de lege, în corespundere cu procedurile și cerințele constituționale. Acestea trebuie să fie clare și univoce, să fie publice și accesibile. 

În mod normal, regulile care restricționează drepturile omului trebuie să fie adoptate de organul legislativ, cel care e purtătorul suveranității naționale fiind ales de cetățeni și reprezentîndu-i. Anume legile, adoptate de Parlament, trebuie să fie regula pentru adoptarea restricțiilor pandemice care afectează direct drepturile omului, iar Guvernul trebuie să depună eforturi ca măsurile respective să treacă procedura legislativă.

Totuși, atunci cînd se cer măsuri urgente, care nu pot aștepta parcurgerea procesului legislativ obișnuit, statele pot delega aceste măsuri executivului sau unui organ desemnat prin lege (Comisia situații excepționale). Chiar și în aceste situații, delegarea trebuie să fie făcută potrivit Constituției și legislației în vigoare, iar deciziile organelor respective preferabil să fie recomandări legislativului, decît lege în sine. 

În toate cazurile, restricțiile prevăzute trebuie să fie clare, univoce, publice și accesibile.


Clare și univoce – adică formulate precis astfel încît să nu permită prea multă discreție de interpretare sau interpretări contradictorii din partea cetățenilor și autorităților. 

Publice și accesibile – cetățenii nu doar trebuie să aibă posibilitatea să facă cunoștință cu regulile pandemice în timp util și fără mare efort, dar și să le înțeleagă. Adică autoritățile trebuie nu doar să anunțe, dar și să explice regulile, bazîndu-se pe date și argumente științifice astfel încît să convingă oamenii de necesitatea lor. 

2) Justificate: Restricțiile legale trebuie să facă referință clară la riscurile COVID-19 și cum acestea vor fi prevenite prin măsurile în cauză. Pentru aceasta, autoritățile trebuie să opereze cu date despre evoluția pandemiei, eficiența diferitor măsuri de sănătate publică, dar și să calculeze impactul negativ al acestora, astfel încît să arate că beneficiile întrec costurile.

Acest lucru va fi mai ușor de realizat dacă în procesul de luare a deciziilor sunt implicați specialiștii în sănătate publică, dar și cei din domeniul drepturilor omului și politicilor publice. 

După încetarea restricțiilor, în măsura în care acest lucru este posibil, autoritățile trebuie să evalueze impactul acestora. Au fost măsurile eficiente? A fost justificată îngrădirea drepturilor omului? Aceste evaluări vor servi drept reper pentru decizii în viitor.

3) Necesare și proporționale: Măsurile de urgență trebuie să fie necesare ca să prevină riscurile de Covid-19 și proporționale acestor scopuri. Asta înseamnă că dacă pot alege o măsură mai puțin restrictivă pentru libertatea de întrunire, pentru a atinge același scop, aceasta va fi preferată. De exemplu, interzicerea în totalitate a întrunirilor în spațiile publice ar putea constitui o măsură disproporționată, dacă este posibil de asigurat desfășurarea în siguranță a întrunirilor (în spații deschise, cu păstrarea distanței sociale, cu condiția purtării măștilor). 

4) Limitate în timp: Restricțiile trebuie să rămînă în vigoare doar atît timp, cît acest lucru este necesar și trebuiesc eliminate atunci cînd devine posibilă revenirea la normal sau cînd alte metode, mai puțin intruzive, sunt disponibile.

Practici care trebuiesc evitate

Chiar dacă libertatea întrunirilor a fost restrînsă sub diferite forme, pe perioada pandemiei, standardele internaționale indică la faptul că interzicerea tuturor întrunirilor, fără excepții este disproporționată. 

Interzicerea desfășurării întrunirilor în anumite locuri publice, mai ales cele care tradițional sunt utilizate pentru mitinguri și proteste – în fața instituțiilor guvernamentale, de exemplu – nu este justificată.

Impunerea de noi sancțiuni sau înăsprirea semnificativă a celor vechi (de exemplu, mărirea semnificativă a amenzilor) pentru cei care încalcă restricțiile pandemice pot conduce la situații în care persoana suferă disproporționat. 

Practici bune

Autoritățile publice ar trebui să consulte cetățenii, dar și specialiștii în privința deciziilor luate. Cel puțin, specialiștii din sănătate publică ar trebui să evalueze potențialul impact al restricțiilor, iar cei din domeniul drepturilor omului – efectul pe care îl vor avea asupra drepturilor omului.

Atunci cînd sunt adoptate restricții privind numărul de oameni care se pot afla împreună în spațiul public, pot fi prevăzute excepții exprese pentru întrunirile care au scop de a exprima idei sau mesaje politice/sociale. De exemplu, dacă prevăd o limită de, să zicem, 3 persoane care se pot afla în spațiul public împreună, autoritățile ar putea face excepție pentru întrunirile protejate – cele prin care cetățenii se exprimă în favoarea vreunei cauze, sau protestează împotriva vreunei decizii. O astfel de prevedere a fost adoptată, de exemplu în Danemarca.

Autoritățile trebuie periodic să monitorizeze, să evalueze și să revizuiască restricțiile în vigoare și să se asigure că acestea sunt temporare și nu sunt prelungite fără motiv.

De la începutul pandemiei, experții în sănătate publică au stabilit că protestele și alte întruniri pot contribui la reducerea distanțării sociale și să crească potențiala expunere la virus. Deși nu există un consens despre impactul întrunirilor asupra situației epidemiologice, cercetătorii sunt unanimi în aceea că pot fi luate măsuri pentru a preveni transformarea protestelor în evenimente de superinfecțiozitate. Pot fi luate anumite măsuri de prevenție, care, pe de o parte ar respecta dreptul oamenilor la libertatea întrunirii, iar, pe de alta, i-ar proteja de riscul infecției 

 

! Nu protestele cresc riscul infectării, ci nerespectarea regulilor sanitare !

 

 

Cum trebuie aplicată legislația despre întruniri și regulile pandemice: recomandări autorităților locale

Potrivit Legii privind întrunirile, autoritățile administraţiei publice locale sunt responsabile de crearea tuturor condiţiilor pentru desfăşurarea paşnică a întrunirii. Acestea desemnează un responsabil de desfăşurarea întrunirii și întreprinde acțiunile necesare pentru asigurarea serviciilor solicitate de organizator (de ex. acces la energie electrică, protecție din partea poliției, strîngerea gunoiului). 

În cazul pandemiei, obligația generală de a asigura toate condițiile pentru desfășurarea pașnică a întrunirii, trebuie să fie adaptată și riscurilor de sănătate publică. 

Reieșind din standardele dreptului omului și practica internațională, recomandăm autorităților locale, următoarele:

*Coordonați cu organizatorii protestelor. Întrebați de ce au  nevoie pentru desfășurarea în siguranță a evenimentului. 

Sugerați (nu impuneți!) locații convenabile (spațioase, bine aerisite) sau trasee (în cazul marșurilor). 

Încurajați organizatorii să anunțe adunarea participanților afară, în locuri care să permită distanțarea. Este demonstrat că virusul se transmite mai ales în spații închise, prost aerisite și care nu permit păstrarea distanței. 

Chiar și în cazul protestelor cu un număr de participanți prognozat ca redus, luați în calcul faptul că acesta poate crește și necesita un spațiu mai mare.

Întrebați organizatorii dacă dispun de măsurile de protecție necesare – măști, dezinfectant. Sugerați-le metode de păstrare a distanței – de exemplu, prin aplicarea marcajelor distanțate la 1,5-2 m care să permită participanților să estimeze distanță sigură.

*Luați măsuri pentru a face cît mai sigură deplasarea către locul protestului.

Dacă e vorba de o manifestație numeroasă, trebuie să fie asigurat accesul fizic la locul protestului (să nu existe bariere artificiale, care ar conduce la mulțime, cordoane cu spații înguste de trecere, etc.). 

Dacă e necesar, poate fi suplimentat numărul mijloacelor de transport public pe anumite rute, pentru a evita aglomerările. 

Autoritatea poate comunica organizatorilor, în cazul în care transportarea participanților este organizată, despre regulile de siguranță în transportul în comun pe perioada pandemiei. 

*Comunicați public despre regulile de comportament sigur pe durata întrunirilor – promovați purtatul măștilor și păstrarea distanței sociale. Vorbiți despre importanța testării și vaccinării. Folosiți orice mijloc de comunicare, inclusiv pe durata întrunirii – postere, panouri informaționale sau chiar mesaje audio (dacă acestea nu împiedică desfășurarea întrunirii).

*Sugerați organizatorilor să descurajeze participarea în întrunire a persoanelor din grupurile de risc (persoanele în etate sau cu comorbidități), fie să se asigure că persoanele date vor fi protejate suplimentar (distanță mai mare, echipament adițional de protecție). Să descurajeze și să prevină participarea persoanelor care au simptome de Covid. Să încurajeze participanții la protest să se autoizoleze după întrunire pentru o perioadă sigură sau să reducă la minim contactele cu alte persoane, să evite contactele cu persoanele vulnerabile. Să comunice după protest, dacă au survenit cazuri de infectare printre participanți. Să anunțe participanții despre acest lucru. 

*Organizați distribuirea mijloacelor de protecție – în condiții de pandemie administrația publică locală, ca și entitate responsabilă de desfășurarea pașnică și sigură a protestelor, trebuie inclusiv să se asigure, după posibilitate, că participanții la protest dispun de mijloace de protecție – în special măști de protecție – în cazul în care participanții nu le au sau organizatorii protestului nu le asigură. 

*Dacă spațiul nu este suficient pentru desfășurarea întrunirii cu păstrarea distanței recomandate, autoritatea locală trebuie să dispună blocarea arterelor de transport.

 

Cum trebuie gestionată siguranța întrunirilor: recomandări pentru forțele de ordine

Poliția și alți reprezentanți ai forțelor de ordine au, în primul rînd, rolul de a proteja și facilita întrunirea. Principiul prezumției în favoarea desfășurării întrunirilor, descris mai sus, înseamnă că poliția nu trebuie să vadă în proteste un pericol public ci o exprimare firească a drepturilor omului.

Reprezentanții forțelor de ordine, implicați în supravegherea ordinii pe durata întrunirilor, sunt obligați să respecte și să asigure exercitarea drepturilor fundamentale ale organizatorilor și participanților, totodată asigurînd protecția jurnaliștilor, observatorilor, personalului medical și a altor persoane. Abordarea de bază a acestora trebuie să fie de a facilita întrunirile pașnice. În condițiile pandemiei cu Covid și a eventualelor restricții impuse de autorități, această abordare trebuie să rămînă și doar să fie adaptată noilor realități.

Iată cîteva practici ale organelor de forță care pot contribui la o mai bună respectare a drepturilor omului și a precauțiilor sanitare:

Evitați mobilizarea unui numărul prea mare de polițiști sau carabinieri, mai ales a mascaților. Prezența masivă a forțelor de ordine adesea intimidează participanții, îi face să se simtă în pericol și le transmite mesajul că ar face ceva ilegal. În anumite situații, prezența masivă are efectul opus – e văzut de participanți drept o provocare. Prezența reprezentanților forțelor de ordine și a echipamentului special trebuie să fie proporțional pericolului asociat protestului. În mod normal, atunci cînd nu există niciun indiciu că protestatarii vor fi violenți, că vor exista provocatori sau contramanifestații violente, prezența poliției trebuie să fie minimă.

În condițiile pandemiei acest lucru este cu atît mai important. Un număr rezonabil de polițiști permite păstrarea distanței sociale, încurajează detensionarea situațiilor de contact sau conflict și respectiv riscurile de transmitere a virusului. 

Respectați dreptul organizatorilor și participanților de a alege forma, locul sau condițiile de desfășurare a întrunirii. 

Forțele de ordine nu au competența de a se expune dacă o întrunire este sau nu oportună. Acestea nu pot indica participanților unde și cum trebuie să aibă loc protestul, dacă acesta este pașnic.

În condițiile pandemice, acest lucru este și mai important – participanții trebuie să aibă libertatea de a alege locuri și metode sigure de protest – de exemplu, să lase mesaje scrise (cu cretă, pancarte) sau să facă zgomot, inclusiv cu utilizarea echipamentului audio, în loc să scandeze timp de cîteva ore.

Ceea ce puteți face – să atenționați participanții și organizatorii despre regulile și recomandările antipandemice – purtatul măștilor de protecție, păstrarea distanței, etc.

Rezolvați problemele prin comunicare și dialog atît în timpul acțiunii, cît și înainte de aceasta, cu scopul de a rezolva eventualele dispute, a detensiona situația, dar și a conveni asupra măsurilor de protecție anti-pandemică. Totodată, trebuie de reținut că, deși este o practică recomandată ca organizatorii și participanții la întruniri să participe în astfel de consultări, aceștia nu sunt obligați să o facă.  

Cînd interacționați cu organizatorii sau participanții – prezentați-vă. Purtați semne distinctive. În orice interacțiune cu participanții la manifestație, reprezentanții forțelor de ordine trebuie să se prezinte și să arate o legitimație. Cei în echipament trebuie să aibă pe uniformă numere sau alte însemne de identificare individuală. Aceste lucruri sunt necesare pentru a evita abuzurile sau pentru a le documenta. 

Dispersarea unei întruniri e ultima soluție și poate fi aplicată doar cînd celelalte metode nu funcționează. O întrunire nu devine ilegală doar pentru că unele persoane din ea comit acte ilegale sau sunt violenți. În astfel de cazuri urmează a fi izolate persoanele violente. Întrunirea poate fi dispersată doar ca măsură excepțională atunci cînd devine un pericol iminent pentru alte persoane.

Standardele internaționale mai spun că practicile de arestări în masă înainte, în timpul sau după o întrunire sunt arbitrare și respectiv ilegale.

Nu folosiți forța fizică și mijloacele speciale, inclusiv bastoanele, electroșocul sau gazele lacrimogene, împotriva unei întruniri pașnice. Acestea sunt măsuri excepționale menite să oprească o acțiune violentă. Poliția trebuie să se asigure că orice măsură de constrîngere este proporțională pericolului existent și în nici un caz să recurgă la aceste măsuri atunci cînd manifestația e pașnică. Potrivit standardelor internaționale, reprezentanții poliției sunt obligați să epuizeze mijloacele non-violente și să emită avertizări prealabile dacă devine absolut necesar de a folosi forța. 

Vorbind despre riscurile pandemice, Intervențiile în forță, arestările, transportarea în dubele de poliție exacerbează pericolul de infectare. Folosirea lacrimogenelor și a altor mijloace chimice va face oamenii să strănute și să tușească, sporind riscul infectării, dar și le afectează sănătatea direct. 

Nu împiedicați accesul la protest: filtrele rutiere, oprirea transportului public și alte feluri de a bloca accesul în locul protestului încalcă nu doar dreptul la libertatea circulație, dar și cel la întruniri. În condițiile pandemice, orice blocaje fizice doar sporesc riscul contactelor dintre persoane și cel al infectărilor. 

Practici ale forțelor de ordine care încalcă dreptul la libertatea întrunirilor

Hărțuirea participanților cu dosare contravenționale sau penale. Poliția trebuie să sancționeze participanții doar pentru încălcări reale, ce rezultă din violență sau încalcă în alt mod drepturile altor persoane. Aplicarea amenzilor sau a altor sancțiuni pentru abateri formale, care nu atentează direct la siguranța altor persoane poate fi interpretată ca metodă de a restrînge dreptul la libertatea întrunirilor. În cazul regulilor pandemice, reprezentanții forțelor de ordine trebuie să avertizeze participanții despre reguli și riscuri, înainte de a recurge la amenzi sau alte penalități.

Ignorarea contra-manifestanților violenți. Forțele de ordine au obligația să protejeze întrunirile pașnice de agresiunea altor persoane. Inacțiunea lor atunci cînd există violențe îndreptate contra unei întruniri este o încălcare.

Luarea la întrebări fără motiv, fotografierea sau filmarea protestatarilor. Deși nu sunt ilegale în sine, astfel de practici fac ca participanții să se simtă neconfortabil sau intimidați. Poliția trebuie să aibă un motiv pentru a interpela, fotografia sau filma participantul la protest – dacă acesta a comis vreo încălcare, de exemplu. 

 

 

Secțiunea 3: Reglementări legale privind desfășurarea întrunirilor

Unde pot fi desfășurate întruniri?

Potrivit legii, întrunirile se pot desfăşura în orice loc deschis publicului în afara clădirilor sau în afara altor spaţii închise accesului liber (spre exemplu, în sala de ședință a Parlamentului; pe teritoriul unei unități militare sau a unui penitenciar etc). Întrunirile se pot desfăşura atît într-un singur loc, cît și prin deplasarea participanţilor urmînd un anumit traseu sau itinerar (desfășurarea unui marș).

 

Cine poate participa la întruniri?

La o întrunire este liberă să asiste sau să participe activ orice persoană interesată. În același timp, nimeni nu poate fi obligat să participe sau să asiste la o întrunire (spre exemplu, este strict interzis ca superiorii instituțiilor publice sau private să-și oblige angajații să participe la întruniri contrar voinței lor). Împiedicarea organizării ori a desfăşurării întrunirilor conforme legii, precum şi împiedicarea participării ori constrîngerea de a participa se sancţionează contravențional cu amendă de la 1.200 la 1.500 de lei.

 

Ce este interzis în timpul întrunirilor?

În timpul întrunirilor este strict interzisă deţinerea de arme (chiar dacă acestea sunt deținute legal), de explozive, de orice substanţe interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor. Pentru participarea la întrunire a persoanelor care deţin asupra sa arme, substanţe explozive, orice substanţe interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol viaţa ori sănătatea oamenilor se aplică amendă de la 3.000 la 4.500 de lei sau arest contravenţional de pînă la 15 zile, după caz, cu privarea de dreptul de deținere a armei şi de portarmă pe un termen de la 3 luni la un an.

În caz că întrunirile se desfășoară pe timp de noapte, este interzisă utilizarea mijloacelor sonore şi a echipamentului de amplificare a sunetului pentru a nu tulbura liniștea și ordinea publică. 

Important! Existența regulilor și interdicțiilor de mai sus nu înseamnă că o întrunire, în care una dintre aceste reguli este încălcată, devine automat ilegală sau trebuie dispersată. Forțele de ordine și alte autorități trebuie să încerce să prevină încălcarea, fie să elimine sursa încălcării, de exemplu să izoleze protestatarii bătăuși, dar nu să disperseze toți manifestanții.

 

Cine și în ce condiții poate face înregistrarea video/audio a întrunirii?

Legea permite în timpul întrunirilor ca orice persoană să facă înregistrări audio sau video. De asemenea, și accesul presei la întruniri este asigurat și garantat de către organizatorul întrunirii  şi de autorităţile publice. Ridicarea mijloacelor tehnice, precum şi a înregistrărilor audio sau video ale întrunirilor, este posibilă numai în conformitate cu legislaţia în vigoare. În acest sens, Legea presei prevede că mijloacele tehnice ale jurnalistului pot fi ridicate numai în cazul în care servesc drept probă într-o cauză penală.

 

Procedura de notificare

Persoanele care intenţionează să desfăşoare o întrunire urmează să notifice în scris, printr-o declaraţie prealabilă, autoritatea administraţiei publice locale, cu cel puţin 5 zile înainte de data desfăşurării întrunirii. În declaraţia prealabilă, se indică numele sau, în cazul unei persoane juridice, denumirea organizatorului, datele de contact, scopul întrunirii, locul, data, ora începerii şi durata întrunirii, traseele întrunirii (după caz),  forma de desfăşurare, numărul aproximativ de participanţi, serviciile solicitate din partea autorităţii administraţiei publice locale (Carabinierii, Ambulanța, Pompierii, Lumteh etc). 

Autoritatea publică locală înregistrează declaraţia prealabilă şi eliberează organizatorului o copie ştampilată a acesteia, care trebuie să conţină numărul, data şi ora de înregistrare a declaraţiei. 

Totodată, autorităţile publice vor întreprinde toate acţiunile necesare pentru asigurarea serviciilor solicitate de către organizator, care sunt în mod obişnuit prestate prin intermediul organelor din subordine şi al întreprinderilor pe care le administrează.

 

Ce excepții există de la procedura notificării prealabile?

În cazul întrunirilor cu un număr redus de participanţi (cel mult 50 de persoane) nu e necesară notificarea administrației publice locale. Însă dacă organizatorii solicită anumite servicii din partea APL sau doresc să monteze construcţii temporare (spre exemplu, corturi, scene etc), ei depun o declaraţie prealabilă în scris, cu cel puţin o zi lucrătoare înainte de data desfăşurării întrunirii.

În cazul întrunirilor spontane, notificarea este admisă şi fără respectarea formei scrise sau a termenului de 5 zile, fiind suficientă furnizarea informaţiei cu privire la locul, data, ora, scopul şi organizatorul întrunirii, precum şi cu privire la serviciile solicitate din partea administraţiei publice locale. 

În acest caz, organizatorul informează autoritatea despre intenția de a desfășura o întrunire, cu scopul de a facilita acordarea serviciilor solicitate din partea acesteia. La rîndul său, autoritatea publică locală va lua măsurile necesare pentru desfăşurarea în siguranţă a întrunirii spontane. Aceasta poate iniţia proceduri judiciare pentru a contesta condiţiile de desfăşurare a întrunirii spontane în caz că consideră că acestea au loc cu grave abateri legale sau pun în pericol securitatea și ordinea publică. Totuși, la examinarea unei declaraţii prealabile, autorităţile publice vor acţiona astfel încît să elimine doar elementele ilicite ale întrunirii, garantînd, pe cît este posibil, dreptul la întrunire.

 

Cînd poate începe promovarea întrunirii?

Organizatorul unei întruniri, are dreptul, chiar şi înainte de a depune declaraţia prealabilă, să răspîndească informaţii cu privire la faptul că urmează desfăşurarea întrunirii, locul, data, ora şi scopul acesteia sau orice altă informaţie relevantă, pentru a încuraja publicul să participe la întrunire prin adresări verbale, foi volante, anunţuri, campanii de informare, sau prin orice alte metode legale.

 

Ce se întîmplă cînd mai multe întruniri sunt planificate simultan în același loc? 

Sunt situații cînd mai mulți participanți vor să organizeze întruniri – proteste, mitinguri, marșuri – în acelaşi loc şi timp – întruniri simultane. Acestea pot avea sau nu aceleaşi motive sau scopuri. Mai mult, uneori o întrunire publică poate prilejui contramanifestații, participanții cărora își manifestă dezacordul cu întrunirea originală. Acestea pot pune la încercare autoritățile care trebuie să găsească un echilibru dintre drepturile participanților și interesul public. 

Statul are obligația de a facilita și proteja întrunirile publice, indiferent dacă acestea au loc spontan, simultan cu alte întruniri, sau dacă reprezintă contrademonstrații. 

Potrivit standardelor internaționale, în cazul în care e notificat despre organizarea simultană a mai multor întruniri în același loc, statul trebuie să depună tot efortul pentru a le facilita pe toate. Ghidul OSCE/ODIHR și al Comisiei de la Veneția privind libertatea întrunirilor pașnice spune că „simpla interzicere a unei întruniri pentru că e preconizată în același loc și la aceeași oră ca o altă întrunire notificată mai devreme, în condițiile în care ambele întruniri pot fi acomodate rezonabil, poate să constituie o măsură disproporționată și, posibil, discriminatorie”. De aceea, spune ghidul, principiul „primul venit, primul servit” nu trebuie implementat într-o manieră care să permită unor organizatori de manifestații să „blocheze prin rezervare” anumite locații, astfel excluzînd alte grupuri.

În cazul contrademonstrațiilor, care sunt o formă particulară a întrunirilor simultane, coincidența de loc și timp cu o altă întrunire poate fi parte esențială a mesajului acesteia. Standardele drepturilor omului protejează dreptul persoanelor de a contramanifesta, inclusiv de a se afla la o distanță care să le permită să fie văzuți și auziți de participanții întrunirii opuse. Acest lucru trebuie să aibă loc în mod pașnic și este de datoria statului să protejeze și faciliteze evenimentele, punînd la dispoziție resurse adecvate pentru asigurarea ordinii. Dreptul de a contramanifesta, desigur, se oprește acolo unde începe dreptul celuilalt, iar o contramanifestație nu poate să încalce dreptul altui grup la întrunire.

Legislația Republicii Moldova, în mare parte corespunde standardelor internaționale citate. Potrivit Legii privind întrunirile, dacă mai mulţi solicitanţi au depus declaraţii prealabile cu privire la organizarea unor întruniri în acelaşi loc şi timp (întruniri simultane), autoritatea publică locală este obligată să organizeze o şedinţă, cu participarea tuturor solicitanţilor, pentru a găsi soluţia potrivită privind desfăşurarea întrunirilor simultane.

Dacă participanţii la şedinţă ajung la concluzia că este posibilă desfăşurarea evenimentelor concomitent, se vor da recomandări organizatorilor cu privire la repartizarea spaţiului, precum şi indicaţii organelor de poliţie și Inspectoratului General de Carabinieri privind menţinerea ordinii publice.

În cazul în care, se ajunge la concluzia că nu este posibilă desfăşurarea tuturor întrunirilor simultane, organul în cauză propune modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşurare a întrunirilor. Această propunere se face oral în cadrul şedinţei şi se trimite în scris, în cel mult 24 de ore de la încheierea şedinţei, celor care nu au participat la ea.

În cazul în care, în urma discuţiilor, niciunul dintre solicitanţi nu acceptă să modifice ora, locul sau forma de desfăşurare a întrunirii, prioritate are organizatorul care a depus primul declaraţia prealabilă.

 

Cînd poate fi solicitată amînarea/anularea întrunirii?

În cazul în care, din declaraţia prealabilă sau din alte date pe care le deţin autoritățile publice locale, reiese că scopurile sau forma de desfăşurare a întrunirii preconizate contravin Constituţiei Republicii Moldova sau pot duce la încălcarea legislaţiei, autoritatea administraţiei publice locale informează neîntîrziat organizatorul cu privire la obligaţiile pe care le are în această calitate, precum şi îi atrage atenţia asupra cadrului legal existent. Ca urmare, dacă consideră necesar, administrația publică locală, pentru asigurarea desfăşurării în mod paşnic a întrunirii, poate recomanda (nu obliga) organizatorilor modificarea condiţiilor de desfăşurare a întrunirii declarate privind ora, locul sau forma de desfăşurare a întrunirii. Decizia finală cu privire la modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşurare a  întrunirii îi aparţine în exclusivitate organizatorului.

În caz că autoritatea publică locală deţine totuși probe concludente că întrunirea urmează să se desfăşoare cu violențe sau încălcarea legii, aceasta poate iniţia o procedură judiciară, prin care să ceară interzicerea întrunirii sau modificarea, după caz,  a orei, a locului sau a formei de desfăşurare a acesteia. Intentarea acţiunii judiciare în acest caz nu suspendă dreptul de a desfăşura întrunirea. Prin urmare, instanţa de judecată va examina cererea de interzicere a întrunirii sau de modificare, după caz, a orei, a locului sau a formei de desfăşurare a acesteia şi va adopta o hotărîre în cel mult 3 zile de la data depunerii cererii de către autoritatea publică locală. Instanţa de judecată poate adopta una din următoarele hotărîri: interzicerea întrunirii declarate ori modificarea orei, a locului sau a formei de desfăşurare a întrunirii sau menţinerea dreptului de a desfăşura întrunirea.

Indiferent de decizia instanței judecătorești, atît organizatorul, cît și autoritatea publică locală, dacă nu sunt satisfăcuți de decizie, sunt în drept să o conteste, în cel mult 3 zile de la data pronunţării.


Acest material este realizat în cadrul proiectului „Libertatea întrunirilor și drepturile conexe în gestionarea pandemiei Covid-19”, implementat de CPR Moldova (Centrul de Politici și Reforme) cu susținerea Fundației Soros Moldova.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *