Un efect al pandemiei mai puțin discutat în spațiul public a fost impactul acesteia asupra accesului cetățenilor la justiție. Situația în sănătate a dus la regimuri speciale de acces fizic în instanțe, amânarea examinării anumitor categorii de cauze, modificări ale termenelor, etc.
O soluție alternativă pentru ședințele de judecată, care prin definiție au loc în spații închise cu un număr relativ mare de participanți, a fost utilizarea sistemelor de videoconferință. Deși autoritățile au declarat că mii de ședințe au fost desfășurate prin aceste sisteme, videoconferința s-a aplicat aproape exclusiv pentru participarea persoanelor deținute în penitenciare și nu neapărat în beneficiul acestora, iar aplicarea soluțiilor digitale pentru un acces la justiție sigur pentru toți e încă în așteptare.
Pandemia este un test și pentru sistemul de justiție: este aceasta un impuls suficient pentru digitalizarea serviciilor publice? Explicăm contextul pre-pandemic, măsurile pandemice, cât și consecințele acestor măsuri în termeni de avantaje și riscuri în utilizarea sistemului de videoconferință.
Contextul pre-pandemic: 20 de ani de implementare a sistemului de videoconferință
Sistemul de videoconferință (SVC) presupune echipamente securizate de comunicare care unesc două locații și permit comunicarea dintre acestea. Pentru utilizator aceasta înseamnă, de regulă, un ecran și un difuzor prin care își vede și aude interlocutorul și una sau mai multe camere și microfoane prin care e transmisă propria imagine și voce. SVC a fost implementat în Moldova mai târziu ca în alte state, dar totuși într-un moment destul de potrivit, înainte de pandemie. Acest proces a început cu circa douăzeci de ani în urmă, atunci când autoritățile și-au asumat mai multe acțiuni de informatizare a sistemului judecătoresc prin SVC.
Primul pas a fost adoptarea noului Cod de Procedură Penală (CPP) în 2003, care la articolul 110 a introdus posibilitatea audierii martorului prin intermediul teleconferinței, cu imaginea și vocea distorsionate, astfel încât să nu poată fi recunoscut. Peste trei ani, prin o serie de modificări introduse la CPP, este recunoscut și dreptul martorului de a fi informat despre posibilitatea audierii sale prin teleconferință (art. 90.12.5 CPP).
În 2011, proiectul „Consolidarea capacităților pentru investigarea și urmărirea penală în cazurile de trafic de persoane în Moldova”, finanțat de Guvernul SUA și implementat de Misiunea în RM a Organizației Internaționale pentru Migrație, venise cu propunerea de aplicare în practică a prevederilor CPP prin instalarea în instanțele de judecată a echipamentelor de videoconferință cu scopul de a asigura, la necesitate, protecția martorilor. Proiectul a permis în 2012 dotarea a trei curți de apel și a procuraturilor corespunzătoare cu echipament de SVC pentru audierea martorilor, dar inițiativa nu a fost continuată sau extinsă la nivel de sistem.
O altă tentativă a avut un succes mai mare, pentru că, de data asta, autoritățile și-au sincronizat eforturile cu partenerii externi. Ai noștri au lucrat mai mult pe partea de modificare a cadrului legal, iar americanii – mai mult pe partea tehnică. În mai 2017, demarează proiectul USAID pentru Justiție Transparentă, iar în iulie Parlamentul modifică și introduce o serie de articole la Codul de Procedură Penală, prin care definește tipul de cauze în care se poate decide aplicarea sistemului de videoconferință. Acestea stipulează că SVC poate fi aplicat chestiunilor legate de executarea pedepsei, majoritatea ținând de ușurarea pedepsei sau de plângeri împotriva organului care execută hotărârea judecătorească de privațiune de libertate.
Adică, SVC a fost conceput ca să asigure conectivitatea între instanțele judecătorești și instituțiile penitenciare. În toamna anului 2017, modificările respective intră în vigoare, iar din decembrie, pentru un an și jumătate, sistemele sunt testate și instalate în mai multe instituții. Astfel, la mijlocul anului 2019, în Moldova, a fost adoptat Regulamentul cu privire la desfășurarea ședințelor de judecată cu utilizarea SVC, iar spre sfârșitul anului, toate sediile centrale ale instanțelor judecătorești și toate penitenciarele din țară dispuneau de cel puțin un SVC.
Sistemul era văzut de către autorități ca o metodă de a evita întârzierile îndelungate la examinarea cauzelor cu participarea deținuților, dar și de a economisi bani care altfel erau să fie cheltuiți pe transportarea și escortarea acestora la audieri. Alte beneficii au devenit clare atunci când țara noastră s-a confruntat cu pandemia de Covid-19.
Perioada primei stări de urgență: doar două cauze civile prin SVC
SVC a fost menționat chiar în prima dispoziție a Comisiei Situații Excepționale (CSE), care a extins folosirea sistemului în mai multe cauze decât cele prevăzute de legislație. Astfel, în toate cauzele penale, a fost stabilită folosirea videoconferinței pentru audierea persoanelor private de libertate. Până în acel moment, audierea prin videoconferință se dispunea de instanță. Cât privește cauzele civile, instanțele judecătorești au fost încurajate să decidă, după posibilitate, utilizarea videoconferinței atunci când este vorba de eliberarea ordonanțelor de protecție, acțiunile privind confiscarea averii nejustificate, încuviințarea spitalizării forțate și tratamentului forțat.
În ciuda recomandărilor, SVC nu a fost practic deloc folosit în cauzele civile. De exemplu, în 2020, Curtea de Apel Chișinău a folosit SVC doar pentru două cauze civile, și doar pentru că vizau adopția internațională, SVC fiind indispensabil în aceste cazuri. Potrivit reprezentanților din sectorul justiției, principalul impediment pentru neaplicarea videoconferinței este problema identificării persoanei prin SVC. Soluția la această problemă în Ucraina, care a promovat folosirea sistemului de videoconferință pe perioada pandemiei, a fost identificarea persoanei prin semnătura digitală. În cazul lipsei sau imposibilității folosirii acesteia și numai cu acordul judecătorului, s-a permis identificarea prin acte de identitate fizice prezentate la camera video. Regula de a încerca mai întâi identificarea prin semnătura digitală a fost la scurt timp eliminată din cauză că aplicația de videoconferință dezvoltată între timp de Administrația instanțelor judecătorești (EasyCon) nu permitea folosirea acestei metode de identificare.
Videoconferința obligatorie: protecție sau abuz?
În cauzele penale, prin dispoziția CSE, s-a dispus audierea doar prin videoconferință a persoanelor private de libertate, fără a fi necesar acordul lor. Acest punct este problematic din punctul de vedere al normelor și standardelor naționale și internaționale privind accesul la justiție. Organismele internaționale și regionale (europene și sud-americane) au încurajat folosirea tehnologiilor informaționale de comunicare pentru asigurarea accesului la justiție pe timp de pandemie, dar au reiterat principii și standarde de drept procesual ce trebuie respectate.
În primul rând, inculpatul are dreptul de fi prezent fizic în ședința de judecată ce îl privește. Acest drept nu este prevăzut expres și uniform în documentele internaționale pentru toate tipurile de cauze sau niveluri de judecare a cauzei. Principiul de bază, care nu poate fi încălcat nici în cazul situațiilor de urgență, este ca persoana privată de libertate să fie adusă în fața judecătorului pentru prima audiere de constatare a legalității privării de libertate. Această regulă însă adesea se extinde și dincolo de audierile inițiale. Principiul 11 din Principiile și liniile directoare ale ONU asupra remediilor și procedurilor privind dreptul oricărei persoane private de liberate de a iniția proceduri în instanța judecătorească spune că instanța de judecată ar trebui să garanteze prezența fizică a deținutului în ședință de fiecare dată când ultimul solicită acest lucru. Un studiu recent al Oficiului ONU pentru statul de drept și securitate instituțională, despre aplicarea videoconferinței în desfășurarea cauzelor de judecată, chiar dacă menționează avantajele acesteia în condițiile pandemiei, oricum își exprimă preferința pentru prezența fizică. La fel susține și Comisia Internațională a Juriștilor, care într-un studiu dedicat acestei teme, declară: „dreptul internațional în mod clar presupune dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă fizic la procesul său penal și dreptul persoanei arestate sau reținute să fie prezentă la audierea sa inițială în fața judecătorului”.
Respectarea acestui drept este de o importanță deosebită în cazul persoanelor private de libertate, întrucât asigură posibilitatea persoanei în cauză să-și exercite pe deplin dreptul accesului la justiție. Prezența fizică în fața judecătorului creează stare de siguranță pentru persoana privată de libertate și, în același timp, oferă judecătorului posibilitatea de a observa condiția psihofizică a acesteia. Acest lucru poate fi deosebit de important când persoana acuză rele tratamente aplicate asupra sa în penitenciar sau condiții proaste de detenție. Or, în cazul legislației moldovenești, videoconferința este prevăzută ca opțiune inclusiv pentru această categorie de cauze. Audierea obligatorie prin videoconferință privează judecătorul și deținutul de aceste posibilități, iar acesta din urmă ezită să raporteze eventualele abuzuri. În raportul său pentru anul 2020, Avocatul Poporului a atenționat că de obicei solicitările deținuților de a fi prezenți în sediul instanței de judecată au fost refuzate pe motivul respectării măsurilor de prevenire a răspândirii și infectării cu Covid-19.
În al doilea rând, autoritatea judecătorească trebuie să fie mereu în drept să decidă, în funcție de circumstanțele cazului, asupra folosirii SVC. Decizia aplicării obligatorii a SVC de către puterea executivă înseamnă imixtiunea puterii executive în cea judecătorească, și, prin urmare, încălcarea principiului separării puterilor în stat, principiu care trebuie respectat și pe perioada stării de urgență. Din păcate, aceasta nu este unica încălcare – atât Curtea Constituțională, cât și societatea civilă, au atestat în mod repetat încălcarea principiului separării puterilor în stat de către CSE.
În al treilea rând, standardele internaționale prevăd la folosirea videoconferinței obligația asigurării unei comunicări clare, prompte și instantanee. Aceasta include cerința ca persoana să poată fi văzută bine și din diferite unghiuri, iar calitatea sunetului trebuie să fie continuă, fără ca să se piardă cuvinte în timpul videoconferinței. Același raport al Avocatului Poporului semnalizează nemulțumirea deținuților cu privire la conexiunea slabă a internetului, motiv din care în multe cazuri firul discuției se pierde. Dacă aceste cazuri se confirmă, înseamnă că autoritățile eșuează în a asigura participarea deținuților în şedinţele de judecată, în special când această participare este obligatorie, încălcându-le astfel dreptul accesului la justiție. Raportul mai spune, că solicitările deținuților în astfel de cazuri, de a fi prezenți în sediul instanței de judecată, au fost refuzate pe motivul prevenirii infectării cu Covid.
În al patrulea rînd, există dubii referitor la informarea adecvată asupra riscurilor cu privire la securitatea datelor și protejarea confidențialității la folosirea SVC. Potrivit aceluiași raport, în mai multe cazuri partea apărării a semnalizat violarea normelor cu privire la confidențialitatea discuțiilor dintre apărători și deținuți de către angajații penitenciarelor.
Totodată, nu este clar cum obligația audierii prin SVC a asigurat dreptul accesului la justiție persoanelor deținute în alte locuri decât instituțiile penitenciare, precum inspectoratele de poliție, instituțiile psihiatrice, internatele și azilurile. Sau cum a fost asigurată participarea apărării persoanei în detenție audiate prin SVC (art. 104 CPP) și ce măsuri au fost gândite pentru respectarea principiul fundamental al publicității ședințelor, destinat pentru protejarea justiţiabililor împotriva judecăţii secrete, care iese de sub controlul public.
SVC după prima stare de urgență
În pofida problemelor și obstacolelor sus-menționate, starea de urgență pare să fi avut un efect pozitiv asupra extinderii SVC în sistemul judecătoresc. Putem vedea acest lucru în statistici.
Din noiembrie 2018 și până în martie 2020, perioadă caracterizată de testarea SVC, circa 4200 de cauze au fost desfășurate prin SVC, în medie 260/lună. Pe perioada stării de urgență, martie-mai 2020, 800 de cauze, echivalentul a 400/lună. Iar după starea de urgență, mai-decembrie 2020, circa 9500 cauze, adică 1350/lună. Această creștere se datorează, pe de-o parte, acțiunilor sistemului judecătoresc. De exemplu, chiar și după ridicarea stării de urgență, Judecătoria Chișinău a recomandat „judecarea procesului prin videoconferință, dacă acest lucru este posibil, fără afectarea principiului nemijlocirii”. Creșterea a fost propulsată și de asistența externă. În a doua jumătate a anului 2020, sistemul judecătoresc a fost suplinit, prin programul USAID, cu încă 25 de SVC. Astfel, cu excepția sediilor Centru și Râșcani ale Judecătoriei Chișinău, fiecare instanță de judecată din țară dispune actualmente de cel puțin un SVC.
Folosirea SVC face parte și din noul proiect de reformă a justiției. Aceasta planifică, până la începutul anului 2025, o politică de extindere a SVC în instanțele judecătorești și instituțiile penitenciare, extinderea tipului de cauze desfășurate prin SVC, instruirea continuă a utilizatorilor.
În loc de concluzie
Pentru a garanta accesul la justiție în perioada pandemiei de Covid-19, sistemul judecătoresc este nevoit să se adapteze noii realități. Una dintre soluții este participarea în ședințele de judecată la distanță. Chiar dacă nu este la nivelul statelor dezvoltate, justiția moldovenească a intrat în pandemie relativ echipată – cu ajutorul partenerilor străini instanțele judecătorești și penitenciarele au fost dotate cu sisteme de videoconferință care au fost folosite începând cu 2018.
Problema este că acestea erau destinate doar unei anumite categorii de cauze – cele care implicau persoane deținute. Iar odată confruntate cu pandemia, autoritățile nu au căutat soluții departe – ci au extins aplicarea acestei practici deja testate, inclusiv prin a face obligatorie utilizarea videoconferinței în audierea persoanelor deținute pe perioada stării de urgență. După cum am arătat, acest fapt poate fi în conflict cu drepturile omului, principiile justiției penale, dar și a statului de drept.
Pe de altă parte, această soluție nu rezolvă problema întregului sistem. În ultimul an majoritatea ședințelor de judecată, fie s-au desfășurat cu participarea fizică a justițiabililor, ceea ce pune în pericol sănătatea oamenilor, fie au fost sunt amânate, ceea ce atentează la dreptul accesului la justiție. În timp ce în alte state sunt folosite pe larg ședințele online în majoritatea categoriilor de cauze, autoritățile noastre nu par să fi examinat această posibilitate. O astfel de alternativă ar necesita mult efort, inclusiv de racordare a cadrului normativ și de rezolvare a problemelor practice, precum documentarea și identificarea participanților. Primii pași în această direcție puteau fi făcuți încă la începutul pandemiei, dar nu au fost.
În fine, utilizarea tehnologiilor informaționale nu ar trebui considerată doar în contextul pandemiei, ci și într-o viziune pe termen lung de efectuare a justiției. Totodată, necesitatea și posibilitatea folosirii acestor tehnologii trebuie decisă de la caz la caz, și nicidecum impusă, în special pe cauzele penale.
Autor: echipa CPR Moldova – Centrul de Politici și Reforme
Acest material este realizat în cadrul proiectului „Libertatea întrunirilor și drepturile conexe în gestionarea pandemiei Covid-19”, implementat de CPR Moldova (Centrul de Politici și Reforme) cu susținerea Fundației Soros Moldova.
