Autori: Dan Nicorici & Mihai Lupașcu | CPR Moldova
COVID-19 a forțat statele să gândească metode alternative de vot, cel tradițional având prea multe riscuri de sănătate pentru cetățeni. Unele țări au amânat alegerile, altele au luat măsuri de siguranță. La alegerile prezidențiale din 2020, R. Moldova a încercat să desfășoare procesul respectând normele sanitare. Totuși, au fost aglomerații de cetățeni la secțiile de votare, atât în țară, cât și în afara ei. În diasporă, s-a repetat vechea problemă: nu au ajuns buletine de vot.
Alternativele votului tradițional sunt votul prin corespondență, votul electronic - cu ajutorul mașinilor de înregistrare și procesare a voturilor, și cel prin internet. Vom analiza opțiunea de vot prin internet, care, deși este o soluție pentru problema cetățenilor aflați în diasporă și a celor în bolnavi sau în izolare, trezește anumite îngrijorări legate de securitate informațională, independență și anonimitate a exprimării opțiunii de vot.
Ce este votul electronic
Votul electronic prin internet este un proces online de exercitare a dreptului de vot. La fel ca votul tradițional pe hârtie, acesta constă în 2 pași: verificarea identității alegătorului și exprimarea opțiunii de vot.
Votul electronic are o serie de beneficii: rapiditatea și reducerea costurilor; garantarea exercitării dreptului la vot pentru cetățenii din străinătate sau a celor aflați în imposibilitate de a veni la secția de votare; și, mai nou, reducerea riscului de sănătate publică în contextul pandemiei Covid-19 etc.
În același timp, votul prin internet are un impact pozitiv și în afara procesului electoral. Acesta ar duce la sporirea nivelului de digitalizare a statutul, ar crea oportunități de dezvoltare de servicii digitale noi și ar favoriza dezvoltarea unui ecosistem digital securizat.
În cadrul digitalizării procesului de vot, trebuie să menționăm și faptul că semnăturile pentru înregistrarea candidaților ar fi putut fi colectate inclusiv cu ajutorul identificării digitale ale cetățenilor, acest proces ar implica inclusiv persoanele din afara țării, dar și persoanele izolate din cauza pandemiei.
La moment, votul prin internet este pe larg folosit în Estonia. Acesta mai este utilizat de către unele cantoane din Elveția și a fost funcțional anterior în Franța, Norvegia și în Canada la nivel municipal.
Cât de pregătită este R. Moldova pentru implementarea votului electronic?
Votului electronic necesită un mediu tehnologic favorabil: acces la internet, competențe digitale în rândul cetățenilor și infrastructură de autentificare online. Moldova stă bine la capitolul acces la internet (conform ANRCETI, în 2018, 49% din gospodării casnice aveau acces la internet de bandă largă, iar 90% din populație are posibilitatea să se conecteze la internet) și oferă cetățenilor identitate electronică, deși aceasta din urmă rămâne a fi utilizată de un număr mic de cetățeni. Astfel, putem dezvolta sistemul de vot în jurul tehnologiilor care deja există.
Funcționarea unui sistem de vot electronic este o misiune foarte complicată, pentru că înseamnă respectarea a două criterii dificil de realizat concomitent: siguranța că fiecare vot este înregistrat și calculat corect, în timp ce este păstrată anonimitatea opțiunii de vot.
În cazul unei decizii politice în favoarea votului electronic, ne putem baza pe infrastructura de identificare electronică existentă. În practică însă aceasta este foarte puțin utilizată și necesită unele modificări pentru a deveni o opțiune mai atractivă și accesibilă în rândul populației.
În R. Moldova exista 3 metode de autentificare a cetățenilor care ar putea fi folosite în procesul de vot electronic:
- Buletinul de identitate electronic: este similar cu buletinul de identitate obișnuit însă conține un cip electronic care stochează un certificat digital ce permite identificarea persoanei. Acesta costă 700 de lei și se eliberează în termen de 30 zile, spre deosebire de buletinul de identitate tradițional care costă 130 lei. Durata de valabilitate a buletinului electronic este de doar un an. Utilizarea buletinului electronic necesită un dispozitiv de citire care se conectează la calculator. Conform site-ului ASP, din 21.08.2020 a fost sistata eliberarea buletinelor de ID electronice sau reînnoirea certificatului electronic.
- Semnătura mobilă: este un serviciu furnizat de către operatorii de telefonie mobilă Orange și Moldcell și permite utilizarea telefonului mobil pentru identificarea și semnarea în mediul online. Activarea serviciului se face în magazinele acestor companii și presupune eliberarea unei cartele SIM care conține un certificat electronic. Valabilitatea certificatului este de un an.
- Semnătura electronică: este un dispozitiv criptografic care se conecteaza prin USB și care conține același certificat digital ca și în cazul buletinului electronic sau a semnăturii mobile. Semnătura electronică este eliberată de către Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică și costă 310 lei. Începând cu 2020, valabilitatea semnăturii a fost extinsă de la unu la doi ani.
Oricare din aceste trei metode poate fi folosită pentru identificarea cetățenilor în procesul de vot electronic, însă din punct de vedere economic și practic, în condițiile actuale, utilizarea semnăturii electronice ar fi cea mai recomandată.
Chiar și cetățenii au o opinie favorabilă asupra unui asemenea sistem de vot electronic. Conform studiului asupra percepției cetățenilor față de votul prin Internet, realizat în 2018 de către AO Promo-Lex, opinia cetățenilor R. Moldova este favorabila unui asemenea sistem de vot, majoritatea participanților afirmând că ar avea încredere într-un sistem de vot electronic.
Ce pași au fost înterprinși de către autorități?
În 2008, Parlamentul adoptă legea „Concepţia Sistemului informaţional automatizat de stat «Alegeri»”. Din acest document, destul de ambițios pentru acele timpuri, nu înțelegem cum va fi implementat votul prin internet, dar că în „5-8 ani, vom putea vota din fiecare parte a globului”.
În planul său strategic pentru 2020-2023, Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus elaborarea în măsură de 100% a sistemului de vot prin internet până la sfârșitul anului 2022 și pilotarea acestuia la alegerile naționale următoare. Rămâne să vedem cum acest sistem va fi testat. Doi ani pentru pilotarea, consultările cu cetățenii, ajustarea infrastructurii informaționale și a cadrului legal este un termen la fel de ambițios. OSCE spune că implementarea unui astfel de sistem ar lua cel puțin 4 ani, după care acesta trebuie testat și pilotat. Printre constrângerile implementării unui sistem de vot online, CEC menționează calitatea scăzută a registrelor cetățenilor.
Deși termenele limită propuse de CEC sunt aproape, la moment nu avem un plan de acțiuni, regulament sau dezbateri publice pe marginea acestui subiect.
Totuși, recent, în Parlament a fost creat un grup de lucru cu scopul de a modifica Codului Electoral astfel încât acesta să permită și metode alternative de vot, cum ar fi votul prin corespondență sau votul prin internet. Astfel, observăm că legislativul și organele electorale lucrează asupra crearea unui mediu favorabil atât legislativ, cât și tehnic pentru a implementa votul prin internet.
Procesul de votare - exemplul Estoniei
În Estonia, acesta a fost lansat la alegerile locale din 2005, când doar 1,9% din alegători au votat online. Această metodă de vot a devenit treptat tot mai populară, iar paisprezece ani mai târziu, la alegerile în parlamentul european din 2019, rata de participare la votul prin internet a ajuns la 46,7%.
Sistemul estonian de vot prin internet asigură anonimitatea aplicând principiul de doua plicuri (electronice), același mod de funcționare ca și în cazul votului prin corespondență: primul plic (interior) conține opțiunea de vot, iar al doilea plic (exterior) - informația despre identitatea votantului. La recepționarea acestor doua plicuri (electronice) de către server și după expirarea celor 30 de minute în care cetățeanul poate verifica pentru cine a votat, plicurile sunt separate și stocate în mod independent. Acest mecanism are scopul să garanteze secretul votului, având în vedere că odată ce plicurile au fost separate devine imposibil de făcut legătura dintre vot și identitatea celui care a votat.
Din perspectiva cetățenilor, procesul de votare are cinci etape:
- Aplicația de vot este descărcată de pe site-ul autorității electorale și instalată pe calculator. Aceasta nu poate fi instalată pe telefon sau tabletă. Pentru fiecare scrutin electoral este publicată o versiunea nouă a aplicației care conține informații specifice acelor alegeri și lista candidaților.
- La lansarea aplicației este verificată identitatea cetățeanului utilizând buletinul de identitate electronic sau semnătura mobilă.
- Odată identificat, se afișează lista de concurenți electorali cu opțiunea de a selecta candidatul dorit.
- Votul este confirmat, securizat prin intermediul semnăturii electronice și transmis către serverul de colectare a voturilor.
- Opțional, cetățenii pot să verifice cum au votat scanând QR code-ul care se afișează după înregistrare votului. Pentru a nu afecta secretul votului, această verificare poate fi făcută doar pe parcursul a 30 minute după exprimarea votului.
Riscurile tehnice ale sistemului online de vot
Există un set de riscuri și probleme care trebuie identificate, analizate și tratate cu atenție. O particularitate importantă a votului electronic, spre deosebire de votul tradițional pe hârtie este că, în cazul unui atac care compromite un singur vot, acesta poate fi extins asupra altor voturi în timp foarte scurt, fără resurse și efort suplimentar. Spre exemplu, crearea unui virus informatic capabil să infecteze un calculator și să modifice opțiunea de vot poate fi răspândit rapid pe un număr mare de calculatoare.
Expunerea pe internet a unui sistem informațional implică în mod automat riscuri de securitate. Avem exemple când unele state au renunțat la sistemele de vot electronic din aceste considerente, cum ar fi cazul Franței, care în 2017 a renunțat la sistemul de vot prin internet destinat cetățenilor din străinătate invocând riscuri de securitate. Merită menționat însă faptul că sistemul francez de votare prin internet nu folosea o identitate electronică securizată bazată pe algoritmi criptografici, respectiv riscurile erau mai mari decât în cazul sistemului folosit în Estonia.
1. Riscul de disponibilitate a sistemul de vot online (DOS)
Sistemul de vot electronic riscă să devină ținta atacurilor de tip „deny of service” (DOS). Atacurile DOS, de regulă, presupun generarea unui volum foarte mare de trafic către serverele care găzduiesc site-ul web, în consecință acestea sunt supraîncărcate, iar pagina web devine indisponibilă.
Un atac DOS este relativ simplu și ieftin de pus în practică și se bazează pe calculatoare compromise (infectate cu viruși) care pot fi controlate la distanță (botnet). Costul unui astfel de atac este direct proporțional cu durata acestuia.
Estonia a suferit un atac DOS de proporții în 2007 când a fost afectată activitatea mai multor instituții, printre care parlamentul, guvernul, sistemul bancar și câteva instituții media. Acest atac a fost atribuit unui grup pro-Kremlin și a fost lansat, cel mai probabil, de pe teritoriul regiunii transnistrene.
Din acest considerent, componenta expusă pe internet al viitorul sistem de vot electronic trebuie proiectată și implementată astfel încât să poată face față unui volum foarte mare de trafic și de conexiuni simultane. Pe lângă măsurile tehnice de protecție, este recomandat ca procesul de votare online să dureze mai multe zile, astfel încât impactul unui incident de acest tip să fie limitat.
2. Riscul de securitate și de integritate a votului.
În domeniul tehnologiilor informaționale nu există noțiunea de securitate perfectă. Maximul ce poate fi făcut este diminuarea riscurilor până la un nivel acceptabil.
Prin urmare, trebuie de ținut cont că orice sistem informațional poate fi compromis, mai ales când potențialii atacatori sunt guverne străine care pot aloca resurse importante pentru acest scop.
Există multiple cazuri când instituții guvernamentale au stat în spatele unor atacuri de proporție, de exemplu, atacul hackerilor nord-coreeni asupra SONY, spargerea conturilor de email al partidului democrat din statele unite în campania prezidențială din 2016, sau, probabil cel mai cunoscut caz, stuxnet, un virus informatic atribuit SUA care a reușit sa saboteze programul nuclear iranian distrugand o parte din centrifugile utilizate în procesul de îmbogățire a uraniului.
În cazul votului electronic, integritatea riscă să fie compromisă la fiecare din următoarele etape:
- Exprimarea votului: compromiterea calculatorului persoanei care votează, prin intermediul unui virus informatic și modificarea opțiunii de vot. Acest tip de atac a fost demonstrat în 2014 de către un grup independent de experți care au reprodus în condiții de laborator și au analizat sistemul de vot electronic al Estoniei.
- Înregistrare și stocarea votului: chiar dacă la această etapă votul este criptat și nu mai poate fi modificat în favoarea altui candidat, în cazul compromiterii serverului responsabil de stocare, votul ar putea fi alterat astfel încât să nu mai fie considerat valid.
- Numărarea voturilor: compromiterea aplicației care numără voturile pentru a manipula rezultatul final. Fezabilitatea acestui tip de atac a fost de asemenea demonstrată de grupul independent de experți care au auditat securitatea sistemul de vot estonian în 2014.
Chiar dacă la prima vedere riscurile expuse mai sus ar fi suficiente ca să renunțăm complet la ideea de vot electronic, acestea pot fi reduse până la un nivel acceptabil prin elaborarea și respectarea unui protocol de securitate strict care să fie urmat pe durata întregului proces de dezvoltare, instalare, configurare și operare a sistemului informațional de vot prin internet.
De asemenea, un nivel de transparență înalt la toate etapele și posibilitatea auditării procesului electoral de către organizații independente ar spori considerabil gradul de încredere în acest sistem.
Constrângeri existente la moment în Republica Moldova
Pe lângă o serie de riscuri tehnice, există anumite constrângeri care pot conduce la o rată mai mică de utilizare a votului electronic, mai ales în diasporă, dar care țin mai mult de instituțiile statului, anumite reglementări ale acestora și, în general, încrederea cetățenilor în aceste instituții.
1. Durata mică a valabilității certificatelor electronice, costul ridicat și puțini utilizatori
Deși implementarea votului electronic ar trebui să soluționeze, în primul rând, problema votării peste hotare, acest sistem de vot ar fi utilizat de un număr foarte limitat de alegători în condițiile actuale de valabilitate a certificatelor electronice eliberate de către autoritățile din Moldova (doi ani). Pentru comparație, în Estonia durată de valabilitate a certificatului electronic este de 5 ani, la fel ca și valabilitatea actului identitate.
Constatăm, cu regret, că în loc să fie create condiții optime pentru că identitatea electronică să fie utilizată de un număr cât mai mare de cetățeni în scopul de a beneficia de serviciile electronice, statul a preferat (inițial) să creeze o afacere din asta. În consecință, avem un număr foarte mic de deținători de identitate electronică. Doar 28,7 mii de cetățeni utilizează semnătura electronică, adică doar un procent extrem de mic din populație vor putea vota online, utilizând infrastructura informațională existentă. Semnătura electronică nu este destul de populară în rândurile oamenilor, deoarece nu toate serviciile publice sunt conectate la ea, iar beneficiile mediului de servicii publice digitale nu satisface cerințele cetățenilor sau nu este promovat destul.
Din aceste considerente, este necesar ca valabilitatea certificatelor să fie extinsă, iar eliberarea și utilizarea identității electronice să fie încurajată de către stat, fără a percepe taxe exagerate.
2. Utilizatorii au probleme în utilizarea semnăturii electronice, despre asta am scris anterior. Semnătura e posibilă doar în anumite sisteme de operare, iar unele din ele o văd uneori ca pe o aplicație dăunătoare sistemului (virus) și fac imposibilă utilizarea acesteia de către utilizatorii de rând.
3. Principiul de gratuitate al exprimării dreptului de vot este exclus. Semnătura electronică este un produs costisitor, iar experiența altor state arată că pentru a face accesibilă și atrăgătoare procedura de vot online, aceasta trebuie să fie gratuită. Astfel, cheile de acces pentru vot sau modalitățile de identificare sunt oferite de autoritățile altor state gratuit, sau sunt deja integrate în documente de identificare.
4. Nivelul scăzut al competențelor digitale în rândul populației este, de asemenea, o problemă care ar limita rata de utilizare a votului prin internet.
5.Încrederea scăzută în organele electorale
Cetățenii trebuie să fie siguri în independența instituțiilor publice responsabile de buna organizare și validare a unui scrutin electoral, de la CEC până la sistemul de justiție. Cu atît mai important acest aspect e într-o țară ca a noastră, care face parte din țările cu o democrație hibridă, cu alte cuvinte, în care părțile terțe au impact asupra deciziilor instituțiilor de stat. În ultimii ani, și autoritatea electorală și cea judecătorească au dat motive de neîncredere și de influență din partea politicului - de la decizii controversate privind neînregistrarea candidaților și a grupurilor de inițiativă sau scoaterea acestora din cursa electorală, pînă la încercări de a introduce reguli inechitabile și neconsecvente de finanțare a concurenților electorali Aceste lucruri, luate la pachet cu anularea de către instanțele judecătorești de toate nivelele a rezultatelor alegerilor pentru funcția de Primar al mun. Chișinău în vara lui 2018, demonstrează că instituțiile responsabile sunt încă fragile și nu mereu acționează în interesele cetățenilor. Acest lucru face riscantă implementarea votului electronic, în cazul căruia nu există dovadă fizică a faptului votării.
Pentru a spori încrederea cetățenilor în sistemul de vot prin internet, este necesar de a implementa tehnologia cu maximă transparență. Astfel, codul sursă (set de instrucțiuni ce permite programatorului să comunice cu sistemul informațional) trebuie să fie publicat pentru a putea fi evaluat de fiecare cetățean, care astfel va fi implicat în procesul de monitorizare, iar sistemul informațional trebuie să fie supus unui audit din partea statului, dar și din partea unei sau mai multe companii de audit, ca urmare, preferabil, a unei licitații internaționale.
Din motive de securitate, votul trebuie să fie numărat într-un sistem informatic diferit de cel în care a fost înregistrat, iar acesta nu este conectat la rețea de internet.
6. Riscul de fraudare sau cumpărare a voturilor și monitorizarea dificilă a alegerilor
Cazurile de cumpărare a voturilor și transportarea organizată a alegătorilor au fost documentate la fiecare scrutin electoral, iar prezidențialele din acest an nu au fost o excepție.
Existența posibilității de vot electronic ar permite organizarea unor centre de vot dotate cu calculatoare unde cetățenii posesori de identitate digitală să fie transportați organizat și îndemnați să voteze „cum trebuie”.
Într-un astfel de scenariu ar fi compromisă inclusiv confidențialitatea votului, având în vedere că procesul s-ar desfășoară în fața unui calculator, și nu în cabină de vot unde secretul votului este păstrat.
Nu cunoaștem dacă persoanele care votează fac asta singure, sau sunt influențate de altcineva, la fel nu cunoaștem dacă votul acestora este anonim de la persoane terțe. În cazul exprimării alegerii în cabina de vot, totuși, este asigurată independența opțiunii de vot, fapt care poate fi monitorizat și confirmat de către cei care monitorizează alegerile.
La referendumul constituțional din 25 iunie din Federația Rusă, a fost utilizat în premieră votul online. Astfel, cetățenii doar din Moscova puteau să voteze online după ce s-au înregistrat pe site-ul primăriei. Acest tip de alegeri a fost criticat de către specialiști de securitate și organizații care monitorizează alegerile. În special, organizația „Golos / Голос”, menționează într-un raport că tehnologia poate deveni un instrument de mobilizare și control asupra exercitării voturilor. Organizația a primit mesaje și raportări precum că funcționarii publici erau impuși să vină la alegeri și să voteze pentru anumiți candidați. Organizațiilor de monitorizare li se oferă doar statistica alegerilor, monitorizarea propriu-zisă nu este posibilă în cazul alegerilor online.
De asemenea, cetățenilor nu li s-a oferit codul sursă pentru a putea monitoriza corectitudinea funcționării acestuia.
O altă problemă a încrederii, este că votul electronic nu este posibil de monitorizat de către organizațiile care fac asta ani la rând cu cel tradițional. Asta deoarece cetățeanul care votează, face schimb de date direct cu sistemul informațional, fără a implica în aceeași măsură organele electorale ca în cazul votului tradițional și drept urmare, nu putem monitoriza acest proces.
De altfel, Comisia de la Veneția sugerează că votul electronic trebuie să ofere posibilitatea pentru cetățean de a păstra secretului votului față de instituțiile statului, astfel încât autoritățile să nu poată vedea opțiunea de vot a cetățeanului dat, dar și independent de părțile terțe. Dacă anonimitatea de la autorități poate fi dobândită cu ajutorul tehnologiilor informaționale, și anume utilizarea sistemului de „double envelope” despre care am vorbit mai sus (același sistem utilizat și în cadrul votului prin corespondență, care utilizează două chei diferite de autentificare pentru cetățean și pentru organele electorale), independența votului de părți terțe poate fi contestată. Asta pentru că nu putem cunoaște dacă alegătorul a exercitat de sine stătător votul, sau a cerut ajutorul altor persoane, cum ar fi familie, prieteni, mai ales în cazul în care persoana nu are destul competențe digitale pentru a-și exercita votul online, sau întâmpină dificultăți, iar astfel, rezultatul votului ar putea fi alterat.
Pentru a atenua aceste probleme, recomandăm ca sistemul de vot să se desfășoare în mai multe zile, cu posibilitatea votării multiple, când ultimul rezultat online este înregistrat, dar și păstrarea votului opțiunii de a vota inclusiv în cabina de vot, chiar și după ce cetățeanul și-a exprimat votul online.
Din punct de vedere tehnic este destul de complicat de contracarat acest fenomen, o potențială soluție fiind limitarea numărului de voturi care poate fi exprimat de pe același calculator.
Din aceste considerente, încrederea în instituțiile statului, în actorii implicați în elaborarea și exploatarea sistemului este crucială pentru că votul prin internet să se bucure de încrederea populației.
Recomandări
Deși încă nu avem un concept al votării prin internet definitivat de către autorități, este important ca în procesul de elaborare și implementare a acestuia, instituțiile responsabile să țină cont de principiile securitate cibernetică, dar și să organizeze consultări și dezbateri publice pentru a asigura transparența procesului, astfel oamenii să aibă încredere în acest sistem.
Recomandăm autorităților să țină cont de:
- Accesul cetățenilor din afară țării la procesul de vot prin asigurarea diasporei cu modalități sigure de identificare digitală și anume posibilitatea de a cere și obține certificatele de identificare la distanță sau la consulatele și ambasadele R. Moldova.
- Creșterea termenului de valabilitate a semnăturii electronice și a buletinului electronic (în cazul în care va fi întors în circulație), precum și micșorarea costului acestora pentru cetățeni, până la prețul documentelor tradiționale. Iar în cazul în care vor fi emise certificate speciale de identificare pentru fiecare alegeri, acestea trebuie să fie oferite cetățenilor gratuit și să fie stabilite conform unui certificat de autentificare avansat, eliberat conform regulamentului UE nr. 910/2014 al Parlamentului European.
- Posibilitatea votării multiple și timp de mai multe zile. Pentru a oferi posibilitatea cetățenilor să se familiarizeze cu sistemul nou și pentru a atenua riscurile de fraudare ale alegerilor și de cumpărare a voturilor. De asemenea, cetățenii trebuie să poată vota atât online, cât și la urnele de vot fizice, iar anume votul de la urne sau ultimul vot online trebuie să fie luat în calcul.
- Transparența în procesul de consultare, elaborare și implementare a sistemului de vot prin internet la toate etapele. Cetățenii și organizațiile din domeniul tehnologiilor informaționale trebuie să poată să dezbată și să vină cu propuneri pentru codul sursă, iar sistemul nou de vot trebuie auditat de către organizații independente.
- Elaborarea și respectarea unui protocol de securitate strict care să fie urmat pe durata întregului proces de dezvoltare, instalare, configurare și operare a sistemului informațional de vot prin internet. Din motive de securitate, votul trebuie să fie numărat într-un sistem informatic independent de cel în care a fost înregistrat, iar acesta nu este conectat la rețea de internet.
- Asigurarea anonimității exprimării opțiunii de vot. Autoritățile și părțile terțe nu trebuie să poată vedea pentru cine a votat un cetățean, iar acesta trebuie să aibă posibilitatea de a verifica dacă votul său a fost calculat și dacă opțiune de vot a fost înregistrată corect.
Concluzie
Cu toate că o soluție tehnica funcțională pentru a implementa votul electronic poate fi dezvoltată și implementată în termen relativ scurt, lipsa identității electronice în rândul populației, durata de valabilitate foarte scurtă a certificatului electronic, dar și nivelul scăzut de competențe digitale în rândul populației reprezintă la acest moment principalele bariere pentru ca votul electronic să poată avea o pondere semnificativă din numărul total de voturi exprimate. Acest lucru însă nu trebuie să fie un blocaj pentru îmbunătățirea infrastructurii de identitate digitală și demararea proiectul unui sistem de vot electronic.
Experiența Estoniei, pioner în acest domeniu, indică că rata de utilizare a votului electronic este modestă la început însă cu timpul această opțiune are capacitatea să devină o metodă foarte populară de exprimare a votului. Statistica arată că cetățenii care au votat o dată în mod electronic nu se mai întorc la metoda tradițională de votare pe hârtie.
Riscurile și îngrijorările legate de integritate și confidențialitate în contextul unui sistem de vot prin internet sunt perfect justificate, însă aceste riscuri ar putea fi reduse semnificativ prin implementarea unor mecanisme de protecție adecvate. Totuși, încrederea populației în instituțiile publice a fost destul de afectată în ultima perioadă, fapt ce poate compromite procesul de vot electronic ulterior.
Implementarea votului electronic necesită o testare și pilotare în cadrul unor instituții publice sau în cadrul alegerilor din jurisdicții mai mici, pentru a putea testa buna funcționare a sistemului și a culege opiniile și părerile cetățenilor.
Votarea electronică nu este o soluție miracol pentru a rezolva problema celor care nu au secții de votare în apropiere, această posibilitate ar trebui văzută mai degrabă ca pe una din multiplele metode de exprimare a votului, pe lângă votul prin corespondență dacă acesta va fi implementat, și votul obișnuit pe hârtie.
Acest material este realizat în cadrul proiectului „Libertatea întrunirilor și drepturile conexe în gestionarea pandemiei Covid-19”, implementat de CPR Moldova (Centrul de Politici și Reforme) cu susținerea Fundației Soros Moldova.