Autor: Andrei Lutenco, Director de Programe, CPR Moldova
Sezonul alegerilor este adesea urmat în Moldova de cel al protestelor. După alegerile prezidențiale din această toamnă, lupta politică s-a dat literalmente în parlament unde o nouă majoritate a început să ciopîrțească din atribuțiile președintei nou-alese și să adopte legi cel puțin controversate. Apoi, la îndemnul noii șefe a statului, s-a mutat și în stradă.
Problema e că acest scenariu, de altfel obișnuit pentru țara noastră, se desfășoară pe fundalul unei pandemii globale periculoase și a restricțiilor legate de ea. Această situație înseamnă că organizatorii și participanții la proteste, pe de o parte, și autoritățile, pe de alta, trebuie să cîntărească fiecare decizie. Organizarea protestelor pe pandemie ridică întrebări etice, dar și științifice și de logistică. Vom încerca să răspundem la principalele.
Cît de periculoase sunt protestele în aer liber?
Estimările despre pericolul întrunirilor publice în aer liber din punct de vedere al sănătății publice sunt aproximative și neconcludente. Un studiu publicat de Biroul Național de Cercetări Economice al SUA nu a identificat vreo creștere generală a infectărilor ca rezultat al protestelor anti-rasiste din SUA din vara lui 2020, dar a admis că ar fi putut exista creșteri pe anumite grupuri demografice. Nu au fost observate creșteri bruște nici ca urmare a întrunirilor publice din perioada post-electorală din State.
În linii mari, epidemiologii susțin că marșurile și protestele zilnice, cu siguranță, vor duce la infectări. Întrunirile cu caracter unic (un protest de cîteva ore) cu siguranță sunt mai sigure decît cele repetate sau îndelungate. Există și alte variabile – dacă oamenii vorbesc între ei la distanțe mici, strigă lozinci, sau cîntă – riscul răspîndirii picăturilor infectate crește. Transportul în comun pentru participare la proteste de asemenea sporește riscurile.
Și mai periculoase, din acest punct de vedere, ar putea fi acțiunile poliției. Intervențiile în forță, arestările, transportarea în dubele de poliție exacerbează pericolul de infectare. Folosirea lacrimogenelor și altor mijloace chimice va face oamenii să strănute și să tușească – ceea ce e un faux pas în 2020.
În orice caz, coronavirusul se transmite mai ales în cadrul la ceea ce se numește evenimente cu suprarăspîndire (superspreader events) care sunt de regulă aglomerări mari de oameni în spații închise. O bază de date globale a evenimentelor superspreader (cu aproape 1700 de evenimente) arată că cele mai multe infectări au loc în spații închise (închisorile, azilurile și alte instituții fiind cap de listă). Evenimentele la aer liber care au ajuns în listă aveau de obicei și anumite activități desfășurate în interior.
Acestea fiind spuse, protestele rămîn a fi un risc din punct de vedere al răspîndirii Covid-19, care trebuie asumat și gestionat pentru a-i minimiza impactul.
Ce măsuri fac protestele mai sigure?
Consensul universal este că echipamentul de protecție – mai ales măștile, dar și ochelarii, mănușile, dezinfectantul – sunt cele mai importante precauții într-o întrunire publică. Este foarte important ca participanții, organizatorii, oratorii – să poarte mască pe întreaga durată a întrunirii, dar mai ales cînd vorbesc, strigă lozinci sau cîntă (nu invers, cum adesea se întîmplă cînd oamenii scot masca, ca să fie auziți). Organizatorii ar trebui să asigure disponibilitatea măștilor pentru cei care nu le au, iar autoritățile să fie gata să ajute, dacă organizatorii nu o fac, sau nu există organizatori.
În general sunt preferabile pancartele și alte forme de exprimare grafice, sonore sau prin acțiuni și nu strigăturile. Strigatul de lozinci poate fi înlocuit cu tobe, cratițe, sau oricare alte obiecte care scot sunete, aplauze, claxoane. Potrivit cercetărilor, marșurile, adică protestele mobile, sunt preferabile celor statice.
Păstrarea distanței fizice poate fi asigurată prin alegerea unui spațiu cît mai mare, care să permită păstrarea unei distanțe dintre protestatari. În acest scop, autoritățile nu ar trebui să limiteze suprafața protestului prin cordoane și impedimente fizice. Pentru a facilita păstrarea distanței pot fi făcute marcaje (cu cretă de, exemplu) a locurilor pentru protestatari. Protestele antiguvernamentale cu păstrarea distanței sociale organizate anul acesta în Israel și Grecia, nu doar erau mai sigure dar și arătau impresionant și transmiteau un mesaj anti-pandemic.
Toate aceste măsuri trebuiesc pregătite și comunicate din timp, iar oamenii informați despre riscuri și responsabilități. Organizatorii, dacă aceștia există, trebuie să comunice înainte de protest, în timpul acestuia, și după. Să descurajeze pe cei din grupul de risc și persoanele cu care interacționează să participe la protest. Să sugereze un plan de acțiuni individual post-protest, pentru ca participanții să nu-i pună în pericol pe cei de-acasă, mai ales pe cei din grupul de risc.
Comunicarea organizatorilor trebuie să fie orientată atît către protestatari și publicul larg, cît și către autorități – ca să arate că primii nu desconsideră regulile de sănătate publică și că își depun diligența necesară pentru desfășurarea nu doar pașnică, ci și sigură a întrunirii. În condițiile în care regulile de sănătate publică limitează numărul participanților la proteste, organizatorii ar putea lucra la modele care să țină cont de această regulă – grupuri de pînă la 50 de oameni în diferite locații.
Cine trebuie să-și asume responsabilitatea pentru riscuri?
La întrebarea cine va fi responsabil de eventuala creștere a infectărilor după protest nu există un răspuns ușor. Deși oponenții politici vor găsi țap ispășitor și vor lansa acuzații. Desigur, organizatorii și participanții protestelor sunt cei care au responsabilitatea pentru propriile acțiuni și chemări – aceștia trebuie să calculeze riscurile și beneficiile unei acțiuni în masă și să comunice corespunzător despre acestea. Pentru întrunirile spontane – de exemplu cele împotriva abuzului masiv al drepturilor omului cum ar fi sutele de proteste anti-rasism din SUA după omorul lui George Floyd – acest calcul îl face fiecare pentru sine și nu există un „organizator” pe care să dai responsabilitatea.
Însă statul poartă o responsabilitate și mai mare. Mai ales cînd adoptă decizii controversate, iar apoi folosește justificarea pandemiei ca să se apere de proteste. Înăsprirea legii avorturilor în Polonia în toamna lui 2020, nu putea să nu ducă la proteste, de aceea intervenția dură a poliției și dispersarea protestelor cu scuza regulilor sanitare e cel puțin ipocrită și cinică. Între stat și cetățeni trebuie să existe un pact pe timp de pandemie – dacă vreți să renunțăm temporar la prerogativa de a protesta, trebuie și voi să nu adoptați decizii care ne încalcă drepturile.
Cum altfel ne facem auziți în pandemie?
Oricare ar fi precauțiile unui protest în masă, vor fi sute de oameni care nu își pot permite sau nu vor să fie fizic la o întrunire publică – din cauza riscurilor pentru sănătate, a vîrstei sau distanței de la locul protestului, etc. Pentru aceștia, există un arsenal întreg de metode pentru a se face auziți. De la proteste online, prin poștă (trimiți o carte poștală originală decidenților), la proteste de la balcon, din automobile, biciclete și chiar forme de hacktivism. Din fericire, în pandemie, acest arsenal s-a extins și mai mult. Activiștii, partidele și cetățenii au din ce alege pentru a se face auziți rămînînd în siguranță.
În loc de concluzie
Campania electorală, alegerile, iar acum și protestele – toate sunt instrumente necesare într-o democrație dar și evenimente care aduc oamenii împreună. În pandemie asta înseamnă și riscuri de sănătate și responsabilități care trebuiesc distribuite și asumate. Partea bună este că există măsuri care pot fi adoptate și comunicate astfel încît riscurile să fie cît mai mici atunci cînd participi la un protest. Aceste măsuri, dar și formele alternative de a protesta trebuie să fie în lista de priorități a oricărui protest, pentru ca în calcului risc-beneficiu, ultimul să prevaleze.
Autor: Andrei Lutenco, Director de Programe la CPR Moldova – Centrul de Politici și Reforme
Acest material este realizat în cadrul proiectului „Libertățile cetățenești pe timpul pandemiei”, implementat de CPR Moldova (Centrul de Politici și Reforme) cu susținerea Fundației Soros Moldova.
