fbpx

imbogatirea-ilicita-reforma-CPR-Moldova-Centrul-de-Politici-si-Reforme

Autori: echipa CPR Moldova – Centrul de Politici și Reforme

Mai bine de 5 ani a intrat în vigoare un nou articol în Codul Penal – îmbogățirea ilicită. Prin acesta, statul își propunea să lupte cu corupția la nivel înalt, din rândul funcționarilor publici. Până în prezent însă nicio persoană nu a fost trasă la răspundere pe acest articol. Anterior CPR Moldova a publicat un studiu la acest subiect.

Astfel Centrul de Politici și Reforme a venit cu o inițiativă legislativă, care vine în ajutor pentru a depăși acest impas, și a debloca juridic funcționalitatea acestui articol. Mai jos puteți urmări propunerea CPR Moldova, care a fost propusă cu titlu de inițiativă Parlamentului Republicii Moldova.

 

[UPDATE 1 februarie 2021]

La data de 01 februarie 2021 proiectul elaborat de CPR Moldova a fost înregistrat în Parlamentul Republicii Moldova cu titlul de inițiativă legislativă. (http://parlament.md/…/5409/language/ro-RO/Default.aspx).


 

Vedeți mai jos proiectul de lege și nota informativă. Sau consultați proiectul în format PDF.

 

LEGE

privind modificarea Codului Penal al Republicii Moldova

Parlamentul adoptă prezenta lege organică:

 

Art. I – COD Nr. 985 din 18.04.2002 Codul Penal al Republicii Moldova Publicat: 14.04.2009 în Monitorul Oficial Nr. 72-74 art. 195, se modifică după cum urmează:

  1. Articolul 330², alineatul (1):

Sintagma „s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obținute licit” se va substitui cu sintagma „pe care acesta nu o poate justifica rezonabil în raport cu veniturile sale legitime”, având următoarea redacție:

Articolul 330². Îmbogăţirea ilicită

(1) Deținerea de către o persoană cu funcție de răspundere sau de către o persoană publică, personal sau prin intermediul unor terți, a bunurilor în cazul în care valoarea acestora depășește substanțial mijloacele dobîndite și pe care acesta nu o poate justifica rezonabil în raport cu veniturile sale legitime

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite de o persoană cu funcţie de demnitate publică

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 7 la 15 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

 


NOTA INFORMATIVĂ

la proiectul de lege privind modificarea Codului Penal al Republicii Moldova

 

    1. Scopul prezentului proiect. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea/modificarea art. 3302 Cod Penal – îmbogățirea ilicită, cu scopul de a anticipa și contracara anumite manifestări cu caracter corupțional. Actualmente, acest articol se află într-un blocaj juridic și nu este aplicabil de facto. Până în prezent, nu avem nici o persoană condamnată pentru această infracțiune. În perioada anilor 2015 – 2019, au fost pornite dosare penale în privința a 22 de persoane, 3 cauze penale au fost expediate în judecată, însă nici pe unul din ele nu a fost pronunțată sentința, cel puțin de instanța de fond. Prezentul proiect de lege vine în ajutorul organelor de resort abilitate în combaterea corupției, în acumularea probatoriului pentru a dovedi vinovăția persoanelor acuzate de îmbogățire ilicită.
    2. Argumentarea juridică. Noțiunea de îmbogățire ilicită a fost reglementată prin Convenția Națiunilor Unite Împotriva Corupției (UNCAC), adoptată la New York, în data de 31 octombrie 2003, care reprezintă singurul instrument juridic anticorupție ce se impune obligatoriu la nivel universal. Aceasta a fost ratificată de Republica Moldova prin Legea nr. 158 din 06.07.2007 pentru ratificarea Convenției ONU împotriva corupției.
      În art. 20 din Convenția Națiunilor Unite Împotriva Corupției este menționat că, sub rezerva Constituţiei sale şi a principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, fiecare stat parte are în vedere să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie îmbogăţirii ilicite, adică o mărire substanţială a patrimoniului unui agent public pe care acesta nu o poate justifica rezonabil în raport cu veniturile sale legitime.
      Din articolul sus-menționat, concluzionăm că în cazul îmbogățirii ilicite, revine în sarcina funcționarului public să justifice rezonabil cheltuielile în raport cu veniturile sale legitime, în cazul unui decalaj substanțial.
      O asemenea abordare nu contravine prevederilor art. 21 Prezumția nevinovăției și art. 46 alin.(3) Prezumția caracterului licit al averii. În cazul dat se va aplica – principiul inversării sarcinii probei. În acest sens, inculpatul sau proprietarul bunurilor va fi obligat să dovedească în instanță cum a obținut aceste bunuri. Iar dacă acesta se va afla în imposibilitatea de a dovedi proveniența legală a acestora, bunurile ar urma să fie supuse confiscării extinse în favoarea statului, iar persoana să fie trasă la răspundere pentru îmbogățirea ilicită.
      Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că aceste proceduri sunt compatibile cu articolul 6 al convenției, cu condiția ca orice recuperare de bunuri să fie rezonabilă, proporțională și să existe posibilitatea atacării acesteia în instanță.2
      Aplicarea prevederilor sus enunțate se regăsește și în legislația națională a României, care se aseamănă cu cea a Republicii Moldova. La elaborarea cadrului legal în România s-a efectuat o analiză a trei aspecte prin prisma cărora trebuie analizată infracţiunea de îmbogăţire ilicită:

      1. prezumţia constituţională privind legalitatea dobândirii averii, care include o analiză şi o discuţie asupra practicii judiciare;
      2. prezumţia de nevinovăţie, acordându-se o atenţie deosebită inversării sarcinii probei, analizând atât sistemele de drept penal din Statele Unite ale Americii şi Regatul Unit al Marii Britanii, cât şi jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CtEDO);
      3. dreptul la tăcere, cu un accent deosebit pe dreptul de a nu face declaraţii şi dreptul de a nu pune probe la dispoziţia organelor de anchetă.

      O analiză a îmbogăţirii ilicite în raport cu prevederile Convenţiei Organizației Națiunilor Unite împotriva corupţiei, demonstrează că nici prezumţia de „dobândire licită a averii,” prevăzută de Constituţia Republicii Moldova, nici garanţiile de protecţie a drepturilor omului asigurate de prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la tăcere nu sunt absolute. Dimpotrivă, în anumite circumstanţe determinate, au fost permise limitări ale acestor drepturi.

      În general, acuzarea trebuie să dovedească mai presus de orice îndoială rezonabilă vinovăţia persoanei învinuite. CtEDO a susţinut în această privinţă că „sarcina probei revine acuzării şi că orice dubiu va fi în favoarea acuzatului. De asemenea, urmează ca acuzarea […] să aducă suficiente probe pentru a-l condamna pe acesta.”[3]

      Cu toate acestea, o astfel de formulare abstractă este departe de a fi absolută. Din jurisprudenţa CEDO se pot identifica cel puţin trei situaţii în care sarcina probei nu revine în totalitate acuzării:

      • (a) în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă;
      • (b) în cazul emiterii unei dispoziţii de confiscare;
      • (c) în cazul infracţiunilor pentru care sarcina probei este în mod expres inversată.

      Cum s-a menționat mai sus, odată ce acuzarea dovedeşte că bunurile sunt de provenienţă ilicită, pe baza unui echilibru al probabilităţilor, sarcina probei este transferată în seama inculpatului sau a proprietarului bunurilor. CtEDO a constatat că aceste proceduri sunt compatibile cu articolul 6 al Convenţiei, cu condiţia ca orice recuperare de bunuri să fie rezonabilă, proporţională şi să existe posibilitatea atacării acesteia în instanţă.

      Înceea ce priveşte infracțiunile pentru care sarcina probei este parțial inversată, ca şi cazul îmbogăţirii ilicite, CtEDO a reamintit că „prezumţiile de fapt sau de drept operează în orice sistem de drept. Evident, în principiu, Convenţia nu interzice inserarea unor asemenea prezumţii în dreptul intern. Totuşi, în materie penală, obligă statele contractante să impună un anumit prag în această privinţă […] Cere statelor să le folosească în limite rezonabile care să ţină seama de importanţa mizei pentru (învinuit), precum şi de garantarea dreptului la apărare. [4]

       

    3. Experiența internațională. Spre exemplu, Camera Lorzilor din Marea Britanie, după cazul Salabiaku, a adoptat poziţia conform căreia încălcările prezumţiei de nevinovăţie pot fi supuse unui test de proporţionalitate. În cazul R. c. Lambert5, s-a afirmat următoarele: “într-o democraţie constituţională, încălcările prezumţiei de nevinovăţie ar putea fi justificate. Abordarea care urma a fi adoptată a fost formulată de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în cazul Salabiaku c. Franţa (1988) […] Prin urmare, o ingerinţă legislativă în cazul prezumţiei de nevinovăţie necesită o justificare şi nu trebuie să depăşească ceea ce e necesar. Trebuie respectat principiul proporţionalităţii[5].
      Curtea Supremă a Canadei a adoptat o poziţie similară. În cazul r. c. Chaulk, Curtea a efectuat un test dublu condiţionat:

      1. Obiectivul prevederii încălcate trebuie să fie suficient de important pentru a merita încălcarea dreptului la libertate protejat prin Constituţie; acesta trebuie să aibă legătură cu preocupările stringente şi de fond ale unei societăţi libere şi democratice, înainte ca acesta să fie caracterizat drept suficient de important.
      2. Presupunând că s-a stabilit un obiectiv de urmărit, suficient de important, mijloacele alese pentru îndeplinirea acestuia trebuie să treacă testul proporţionalității. Cu alte cuvinte, acestea trebuie:
        • a) să aibă „legătura logică” cu obiectivul de urmărit şi să nu fie arbitrar, inechitabil sau bazate pe considerente iraţionale;
        • b) să afecteze dreptul în cauză „cât mai puţin cu putinţă”;
        • c) să fie de aşa natură încât efectele limitării drepturilor şi libertăţilor să fie proporţionale cu obiectivul de urmărit.” [6]

      O abordare similară a fost adoptată de către Curtea Supremă din Africa de Sud, în cazul S. c. Coetzee, unde avantajul preconizat de care dispunea acuzarea a fost supus unui test de proporţionalitate în raport cu prezumţia de nevinovăţie.[7]

    4. Argumentarea economico-financiară. Proiectul dat nu presupune careva cheltuieli suplimentare sau pierderi la bugetul public național și nu se anticipează dificultăți în implementarea acestuia, întrucât nu prevede crearea unor unități sau structuri noi în cadrul subdiviziunilor entităților publice. În același timp, modificările respective vor contribui substanțial la creșterea bugetului de stat, prin aplicarea confiscării extinse, în favoarea bugetului de stat, a bunurilor obținute pe cale infracțională.
    5. Impactul proiectului de lege. Odată adoptat, proiectul de lege va constitui un pas în creșterea încrederii societății în instituțiile statului și în oferirea unor pârghii reale organelor de resort, abilitate în combaterea infracțiunilor de corupție, pentru a combate fenomenul de îmbogățire ilicită.
    6. Avizarea și consultarea publică a proiectului. Proiectul de lege urmează a fi supus avizării și consultării publice în conformitate cu prevederile cadrului legal în vigoare.
    7. Constatările expertizelor. Proiectul de lege urmează a fi supus expertizei judiciare și anticorupție în conformitate cu prevederile Legii nr. 100 din 22.12.2017 cu privire la actele normative.

    Anexe:

    1. https://www.unodc.org/unodc/en/corruption/uncac.html
    2.  Welch c. Regatul Unit nr. 17440/90 (9 februarie 1995), Philips c. Regatul Unit nr. 41087/98, (5 iulie 2001)
    3. Barberà, Messegué şi Jabardo c. Spania, A146 alineat 77 (1989)
    4.  Salabiaku c. Franţa A 141-A alineat 28 (1988)
    5. R. c. Lambert (2001) All ER 577-672, alineat 34: http://www.publications.parliament.uk/pa/ld200102/ldjudgmt/jd010705/regina-1.htm
    6. Curtea Supremă a Canadei, 62 CCC, 193, 216’217, citat în Wilsher, Dan, “Inexplicable Wealth and illicit ent of public officials: A model draft that respects human rights in corruption cases” (Averea nejustificată şi îmbogăţirea ilicită a persoanelor cu funcţii publice. Proiect de model care respectă drepturile omului în cazurile de corupţie), Journal of Crime, Law and Social Change, Springer Netherlands, Vol 45, nr. 1, februarie 2006
    7. Curtea Supremă a Africii de Sud, cazul “S. c. Coetzee şi alţii”, (CCT 50795) 1997

     

    Inițiativa legislativă a fost elaborată de A.O. Centrul de Politici și Reforme Structurale.


    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *