Autor: Andrei Lutenco, director programe CPR Moldova
În perioada de criză, mai mult ca oricînd, este nevoie ca cetățenii, asociațiile lor, mass-media, dar și funcționarii publici să poată spune adevărul, să participe, chiar și de la distanță, în discuțiile publice despre deciziile luate de autorități, să vorbească despre nereguli și abuzuri. Numai așa putem menține controlul public asupra acțiunilor guvernului, asigura răspunderea acestuia pentru decizii și, în ultimă instanță, salva vieți și redresa gravele probleme sociale și economice legate de pandemie.
În condițiile în care accesul la informație este drastic limitat (inclusiv oficial), un rol crucial îl au oamenii din prima linie care vorbesc și ne alertează despre problemele din sistem – avertizorii de integritate. Din păcate, aceste semnale sunt bruiate, ignorate sau înăbușite de autorități, șefi și politicieni. Dezvăluirile pacienților sunt luate în derîdere, cele ale medicilor sunt urmate de critici sau represalii, iar jurnaliștii primesc amenzi pentru că semnalează abuzuri. Partea bună e că, chiar și în cazul în care se ciocnesc cu rezistență sau amenințări, tratatele internaționale, Constituția și legile asigură cetățenilor dreptul de a vorbi liber în timp de urgență. Unul dintre mecansimele de protecție ale acestui drept – instituția avertizorilor de integritate – încă nu este folosit la întregul potențial, chiar dacă ar putea fi.
Ca și societate avem doar de cîștigat de la dezvăluiri – au de pierdut doar cei care au ce ascunde.
Criza și accesul la informație
Pandemia COVID-19 a transformat radical societatea noastră. Am devenit mai dependenți de eforturile celor cărora le-am încredințat sarcina să ne conducă, dar și mai vulnerabili în fața abuzurilor și nedreptății. De felul cum se iau deciziile despre testare, izolare, carantină și aflare în spațiul public, cum sunt respectate regulile, cum este dotat și echipat sistemul medical, depinde viața, sănătatea și bunăstarea oamenilor. Mai mult decît oricînd, guvernanții trebuie să dea dovadă de responsabilitate și deschidere. În mod paradoxal, anume în criză aceștia au monopolizat canalele de comunicare, s-au baricadat de critică și au amînat acea puțină transparență care mai era garantată prin lege.
Odată cu instituirea stării de urgență, a fost triplat termenul de răspuns la solicitările de informație, adică practic li s-a permis autorităților să nu răspundă la solicitări pe durata urgenței. Autoritățile și-au arogat controlul comunicării despre pandemie, recurgînd la briefinguri fără accesul presei. Doar după ce li s-a cerut în repetate rînduri să răspundă la întrebările jurnaliștilor, au început să o facă. Astfel societatea a fost lipsită de posibilitatea de a exercita controlul asupra felului în care guvernul gestionează situația creată de pandemie, avînd acces doar la acele informații pe care statul binevoiește să i le pună la dispoziție.
E de la sine înțeles că Guvernul e dispus să-și laude propriile realizări ca să nu toarne apă la moară opoziției, iar într-un an electoral mizele politice sunt cu atît mai ridicate.
Probabil cel mai grăitor exemplu al acestei atitudinii a fost eșuata dispoziție a șefului Consiliului Audiovizualului de la sfîrșitul lui martie, care cerea prezentatorilor, moderatorilor și redactorilor media să „renunțe la enunțarea a propriei opinii, cât și a liberei formări de opinii arbitrare în reflectarea subiectelor ce vizează pandemia COVID-19”. Dispoziția, pretindea că unicele surse sigure, veridice, imparţiale și echilibrate sunt autorităţile publice competente din țară și de peste hotare. Nu e surprinzător că aceasta a indignat jurnaliștii, organizațiile neguvernamentale și cetățenii și a fost la scurt timp anulată.
Avertizorii de integritate
Atunci cînd adevărul despre criză trebuie să treacă filtrul comunicării guvernamentale, pentru societate devin cruciale informațiile oferite de cei care văd adevărul cu propriii ochi. E vorba mai ales de cei care sunt în linia întîi, cei a căror muncă este indispensabilă pe durata pandemiei, dar și cei care au devenit victime ale acesteia. Din păcate, adesea aceste categorii de oameni se suprapun – cei care luptă cu virusul sunt și cei mai expuși – avem aproape 1500 de lucrători medicali infectați sau mai mult de o cincime din cei infectați.
Printre explicațiile principale ale ratei înalte de infectare a lucrătorilor medicali sunt și (in)acțiunile decidenților, nu în ultimul rînd, dotarea proastă sau întîrziată cu echipament de protecție, lipsa ghidurilor și instruirilor.
De la începutul pandemiei, mai mulți lucrători medicali, au vorbit despre condițiile în care lucrează, despre felul în care aceste condiții le pun în pericol viața și sănătatea, despre dotarea tehnică insuficientă, munca suprasolicitantă și salariile prea mici. Atunci cînd autoritățile spuneau că suntem pe deplin pregătiți pentru a face față pandemiei, medicii și lucrătorii medicali au alertat societatea despre cauzele numărului alarmant al profesioniștilor infectați și lipsa de acțiune a autorităților. Cît autoritățile pretindeau că numărul mare și în creștere al lucrătorilor medicali infectați cu COVID se datorează infectării „pe cale comunitară”, adică aceștia nu s-ar fi infectat la muncă, ci acasă și în mahala, aceștia din urmă alertau despre echipamente lipsă și condiții proaste.
Acești oameni, care vorbesc despre nereguli beneficiază de protecția legii. De exemplu, prin Legea cu privire la libertatea de exprimare aceștia pot fi protejați ca surse de informare, iar prin Legea privind avertizorii de integritate – pot beneficia de protecție în calitatea lor de avertizori de practici ilegale în instituțiile în care activează. În fine, orice cetățean este protejat în libertatea sa de expresie prin Constituție. Ne vom referi mai jos la aceste garanții.
După cum este și de așteptat semnalele acestor avertizori sunt întîmpinate cu încurajare de presă și oamenii care vor să cunoască adevărul. Dar nu toți au aceeași atitudine deschisă.
Reacția puterii
La sfîrșit de aprilie, într-un discurs de la tribuna parlamentului, deputatul socialist Batrîncea, a criticat jurnaliștii și societatea civilă pentru mesajele adresate medicilor – să nu tacă și să vorbească despre problemele din sistem în perioada crizei COVID-19. Batrîncea, care e și vicepreședinte de parlament, a declarat că jurnaliștii își fac PR pe seama medicilor, folosindu-se de ultimii în timp ce primesc salarii de mii de euro de la partenerii occidentali.
Pe lîngă faptul că a pus laolaltă acuzații nefondate și stereotipuri prăfuite, deputatul a dat dovadă de o lipsă de înțelegere a rolului presei și societății civile într-o societate democratică. Batrîncea indirect a descurajat profesioniștii să vorbească despre problemele din sistem și a amenințat jurnaliștii. Sau cel puțin pe cei care nu sunt afiliați politic. Declarațiile acestuia se înscriu în discursul promovat de partidele de la putere de la începutul crizei – trebuie să avem 100% încredere în guvern, să nu-l criticăm și să facem ce ne spune.
El a făcut referință și la un caz concret – cel al asistentului medical de pe ambulanță, care a vorbit despre dotarea proastă a echipajelor de urgență. Deputatul a ținut să menționeze că acesta e „un student de anul doi” și că nu e medic. Vorbind despre „dragostea noastră imensă față de medici”, deputatul a sugerat că aceștia nu ar trebui să vorbească cu presa.
Eugeniu Cebotari, asistent pe ambulanță, studentul la anul 2 la care probabil s-a referit deputatul Batrîncea în alocuțiunea sa acidă, a vorbit într-un video plasat pe Facebook despre echipamentele pe care le are la dispoziție cînd este trimis la solicitări – câteva măști simple, una cusută din bumbac, o pereche de ochelari pe care îi poartă mai multe zile și niște mănuși. După mesajul său, Cebotari a spus că a primit măști mai bune, dar și că a fost presat indirect să șteargă înregistrarea de pe Facebook.
Mai îngrijorător este că, însuși Guvernul a participat în același fel de polemici împotriva semnalărilor cetățenilor. Pe lîngă faptul că a redus garanțiile de transparență și acces la informații, executivul se dedă și la mustrări față de pacienții care semnalează nereguli sau presa care verifică rapoartele autorităților.
Vorbind de problemele din sistemul medical, există mai multe semnale că autoritățile, prin intermediul șefilor instituțiilor medicale, încearcă să înăbușe orice semnale despre adevărata stare a lucrurilor în instituțiile medicale, ascunzînd adevăratul impact al pandemiei asupra sistemului medical. Încă la începutul crizei, șeful de atunci al Spitalului Republican, Anatol Ciubotaru a fost demis, după ce a dispus testarea la Covid a unor angajați ai instituției într-un laborator privat, gest care a mers împotriva discursului autorităților că „totul e sub control”. Deși motivul oficial enunțat de premier a fost că s-a dorit „sporirea capacităților Spitalului Clinic Republican prin schimbarea managementului” și au existat, și alte plîngeri pe director, faptul că schimbarea s-a produs după decizia de a testa subalternii chiar la începutul pandemiei, dă de gîndit.
Încercările de a face să tacă pe cei care semnalează încălcări și abuzuri au depășit sfera publică. Dacă Anatol Ciubotaru a fost demis de Comisia Situații Excepțională, iar Eugeniu Cebotari – vizat în discursul lui Batrîncea, jurnalista Natalia Cebotari, din Ceadîr-Lunga a devenit ținta unei companii private. După ce a făcut publice mesaje venite de la angajații companiei cu capital străin Asena Textil din orașul găgăuz, precum că compania continua să activeze după instituirea stării de urgență, fără a asigura măsurile sanitare pentru angajați punîndu-i astfel în pericol, jurnalista s-a trezit cu amenințări și un dosar contravențional pentru calomnie. Potrivit lui Cebotari, șefa întreprinderii a cerut numele angajaților pîrîcioși după care a cerut dezmințirea informației, iar cînd a primit refuzul s-a adresat la poliție. Poliția i-ar fi aplicat o amendă de 2400 de lei pentru calomnie, definită în Codul Contravențional ca răspîndirea cu bună ştiinţă a unor informaţii mincinoase ce defăimează o altă persoană.
Din nou în loc să fie elucidate suspiciunile de încălcare pe timp de criză, autoritățile preferă să-i facă să tacă pe avertizori. Activitatea fabricii „Asena Textil” din Ceadîr-Lunga a fost sistată abia pe 11 mai în legătură cu măsurile de protecție pe timp de pandemie. De altfel, nu este un caz izolat. O fabrică din Fălești, cu capital străin și ea, care produce jucării pentru ouăle Kinder a fost închisă abia după trei săptămîni de la declararea stării de urgență și doar după ce a devenit focar de infecție, lucru aflat tot de la muncitori, localnici și prin presă.
Legea
Tratatele din domeniul drepturilor omului la care Moldova este parte, Constituția și legile garantează tuturor cetățenilor dreptul la libertatea exprimării și dreptul corelativ la informații. Legea cu privire la libertatea de exprimare spune expres că persoanele care exercită funcţii publice pot fi supuse criticii, iar acţiunile lor – verificării din partea mass-mediei, în ceea ce priveşte modul în care şi-au exercitat sau îşi exercită atribuţiile, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a asigura transparenţa şi exercitarea responsabilă a atribuţiilor lor. Respectiv, indiferent dacă e stare de urgență sau nu, autoritățile pot fi criticate fără temeri.
La rîndul lor, funcționarilor publici, le este garantat dreptul la opinie și la exprimarea acesteia. Funcţionarul public poate participa în dezbateri publice, atît timp cît face cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere al autorităţii publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea. Chiar dacă este legat de obligația de a fi loial autorităţii publice în care activează, mai important pentru un funcționar e să-și respecte îndatoririle față de cetățeni și interesul public, consacrat prin jurămînt.
Mai mult ca atît, potrivit Legii integrității funcționarii sunt în drept să difuzeze de urgenţă pentru publicul larg informaţia care le-a devenit cunoscută pentru a preîntîmpina sau diminua pericolul pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, opri răspîndirea informaţiei neveridice ori dacă această informație are o deosebită importanţă socială. În acest caz, informarea se face în conformitate cu prevederile legii privind accesul la informaţie şi ale legislaţiei cu privire la protecţia avertizorilor de integritate (despre care vom vorbi mai jos).
Presa, este protejată prin Constituție și Legea presei care reglementează expres nedivulgarea de către jurnaliști a surselor de informație fără consimțămîntul acestora. Aceeași lege prevede răspunderea persoanelor oficiale ale autorităţilor publice pentru constrîngerea jurnaliștilor în scopul difuzării sau nedifuzării informaţiei sau divulgarea sursei de informaţie fără consimțămîntul acesteia.
Aceste prevederi și garanții legislative sunt acoperite și de sancțiuni din Codul Penal și administrativ. Astfel, articolul 1801 din Codul Penal prevede pedeapsa pentru împiedicarea intenţionată a activităţii mass-media și jurnaliștilor sau intimidarea acestora pentru critică, iar articolul 1802 numit sugestiv – „Cenzura” – prevede pedepse pentru funcționarii și demnitarii care dau indicații mass-media sau angajaților cu privire la activitatea editorială, precum și orice altă formă de împiedicare a tirajării sau răspîndirii informaţiei. Chiar și în condițiile stării de urgență, aceste articole rămîn aplicabile și poate chiar mai utile ca în timpuri mai simple.
Este de remarcat că Hotărîrea Parlamentului prin care e introdusă starea de urgență, prevede inclusiv „coordonarea activității mijloacelor de informare în masă” în ceea ce privește informarea populației despre cauzele și proporțiile situației excepționale, măsurile întreprinse de autorități și regulile de comportare în timpul situației excepționale. Însă aceasta nu trebuie în nici un caz interpretată ca undă verde dată autorităților să închidă gura jurnaliștilor. Prevederile obligatorii din legi și, cu atît mai mult, garanțiile constituționale rămîn în vigoare.
Protecția avertizorilor de integritate
Legile protejează, pe lîngă libertatea individuală a cetățenilor de a se exprima, și interesul public – cel de a opri practicile ilegale, de a preveni corupția și a promova integritatea. Instituția avertizorilor de integritate are anume acest rol și constituie un mecanism de încurajare și protecție a celor care semnalează nereguli în domeniile de lor de activitate.
În contextul pandemiei COVID, acest mecanism devine deosebit de relevant, după cum remarcă și Avocatul Poporului, pentru protejarea drepturilor medicilor care fac dezvăluiri, dar și a altor profesioniști care devin martori la nereguli, abuzuri sau încălcări.
Potrivit legii, angajații din Republica Moldova, atît din sfera publică, cît și cea privată au dreptul să dezvăluie practici ilegale din entitățile în care activează și să beneficieze de protecție în cazul în care sunt amenințați. Avertizarea de integritate (cunoscută în țările anglofone ca whistleblowing) este definită ca dezvăluire cu bună credință a unei practici ilegale ce constituie o amenințare sau un prejudiciu adus interesului public – iar această dezvăluire poate fi internă (raportată în interiorul organizației), externă (unei autorități) sau publică. Abaterile care pot fi raportate de avertizori includ manifestările de corupție, încălcările de mediu, încălcările drepturilor omului, a celor ce țin de securitatea națională, și a altor încălcări care amenință sau prejudiciază interesul public.
Avertizorul de integritate, după regula generală, trebuie să facă avertizarea pe intern (la superiorii săi). Totuși, avertizorul poate omite această etapă, făcînd o dezvăluire externă sau publică, atunci cînd consideră că angajatorul ar putea fi implicat în practicile ilegale în cauză, că îi va fi supusă riscului confidențialitatea datelor sau distruse probele. Deși condiționează astfel avertizările publice, legea lasă un spațiu destul de larg pentru a-i recunoaște pe cei care dezvăluie abaterile prin intermediul presei sau al rețelelor sociale drept avertizori de integritate, adică protejați prin lege.
Această protecție este oferită dacă avertizorul este supus răzbunării sau represiunilor și poate consta în: (i) sancționarea persoanei care s-a răzbunat sau a conducătorului instituției care a eșuat în a asigura măsurile de protecție, (ii) anularea sancțiunii disciplinare, constatată de către angajator sau, după caz, de către instanța de contencios administrativ, care i-a fost aplicată angajatului ca urmare a unei dezvăluiri în interes public făcute cu bună-credință și iii) despăgubirea prejudiciilor materiale și morale suportate în urma răzbunării.
În cazul avertizărilor și dezvăluirilor făcute public, de protecția avertizorilor este responsabil Avocatul Poporului (Ombudsmanul) care se poate sesiza la cerere sau din oficiu. Ca și instituție națională din domeniul drepturilor omului instituită de Parlament, Ombudsmanul este autonom și nu se supune altor organe din stat, ceea ce-i oferă o poziție bună pentru acest rol.
Cu picioarele pe pămînt
Secțiunea de mai sus citează legi și acte care, pe hîrtie, asigură o protecție relativ bună a celor care vor să vorbească public despre abateri, fărădelegi și abuzuri, pe timp de criză, dar și în afara ei. Totuși, clișeul moldovenesc despre cum legile sunt bune, dar implementarea lasă de dorit ne poate da bătăi de cap.
Mecanismul descris de protecție a avertizorilor de integritate, de exemplu, încă este relativ nou și netestat. Chiar dacă de la adoptarea legii au trecut aproape doi ani, nu am reușit să identific cazuri în care aceasta s-ar fi aplicat cu rezultate clare pentru avertizori. Oficiul Avocatului Poporului ne-a confirmat că au un singur caz de avertizare pe rol, dar care încă nu este finalizat.
Un rol important îl are neîncrederea cetățenilor în instituțiile publice, inclusiv în organele care trebuie să protejeze avertizorii. Mai sunt încă proaspete amintirile despre dosarele penale deschise cu cîțiva ani în urmă pe numele celor ce deconspirau marile scheme corupte de la vamă sau poștă. Pe de altă parte, cazurile de răfuială, după cum am văzut după episodul din Ceadîr-Lunga, au loc chiar în această perioadă.
O altă temere rezonabilă este că mecanismului de protecție a avertizorilor îi lipsesc „dinții” – pînă la urmă deciziile și constatările Avocatului Poporului au doar rol de recomandare, iar măsurile nemijlocite de protecție vor ajunge pe masa judecătorilor. Legiuitorul ar face bine să se gîndească la îmbunătățiri ale legii astfel încît măsurile de protecție să fie univoce, prompte și efective.
Ceea de ce avem nevoie ca să sporim încrederea în instituții și numărul avertizărilor sunt exemplele concrete care să demonstreze că mecanismele de protecție a celor care vorbesc despre fărădelegi funcționează. Acest fapt este înțeles și de instituția Avocatului Poporului care încurajează medicii să apeleze la ei în caz că sunt intimidați. Chiar și așa, cel mai important lucru este ca cetățenii, mai ales cei care devin martori ai abuzurilor, să știe că au dreptul să vorbească liber, că există instituții obligate să îi protejeze și că mărturisirile lor sunt mai importante ca oricînd.
Concluzie
Pe timp de criză, zgîrcenia la vorbă a autorităților și monopolizarea de către acestea a informației despre starea de fapt ne poate costa foarte mult. Iar tentativele de a intimida, descuraja sau pedepsi pe cei care au curajul să dezvăluie informații de interes public lovesc direct în principiile democratice – fără informație nu putem cere responsabilitate de la cei care ne conduc.
Nu doar media și cetățenii de rînd trebuie să încurajeze raportările din partea profesioniștilor care devin martori ai abuzurilor, ci și autoritățile însele. Or, numai așa pot preveni neregulile de la diferite niveluri de administrare și căpăta încrederea cetățenilor.
Cetățenii trebuie să vorbească și să ceară protecția legilor atunci cînd sunt intimidați sau cenzurați, iar cei însărcinați cu implementarea acestor legi – să le execute.
Dacă cunoașteți cazuri de corupție, abuz sau alte abateri care pun în pericol drepturile cetățenilor și interesul public, CPR vă încurajează să le raportați pe faracoruptie.md.
Andrei Lutenco este expert în justiție și drepturile omului, director de programe la Centrul de Politici și Reforme
Susține-ne și redirecționează 2% din impozitul tău către A.O. Centrul de Politici și Reforme Structurale. IDNO: 1017620000339.
Vezi ce am realizat în anul 2019.
Acest matarial este realizat de CPR Moldova, Centrul de Politici și Reforme, în cadrul proiectului „Educate, engage, empower. Community tools against corruption” cu suportul Fundației Soros-Moldova și Fundațiilor Pentru o Societate Deschisă.