fbpx

Fiecare cetățean al Republicii Moldova este în drept să ceară informație de la instituțiile statului, iar instituțiile publice vizate sunt obligate să o transmită în termenii legali de 15 zile lucrătoare sau să anunțe dacă o va furniza cu întârziere. În ultimii ani, pe agenda discuțiilor publice a reapărut problema reticenței statului moldovenesc de a oferi informația solicitată, de a furniza informație completă și de a o face conform procedurii și în termenii legali.

De cele mai multe ori, instituțiile de presă și organizațiile neguvernamentale sunt cele care solicită informație de la stat, fiind intermediari între activitățile decidenților politici și cetățeni.

Din interviuri cu jurnaliști, juriști și activiști în domeniul media, am determinat că aceasta se întâmplă din două motive: neprofesionalism, adică funcționarii se eschivează de la responsabilitate, din frică, din neștiință, dar și lipsa unor pedepse contravenționale adecvate sau din rea-voință, când instituțiile statului ascund premeditat informație de interes public, uneori folosind contradicții legislative, alteori nici atât.

În lipsa unui răspuns, solicitanții de informație pot da în judecată instituțiile statului și, experiența arată, câștigă în majoritatea cazurilor. Desigur, în proces, se pierd atât resurse de timp, cât și financiare. Iar, chiar și în cazurile de litigii strategice pentru a îmbunătăți practicile moldovenești, oricum, lucrurile nu se schimbă prea mult.

Un stat deschis și transparent, care explică activitățile sale și răspunde controlului public din partea mass-media, ONG-urilor și cetățenilor, este un stat democratic. Astăzi, chiar dacă avem o pluralitate de instituții media, avem un pluralism fără libertate, unde, pe lângă alte constrângeri, presa și cetățenii nu au acces liber la informațiile care ar trebui oferite de stat de la bun început.

Moldova: între rea-voință și neprofesionalism

Accesul la informație înseamnă, pe de o parte, că statul trebuie să facă disponibile toate documentele necesare pentru ca cetățenii să poată lua decizii informate, să se poate implica în procesul decizional și să poată exercita un control public asupra guvernării. Pe de altă parte, accesul la informație înseamnă că cetățenii pot solicita în scris sau verbal anumite documente sau informații, care nu sunt publicate, iar statul este obligat să le ofere, cu unele excepții. Dreptul la informație nu este un drept absolut, respectiv informația poate fi refuzată atunci când vorbim despre dreptul la viață privată sau date cu caracter personal, securitatea națională sau secretul de stat sau secretul comercial. De multe ori, statul, mai ales în democrațiile fragile, poate fi reticent în a oferi informație, pentru că, până la urmă, asimetria de informație, înseamnă asimetrie de putere: cu cât mai puțină informație au cetățenii și cu cât mai multe obstacole au pentru a o obține, cu atât statul gestionează politicile, activitățile și banii plătitorilor de impozite mai netransparent, fără de răspundere în fața publicului și fără a-i implica în proces.

În Republica Moldova, după 2009, guvernarea a devenit mai deschisă față de public. Instituțiile statului și-au creat pagini web, pagini pe Facebook, au creat baze de date și au început a publica mai multe documente. Tot atunci, și sistemul judiciar a încetat să aibă o atitudine părtinitoare în procesele care implicau instituțiile media, respectiv politicienii și funcționarii au dat mai rar în judecată jurnaliști[1].

Totuși, în ultimii trei ani, tot mai multe instituții media și ONG-uri au semnalat înrăutățirea accesului la informații. Jurnaliștii declară că, de regulă, aproximativ o treime din solicitările de informație rămân fără un răspuns, aproximativ una din două solicitări primește un refuz pe motivul protecției datelor cu caracter personal (sau, eventual, secretului comercial), iar o bună parte au un răspuns formal și evaziv. Totodată, aceștia au menționat birocratizarea excesivă a procesului, nerespectarea termenilor legali de 15 zile lucrătoare, necesitatea de a reveni cu mesaje repetate de solicitare a aceleiași informații, invocarea nejustificată a legii petiționării (care indică 30 de zile lucrătoare ca termen pentru răspuns), selectivitatea în informația oferită și cui este ea oferită și, în cazul unor funcționari sau instituții, o atitudine neprietenoasă „nu tu hotărăști ce sunt astea date cu caracter personal”[2].

Refuzurile se referă la diferite tipuri de informație, unele din ele însă sunt din cele mai absurde. Bunăoară, o confirmare dacă o anumită persoană este angajată sau nu în cadrul unui consulat al Republicii Moldova. Deseori, până instituțiile statului oferă o anumită informație, reportajul sau investigația poate pierde din actualitate.

Nici ONG-urile, care se ocupă de monitorizarea activităților unor instituții, de cercetări a unor problematici și identificare de soluții, de advocacy sau de elaborare de politici alternative, nu au acces la informație elementară care trebuia să fie accesibilă publicului de la început, dar care a fost solicitată, pe cale legală, în repetate rânduri. Incompletă, eronată și redirecționată – așa au fost calificate răspunsurile la solicitările de informații de la administrația publică locală din Chișinău de către șase ONG-uri care activează pe probleme urbane, într-un chestionar dezvoltat de Primăria Mea[3]. Totodată, aceștia au menționat că primesc un răspuns, de regulă, în termenii prevăzuți de lege și că există Direcții sau funcționari care oferă informația necesară. Cu toate acestea, multe din solicitări puteau fi evitate dacă administrația publică locală le oferea de la început publicului (printre informația lipsă au fost menționate proiecte de decizii și decizii selective ale Consiliului Municipal, procese verbale ale consultărilor publice, studii de fezabilitate, propuneri de politici). Respectiv, orice studiu mai amplu pe anumite probleme devine un proces obositor și uneori incomplet din cauza lipsei informației oficiale.

În același timp, majoritatea jurnaliștilor sau activiștilor intervievați nu au o bază de date despre numărul de solicitări transmise și primite, către ce instituții, tipul de răspuns primit (complet, incomplet, redirecționare sau lipsă) și perioada în care a fost oferit. Această informație ar fi un pas important spre a oferi recomandări constante instituțiilor concrete și spre a contribui la instruirea funcționarilor publici.

Anevoiosul acces la informație, conform jurnaliștilor și juriștilor cu care am discutat, se întâmplă din două motive: neprofesionalism și rea-voință

Neprofesionalism. Mulți funcționari se tem să ofere o anumită informație, pentru a nu fi sancționați fie prin amendă, fie de superiori. Alții nu o oferă din neștiință sau din lipsa înțelegerii angajamentului statului față de accesul liber și egal al cetățenilor la informație.

Rea-voință. Există situații când instituțiile statului premeditat nu vor să furnizeze informația necesară. Așa cum au semnalizat jurnaliștii în repetate rânduri se face un abuz de legea cu privire la datele cu caracter personal (o cercetare detaliată la subiect a CPR o găsiți aici), se împiedică accesul jurnaliștilor la informație prin anonimizarea a hotărârilor de judecată și scoaterea opțiunii de căutare după nume a hotărârilor de pe portalul instanțelor de judecată (o cercetare detaliată la subiect a CPR o găsiți aici) sau se refuză direct oferirea informației de interes public unei organizații neguvernamentale (mai multe detalii găsiți aici).

Respectiv, în unele cazuri, organizațiile neguvernamentale sau mass-media acționează acele instituții în judecată. Și, în majoritatea cazurilor, câștigă. Chiar și atunci, informația nu este prezentată imediat, nu este în forma necesară sau, uneori, este obținută cu ajutorul unui executor judecătoresc.

Moldova nu a fost niciodată o istorie de succes în ceea ce ține de accesul la informație. Funcționarii publici au obstrucționat accesul la informație publică, prin refuzuri, întârzieri sau răspunsuri incomplete și fac asta cu impunitate – fapt confirmat și de rapoarte internaționale (Freedom House 2016)[4]. Iar deseori funcționarii folosesc contradicțiile dintre Legea cu privire la accesul la informație și legile privind secretul de stat și secretul comercial pentru a nu oferi un răspuns. În același timp, nu există nicio instituție a statului care să aibă autoritate deplină de a monitoriza aplicarea legii privind accesul la informație.

Guvernul Republicii Moldova și-a asumat mai multe angajamente în ceea ce ține de libertatea de exprimare și libertatea presei, mai puțin însă au dominat discuțiile despre accesul la informație. Programul de guvernare 2016-2018, prevede doar o seacă „armonizare a Legii privind accesul la informație cu imperativele și practicile de guvernare electronică.”[5] Totodată, la 3 mai, Ziua Mondială a Libertății Presei, când zeci de jurnaliști și organizații de media au scandat inclusiv „Vrem acces la informație”, președintele Parlamentului, Andrian Candu a declarat că aceștia: Nu fac altceva decât scriu proiecte. Obțin finanțare din exterior și trebuie să consume acei bani”. După cum vom vedea, o parte din această finanțare este direcționată inclusiv spre a da statul în judecată pentru a obține informație care trebuia prezentată de la bun început.

Legi și practici învechite

Experții și jurnaliștii sunt de-acord că legislația și practicile privind accesul la informație nu mai sunt actuale și sunt o oportunitate pentru funcționari să refuze constant dreptul cetățenilor de a ști. Bunăoară, încălcarea legislaţiei privind accesul la informaţie se sancționează cu o amendă mult mai mică decât cea pentru nerespectarea securității datelor cu caracter personal. În primul caz este vorba de la 30 la 50 de unităţi convenţionale (1 u.c. = 50 de lei) aplicată persoanei cu funcţie de răspundere (art. 71 Codul Contravențional), iar în al doilea – amendă de la 150 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere (art. 74 din Codul Contravențional).[6] Respectiv, este mai simplu, sigur și, uneori, mai ieftin pentru un funcționar să nu își asume această responsabilitate, dar să lase instanța de judecată să decidă. Există și o sancțiune mult mai dură pentru încălcarea accesului la informație în Codul Penal, și anume: amendă de la 500 la 650 unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani. (art. 180). Însă este mult mai dificil să demonstrezi gravitatea penală a încălcării, și mai ales „proporţiile considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei care a solicitat informaţii referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la protecţia mediului”. [7]

Un alt obstacol în asigurarea unui acces la informație eficient și clar este și lipsa unui organ care să supravegheze implementarea legii. Avocatul Poporului, ar fi putut să facă aceasta, dar nu dispune de capacitatea și resursele necesare să o facă.[8]

Cu toate acestea, Ombudsmanul publică rapoarte anuale privind respectarea drepturilor omului, în care se menționează lacunele care trebuie abordate privind accesul la informație. Bunăoară, în 2016, Avocatul Poporului a constatat că nu sunt aplicate prevederile art 11: „în scopul garantării liberului acces la informațiile oficiale, furnizorul de informații: … b) va numi și va instrui funcționarii responsabili pentru efectuarea procedurilor de furnizare a informațiilor oficiale; c) va elabora regulamente cu Monitorizarea accesului la informație în Republica Moldova cu privire la drepturile și obligațiile funcționarilor, în procesul de furnizare a documentelor, informațiilor oficiale”.[9] Raportul din 2017, semnalizează aceleași probleme și recomandă:

Monitorizarea aplicării adecvate a prevederilor articolului 11 din Legea nr. 982 privind garantarea de către funcționari publici a liberului acces la informații a persoanelor; Informarea funcționarilor responsabili pentru efectuarea procedurilor de furnizare a informațiilor oficiale despre sancțiunile aplicate în caz de nerespectare a prevederilor Legii privind accesul la informații și plasarea pe site-urile instituțiilor publice; Distribuirea către publicul larg a informațiilor despre posibilitatea adresării în organele de drept în cazul nerespectării dreptului acestora de acces la informații; Asigurarea plasării pe paginile web ale autorităților centrale și locale a informațiilor actualizate de interes public.[10]

Aceste recomandări vin să abordeze legile și procedurile învechite și semnalizează faptul că funcționarii, de regulă, nu au instruirea necesară pentru a răspunde solicitărilor de informație, iar multe instituții publice nu au elementare regulamente interne, care ar trebui să prevadă, inclusiv, informația care deja trebuie să fie făcută public.

Din cauza lipsei de experiență și expertiză în domeniu, dar și din cauza rea-voinței din partea instituțiilor guvernamentale, care ascund premeditat informația de interes public, solicitanților de informație nu le rămâne decât să dea în judecată instituțiile responsabile.

A da în judecată statul pentru a obține informație nu este o practică nouă, dar frecvența cu care jurnaliștii sunt nevoiți să o facă indică anumite lacune grave ale sistemului. Mai mult ca atât, o dată ajunși în judecată jurnaliștilor li se dă câștig de cauză, chiar din prima instanță, mai ales atunci când este vorba de o simplă eschivare de la responsabilitate a funcționarilor. Atunci însă când instituțiile publice ascund intenționat informația, procesele pot dura peste un an, iar uneori pot ajunge și la CEDO.

Pe lângă cazurile de judecată în care jurnaliștii au încercat să obțină informația pentru a fi folosită în investigații, mai multe organizații realizează cazuri de litigare strategică prin care se redactează cereri de acces la informație, se analizează răspunsuri, iar, în caz de necesitate, se merge în instanță. În 2017, asociația „Juriștii pentru Drepturile Omului” a expediat 30 de solicitări de informații la care a primit 28 de răspunsuri. Printre răspunsuri s-au regăsit mai multe refuzuri de oferire a informației sub pretextul apărării secretului de stat, a secretului comercial sau a datelor cu caracter personal. În patru cazuri, selectate de juriști, au fost iniţiate procese în judecată.[11] Astfel, de exerciții se repetă constant, însă, după cum remarcă juriștii, rareori aceasta schimbă practicile instituțiilor care au fost date în judecată.

Totodată, nici guvernanții care și-au asumat mai multe angajamente legate de transparență și libertatea presei ezită să facă declarații în luptele dintre jurnaliști/activiști și instituțiile statului prin instanțele de judecată.

Judecata de apoi

După cum a fost menționat anterior, multe procese pe cauze de acces la informație ajung în instanță din cauza eschivării de la răspundere a unor funcționari. Respectiv, juriștii spun că, de regulă, se dă un câștig de cauză în prima instanță, judecătorii fiind deja instruiți că interesul public are prioritate.

Mai dificile sunt cazurile, unde intenționat nu se oferă informație, iar procesele ajung până în instanțele superioare sau informația ajunge prea târziu. Dar să le luăm pe rând.

  1. Asociația Presei Independente vs. Poșta Moldovei.

Aprilie 2016: API cere de la ÎS Poşta Moldovei informaţii despre firmele care au prestat servicii de construcţie și renovare a oficiilor poştale; și sumele de bani care au fost investite.

Directorul Poştei refuză să ofere informația pentru că „nu este permisă divulgarea informaţiilor ce ţin de administrare, finanţe, care ar putea aduce la atingerea intereselor întreprinderii”. Totodată, se mai invocă motivul că informaţia cerută conţine date cu caracter comercial, că Poşta Moldovei nu ar fi furnizor de informaţii publice și că API, fiind ONG, nu poate fi solicitant de informaţie.

Septembrie 2016: API acționează în judecată Poșta Moldovei. Judecătoria sectorului Centru spune că Poșta a încălcat legislația privind accesul la informație și o obligă să furnizeze informația solicitată.[12]

Curtea de Apel Chișinău casează hotărârea Judecătoriei Chişinău (Centru) și emite o decizie nouă, prin care respinge cererea API ca neîntemeiată.

Octombrie 2017: Curtea Supremă de Justiție obligă Poșta să furnizeze informația solicitată.[13]

21 Decembrie 2017: API inițiază procedura de executare silită a deciziei CSJ.

29 decembrie 2017: Întreprinderea de Stat ”Poșta Moldovei” expediază răspuns la cererea de acces la informație.[14]

După un an și nouă luni, trei procese de judecată și o procedură de executare silită, Poșta Moldovei, întreprindere de stat, care furnizează servicii publice cetățenilor oferă informația de interes public.

2. Centrul pentru Investigații Jurnalistice vs Comisia Electorală Centrală

Octombrie 2016: CIJM solicită de la CEC listele de subscripție, dar și rapoartele financiare ale candidaților înscriși în cursa pentru prezidențiale, inclusiv informația despre locurile de muncă ale donatorilor. CEC-ul refuză pe motiv de protejare a datelor cu caracter personal.

Noiembrie 2016: CIJM acționează în judecată Comisia Electorală Centrală.

Februarie 2017: CIJM câștigă în instanța de fond dreptul la informația solicitată.

La cinci luni de la solicitarea de informație, care vizează direct corectitudinea și transparența financiară a alegerilor prezidențiale, la trei luni după scrutinul electoral, CEC-ul este obligat să furnizeze informația de interes public.[15]

3. Rise Moldova vs Ministerul Afacerilor Interne

Aprilie 2016: Rise Moldova se adresează către MAI cu o solicitare de informație, în care cere datele anunțării în urmărirea națională sau internațională a zece persoane, cu specificarea articolului din Codul penal și dosarele penale inițiate în privința acestora. Ministerul refuză să ofere informația.

Decembrie 2017: Curtea de Apel recunoaște dreptul jurnaliștilor de a solicita asemenea informație. Ministerul nu este de-acord și invocă Legea privind datele cu caracter personal.

Martie 2018: Rise Moldova câștigă dreptul la informație la Curtea Supremă de Justiție. Decizia este irevocabilă.[16]

Un an și 11 luni, două procese de judecată, pentru ca Ministerul Afacerilor Interne să fie obligat să recunoască că interesul public prevalează asupra protecției datelor cu caracter personal.

4. Centrul de Investigații Jurnalistice vs. Președinția

Mai 2015: CIJM a cerut biografiile persoanelor care au fost decorate din anul 2001 până în 2015 cu distincţii de stat: Ordinul Republicii, Ordinul de Onoare, Ordinul Gloria Muncii, Ordinul Meritul Civic şi Ordinul Ștefan cel Mare și detalii privind meritele concrete față de stat ale fiecărei persoane decorate, precum și actele prin care șefii statului au respins candidaturile judecătorilor propuși să fie promovați sau numiți în funcție.

Iunie 2015: Președinția refuză să ofere informația făcând apel la protecția datelor cu caracter personal.

Noiembrie 2015: Judecătoria sectorului Buiucani respinge acțiunea CIJM.

Iunie 2016: CSJ dispune casarea integrală a deciziei instanței de apel, prin care instanța a obligat Aparatul Președinției să elibereze CIJM informaţia cu privire la biografiile persoanelor care au fost decorate cu Ordinul Republicii.

Septembrie 2017: Dosarul ajunge la CEDO.

Peste doi ani în instanțele de judecată, fără încă a obține dreptul la informație, pentru a „deconspira” meritele persoanelor care au primit ordine pentru „merite extraordinare” și pentru informații despre candidaturile judecătorilor: “iar în condițiile în care asupra magistraților planează atâtea suspiciuni de corupție, este normal să existe interes public sporit.” [17]

Acestea sunt câteva dintre cazurile notorii ajunse în instanță privind accesul la informație. Ele înseamnă resurse epuizate de timp și de bani, care fac activitatea jurnaliștilor mai dificilă. Or jurnaliștii de investigație sunt cei care au un rol crucial în monitorizarea acțiunilor guvernării, deconspirarea actelor de corupție și prevenirea abuzului de putere.

Concluzii și recomandări:

Republica Moldova are o experiență limitată în ceea ce ține oferirea deschisă a informațiilor necesare sau de a răspunde la solicitările de informații venite din partea cetățenilor, instituțiilor media sau ONG-urilor. Deseori, funcționarii se eschivează de la a oferi răspunsuri sau oferă răspunsuri formale. Aceasta face munca jurnaliștilor, care trebuie să informeze cetățenii și să le ofere informație pentru a face decizii conștiente, și a ONG-urilor, care pot face advocacy, propune politici sau monitoriza activitatea instituțiilor publice, mult mai dificilă. Totodată, în ultima vreme, instituțiile statului abuzează, mai ales de legea cu privire la datele cu caracter personal, pentru a refuza intenționat accesul la informații.

O guvernare dedicată valorilor europene, este o guvernare care susține libertatea presei și de exprimare, adică, implicit, un acces veritabil și rapid la informații.

În acest sens, nu a fost văzut un angajament public și o implicare din partea statului de a avea un acces la informații profesionist, inclusiv, nediscriminator și eficient. Există promisiuni de a modifica legislația (împreună cu alte legi care se referă la activitatea mass-media), însă în niciunul din cazurile de judecată menționate anterior, care au atras atenția publicului, nu a existat vreo declarație din partea guvernării de îmbunătăți practicile instituțiilor publice și de a facilita accesul jurnaliștilor, activiștilor și cetățenilor la informație cât mai simplu și eficient. În același timp, refuzurile continue de a oferi informație cu motivații absurde continuă.

O altă observație este că instituțiile media și ONG-urile nu duc o evidență constantă a solicitărilor de informație. O platformă care ar unifica și sintetiza eforturile de acces la informație, ar ajuta societatea civilă să vină cu rapoarte constante despre deschiderea instituțiilor statului de a oferi informații, despre cele mai închise sau deschise instituții, despre subiectele care sunt refuzate și felul cum sunt oferite răspunsurile. Respectiv, să formuleze recomandări concrete pentru funcționari.

O lege funcțională a accesului la informație care ar mări numărul de instituții obligate să ofere informație, ar prevedea sancțiuni mult mai mari în cazul nerespectării accesului la informație, care ar stipula exact că orice persoană fizică sau juridică are dreptul să știe și ar rezolva toate neconcordanțele de până acum, este esențială pentru libertatea presei și de exprimare.

Amintim că fiecare cetățean al Republicii Moldova, sau cetățean al altor state sau apatrid cu domiciliul sau viza de reședință în Moldova are dreptul să solicite informație de la instituțiile statului. Mai ales în condițiile în care această informație trebuia să fie publică și accesibilă de la bun început. Iar dacă statul nu îi răspunde, poate să îl dea în judecată și, cel mai probabil, o să câștige.

 

Acest document este elaborat în cadrul proiectului „Transparency, Access to Information and Personal Data Protection in Moldova: Striking a Balance”, implementat cu suportul Guvernului Finlandei. Analizele, constatările, interpretările și concluziile aparțin CPR-Moldova și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale agenției finanțatoare

 

Surse:

1. Report on the Media in Eastern Partnership Countries (2015) http://archive.eap-csf.eu/assets/files/Report%20on%20state%20of%20media%20in%20EaP%20countries_Nov%202015.pdf, accesat la: 10 mai 2018.

2. Interviuri realizate în perioada februarie-martie 2018.

3. Chestionar realizat în martie 2018.

4. Moldova: Stakeholder Submission for the Universal Periodic Review (2016) https://freedomhouse.org/article/moldova-stakeholder-submission-universal-periodic-review Accesat: 9 mai 2018

5. Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova (2016) https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/guvernul_republicii_moldova_-_programul_de_activitate_al_guvernului_republicii_moldova_2016-2018.pdf Accesat: 1 mai 2018.

6. Codul Contravențional al Republicii Moldova http://lex.justice.md/md/330333/ Accesat: 2 mai 2018

7. Codul Penal al Republicii Moldova http://lex.justice.md/md/331268/ Accesat: 2 mai 2018

8. Moldova: Stakeholder Submission for the Universal Periodic Review (2016) https://freedomhouse.org/article/moldova-stakeholder-submission-universal-periodic-review Accesat: 9 mai 2018

9. Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2016: Dreptul la informație (2016)http://ombudsman.md/ro/content/raportul-privind-respectarea-drepturilor-omului-republica-moldova-anul-2016-dreptul-la-0?language=ro Accesat: 1 mai 2018

10. Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2017 http://ombudsman.md/sites/default/files/raport2017red_3.pdf Accesat: 3 mai 2018

11. Secretul de stat și datele cu caracter personal, paravan în calea accesului la informație (2017) https://www.anticoruptie.md/ro/stiri/secretul-de-stat-si-datele-cu-caracter-personal-paravan-in-calea-accesului-la-informatie

12. API versus Poșta Moldovei (2016) https://www.investigatii.md/ro/procese-de-judecata/dosare-de-acces-la-informatie/api-versus-posta-moldovei

13. CSJ obligă instituțiile de stat să furnizeze presei informații de interes public! API a câștigat un proces de judecată cu Î.S. „Poșta (2017) Moldovei”http://www.realitatea.md/csj-obliga-institutiile-de-stat-sa-furnizeze-presei-informatii-de-interes-public–api-a-castigat-un-proces-de-judecata-cu-i-s—–posta-moldovei—_65071.html

14. Poșta Moldovei silită să execute o decizie a CSJ privind asigurarea accesului la informație (2017) http://www.moldovacurata.md/news/view/posta-moldovei-fi-silita-sa-execute-o-decizie-a-csj-privind-asigurarea-accesului-la-informatie

15. Centrul de Investigaţii Jurnalistice a câştigat procesul de judecată iniţiat împotriva Comisiei Electorale Centrale. CEC, obligat să ofere acces la rapoartele financiare ale concurenţilor electorali şi la listele de subscripţie (2017) https://anticoruptie.md/ro/stiri/centrul-de-investigatii-jurnalistice-a-castigat-procesul-de-judecata-initiat-impotrva-comisiei-electorale-centrale-cec-obligat-sa-ofere-acces-la-rapoartele-financiare-ale-concurentilor-electorali-si-la-listele-de-subscriptiei

16. Curtea Supremă de Justiție a dat câștig de cauză RISE Moldova și a obligat MAI să ofere informația solicitată de jurnaliști (2018) http://media-azi.md/ro/stiri/curtea-supremă-de-justiție-dat-câștig-de-cauză-rise-moldova-și-obligat-mai-să-ofere-informația

17. Centrul de Investigații Jurnalistice a pierdut procesul împotriva Președinției. Biografiile persoanelor decorate cu distincții de stat și actele prin care șeful statului respinge candidaturile judecătorilor rămân secrete (2016) https://anticoruptie.md/ro/stiri/centrul-de-investigatii-jurnalistice-a-pierdut-procesul-impotriva-presedintiei-biografiile-persoanelor-decorate-cu-distinctii-de-stat-si-actele-prin-care-seful-statului-respinge-candidaturile-judecatorilor-raman-secrete

Categorii: NotesPublicatii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *