fbpx

Președinția Republicii Moldova

Dlui Igor Dodon

 

Stimate domnule Dodon,

 

În anii trecuți, în cadrul mai multor talk showuri (anexa), inclusiv în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2016, jurnaliști de la diferite televiziuni și instituții media v-au adresat aceeași întrebare – despre implicarea Dumneavoastră, în calitate de Ministru al Economiei, în procesul privatizării Hotelului ”Codru”, petrecută în anul 2008. Ați fost întrebat de mai multe ori despre acțiunile și inacțiunile Domniei voastre într-un proces de privatizare care a prejudiciat statul cu 16 milioane EURO, conform estimărilor Radio Europa Liberă.

În mai multe emisiuni, ați oferit același răspuns – că ați adresat, împreună cu Prim ministrul de atunci, Zinaida Greceanîi, o scrisoare secretizată către Președintele Voronin. Înțelegem că, prin semnarea acestei scrisori, ați confirmat opiniei publice suspiciunile Dvs. referitor la procesul de privatizare.

Vă atragem atenția că, în conformitate cu prevederile articolului 8 al Legii privind Secretul de Stat, nu se atribuie la secret de stat şi nu pot fi secretizate informaţiile privind ”faptele de încălcare a legii de către autorităţile publice şi persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul acestora” punctul (1), litera (f). De asemenea, punctul 2 al aceluiași articol interzice expres secretizarea informațiilor ”în cazul în care aceasta ar putea limita accesul la informațiile de interes public, s-ar putea răsfrânge negativ asupra realizării programelor de stat și de ramură ale dezvoltării social-economice și culturale sau ar putea reține concurența dintre agenții economici”.

Subliniem convingerea noastră că adresarea unei singure scrisori a fost o acțiune insuficientă pentru a stopa o privatizare netransparentă, care urma să prejudicieze statul Republica Moldova cu 16 milioane EURO.

 

În baza articolului 16 al Legii cu privire la accesul la informație, solicităm următoarele:

– să ne oferiți informația referitor la indicațiile date de Domnia Voastră în calitate de Ministru al Economiei, șefului Agenției Proprietății Publice, aflat în Subordinea Dumneavoastră directă, instituție responsabilă de administrarea proprietății statului,

– să ne oferiți informația privind instituțiile de drept sesizate și solicitările propriu-zise, unde vă expuneți suspiciunile despre procesul de privatizare a Hotelului ”Codru”,

– să dispuneți, în calitatea actuală de Președinte al Republicii Moldova, publicarea scrisorii semnate de Dvs. și Prim ministrul de atunci, Zinaida Greceanîi, către Președintele Voronin, despre care ați menționat în decursul anilor precedenți,

– să oferiți o explicație a motivului din care scrisoarea sus-menționată a fost secretizată, ținând cont de legislația privind secretul de stat,

– să ne informați care a fost răspunsul la scrisoarea adresată Președintelui Voronin. În cazul în care și această informație este secretizată, să dispuneți desecretizarea acesteia.

 

Vă mulțumim anticipat,

CPR Moldova

 

 

Anexă:

Emisiunea În Profunzime”, la Pro TV, 19 septembrie 2016

“In 2008, impreuna cu doamna Greceanii am semnat o scrisoare domnului presedinte Voronin, cu pozitia noastra ferma, ca Hotelul Codru nu trebuie sa fie privatizat. Eu o sa fac tot posibilul ca aceasta scrisoare sa o gasesc si sa o fac publica.”

Emisiunea ”Politica” la TV7, 28 octombrie 2015 (întrebat de cine era Ministru al Economiei atunci când Vlad Plahotniuc a privatizat Hotelul Codru)

”Eu eram Ministru al Economiei, doamna Greceanîi era Prim ministru. Noi am semnat o scrisoare și am cerut să fie făcută publică de mai multe ori unde am cerut președintelui țării să nu privatizeze Hotelul ”Codru” și am solicitat să fie făcută publică de mai multe ori. Nu o am. Era o scrisoare secretă, venită de la Guvern. Noi am fost categoric împotriva acestei privatizări.”

Categorii: ApeluriNote

Lasă un răspuns