fbpx

7 noiembrie 2017

Din luna iunie 2017, CPR Moldova încearcă să obțină informație despre cheltuielile de deplasări înregistrate de diferite autorități.

Unele dintre ele evită cu orice preț să ne prezinte informația – chiar și cu prețul încălcării legislației, care spune clar că informația de interes public trebuie prezentată la maximum 15 zile de la solicitare, iar dacă aceasta este disponibilă mai devreme, ea trebuie prezentată mai devreme.

Anterior, am prezentat informația despre cheltuielile de deplasări a deputaților.

Mai multe detalii aici.

Astăzi prezentăm informația de care dispunem despre aceleași cheltuieli efectuate de unele ministere în perioada 2015-2016.

 

Unele instituții nu ne-au oferit un răspuns până în ziua de azi. Altele ne-au prezentat răspunsuri incomplete, sau cu întârziere. Un răspuns complet și la timp a fost oferit doar de două ministere – Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pentru care le mulțumim.

Solicitările date au fost remise în perioada lunii septembrie prin e-mail, ținând cont de faptul că legea cu privire la accesul la informație (art. 13) mai prevede că solicitările de informație pot fi adresate în orice formă, scrisă sau verbală, inclusiv electronică.

Anterior, pentru obținerea acestor informații, ne-am adresat, în repetate rânduri, Ministerului Finanțelor, care a refuzat să ne ofere datele, deși dispune de ele.

Mai multe detalii aici.

Vă prezentăm mai jos câteva imagini realizate de noi în baza informației primite, ce nu au nevoie de explicații adiționale.

 

 

Disclaimer:

Prin această postare nu ne expunem asupra justificării acestor cheltuieli. Poate sunt exagerate, poate sunt prea puține. Inacceptabilă este, însă, lipsa de transparență la acest subiect și felul în care autoritățile caută să dosească aceste date cu orice preț. Or, astfel de informații trebuie să fie disponibile online, la distanță de câteva click-uri.

***

Legea nr. 982 din 11.05.2000 privind accesul la informație prevede:

Articolul 4. Principiile politicii statului în domeniul accesului la informațiile oficiale (1) Oricine, în condițiile prezentei legi, are dreptul de a căuta, de a primi şi de a face cunoscute informațiile oficiale.

Articolul 16. Termenele de satisfacere a cererilor de acces la informație (1) Informațiile, documentele solicitate vor fi puse la dispoziția solicitantului din momentul în care vor fi disponibile pentru a fi furnizate, dar nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de acces la informație.

În ultima perioadă suntem martori la îngrădirea accesului la informație de interes public, în detrimentul transparenței. Această situație constituie o problemă pentru jurnalismul de investigație, mediul de afaceri, lupta contra corupției, reforma justiției, administrația publică.

Informația de interes public este produsă din banii contribuabililor și trebuie tratată ca un bun public. Considerăm că orice barieră din calea ei este o încălcare a dreptului cetățenilor de a se folosi de ceea ce le aparține.

Deseori instituțiile publice ne îngrădesc accesul la informația la care avem tot dreptul, sub diferite pretexte, unul dintre cele mai populare fiind viața privată. În același timp, viața privată a cetățeanului nu este protejată adecvat în cazurile unde o asemenea protecție este necesară, cum ar fi interceptările telefonice.

Cu privire la acest subiect ne-am exprimat opinia în cadrul studiului

”Cum statul îngrădește presei accesul la informația de interes public?”.

Am dezvoltat subiectul, de asemenea, într-un articol pentru SIC.MD.

Mai jos vă prezentăm, succint, metodele cele mai des utilizate în acest sens.

Categorii: NotesPublicatii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *