fbpx

CUPRINS

  1. Introducere
  2. Procedura de înregistrare a unei companii (SRL)
  3. Procedura de înregistrare a unei Asociații Obștești (ONG)
  4. Birocrația din etapa post-înregistrare
  5. Concluzii

 

INTRODUCERE

Scopul prezentului document este de a analiza complexitatea procedurilor de lansare a unei organizații, fiind analizate două tipuri de organizații: Asociațiile Obștești (ONG-urile) și Societățile cu Răspundere Limitată.

În prezentul document, facem diferența dintre procedura de înregistrare a unei organizații, comunicată la moment, de procedura de lansare a unei organizații – mai complexă și mai birocratizată.

Procedura de înregistrare a unei organizații presupune totalitatea demersurilor necesare pentru ca entitatea să fie înregistrată în Registrul de Stat al unităților necomerciale (în cazul ONG-urilor) sau Registrul de Stat al unităților de drept privind întreprinderile înregistrate în Republica Moldova (pentru SRL-uri). Pe de altă parte, procedura de lansare a unei organizații este una mai complicată, cuprinzând atât înregistrarea, cât și demersurile post-înregistrare care trebuiesc efectuate pentru ca o entitate să devină funcțională. Aceasta presupune, dar nu se limitează la, obținerea ștampilei (încă obligatorie, de facto, în Moldova), deschiderea unui cont bancar, înregistrări suplimentare la diverse autorități, autorizări, etc.

La baza prezentului document stă experiența CPR Moldova în procesul de lansare a organizației până când aceasta a devenit operațională pe deplin, experiența altor organizații (SRL-uri și ONG-uri), cât și clasamentul Doing Business. Pentru comparație cu practica internațională, a fost utilizat exemplul Estoniei.

 

PROCEDURA DE ÎNREGISTRARE A UNEI COMPANII (SRL)

Clasamentul ”Doing Business” al Băncii Mondiale oferă o imagine obiectivă a procedurii de înregistrare a unei afaceri în Republica Moldova.

Durata înregistrării unei afaceri este de minim patru ore și maxim trei zile și presupune două vizite la Agenția Serviciilor Publice, cu depunerea a cinci documente.

Schematic, procedura este reprezentată mai jos și arată destul de simplu:

 

PROCEDURA DE ÎNREGISTRARE A UNEI ASOCIAȚII OBȘTEȘTI (ONG)

Spre deosebire de companii, înregistrarea unui ONG este o procedură îndelungată, anevoioasă și, pe alocuri, neclară. Aceasta poate dura cel puțin o lună, multe lucruri fiind lăsate la discreția funcționarilor.

Organizațiile non-guvernamentale sunt elemente importante în procesul de consolidare a democrației și de dezvoltare a unei societăți civile capabile să-și reprezinte și apere interesele în raport cu deciziile publice. În mod practic ONG-urile sunt acele forme structurate ale societății civile prin care cetățenii sunt reprezentați și participă la guvernare. Prin intermediul ONG-urilor, societatea civilă este capabilă să atragă atenția statului asupra responsabilităților sale, a încălcării, cu sau fără intenție, a unor drepturi legitime ale cetățenilor, precum și a oportunităților de dezvoltare a: societății, economiei și statului.

Asociația obștească este o formațiune benevolă, autogestionată, constituită prin libera manifestare a voinței cetățenilor asociați în baza comunității de interese profesionale și/sau de altă natură, în vederea realizării în comun a drepturilor civile, economice, sociale și culturale, și care nu are drept scop obținerea profitului sau accesul la puterea politică.

Conform Legii nr. 837 din 17.05.1996, Asociația obștească este o organizație necomercială, independentă de autoritățile publice, constituită benevol de cel puțin trei persoane fizice și/sau juridice (asociații obștești), asociate prin comunitate de interese în vederea realizării, în condițiile legii, a unor drepturi legitime.

Asociațiile obștești sunt structuri instituționalizate private, ce activează în mod independent în raport cu orice autoritate publică. Majoritatea ONG-urilor sunt create cu scopuri specifice, în domenii precum asigurarea drepturilor omului și a justiției, protecția mediului și a sănătății sau promovarea intereselor specifice ale membrilor săi, oferind expertiză și elaborând analize care servesc drept mecanisme de monitorizare și punerea în aplicare a legislației în domeniile respective. ONG-urile pot avea și scopuri de natură socială, precum încurajarea participării cetățenilor în procesul decizional, promovarea intereselor societății (advocacy), monitorizarea politicilor publice (watchdogging) și responsabilizarea actorilor politici (accountability).

Crearea și existența organizațiilor necomerciale este o originează din realizarea dreptului la liberă asociere, consacrat de Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 21), Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice din 16 decembrie 1966 (art. 22), precum și de Constituția Republicii Moldova prin care este garantată libertatea opiniei și exprimării (art. 2), libertatea întrunirilor (art. 40), libertatea partidelor și altor organizații social-politice (art. 1), dreptul de afiliere în sindicate, etc.

În Republica Moldova sunt înregistrate 11,492 de organizații necomerciale (ONG-uri). Contrar percepției imediate, la o privire de ansamblu, acest număr este net inferior statelor europene. Cu aproximativ 3.6 organizații per mia de locuitori, Republica Moldova este devansată la capitolul reprezentativitate obștească de țări precum Estonia, ce înregistrează un raport de șase ori mai mare. Contextul este definit și mai corect atunci când evaluăm și numărul de organizații pe deplin active – aproximativ 200.

 

Cadrul legal

● Constituția Republicii Moldova,

● Codul Civil al Republicii Moldova (1107/2002),

● Legea nr. 837/1996 din 17.05.1996 cu privire la asociațiile obștești,

● Legea nr. 581/1999 din 30.07.1999 cu privire la fundații,

● Legea nr. 1420/2002 din 31.10.2002 cu privire la filantropie și sponsorizare.

Avizarea denumirii (15 zile)

În urma hotărârii de creare a asociatei obștești de către Adunarea de Constituire a asociației, persoana care a fost desemnată să reprezinte asociația în procesul de înregistrare poate depune la secretariatul Ministerului Justiției o cerere de verificare a disponibilității denumirii, a cărui răspuns se eliberează în termen de 15 zile.

Elaborarea actului de constituire (1 zi)

Capacitatea juridică a asociației obștești, în calitate de persoană juridică, intervine de la data înregistrării statutului asociației de către organul de stat autorizat.

Conform legii, statutul asociației obștești trebuie să prevadă:

  1. forma juridică de organizare a asociației;
  2. denumirea asociației;
  3. sediul asociației și teritoriul în limitele căruia își desfășoară activitatea;
  4. scopurile asociației și metodele de realizare a acestora;
  5. condițiile și procedura de primire a noi membri în asociația obștească, precum și cele de retragere din rândurile ei;
  6. drepturile și obligațiile membrilor asociației obștești;
  7. structura asociației obștești, procedura de constituire, denumirea exactă, competența și durata mandatului organelor de: conducere, a celor executive, acelor de control și revizie ale asociației;
  8. procedura de adoptare, modificare și completare a statutului;
  9. sursele, modul de formare și de folosire a proprietății și a altor bunuri ale asociației obștești; cuantumul cotizațiilor de membru; organul care este în drept să ia decizii cu privire la procurarea, distribuirea și înstrăinarea proprietății;
  10. procedura și termenele de convocare a adunărilor generale, conferințelor, congreselor;
  11. procedura de constituire, statutul, structura și metodele de activitate ale organizațiilor primare ale asociației obștești;
  12. parametrii principali a raportării financiare și modul în care aceasta este făcută publică;
  13. procedura de reorganizare și de încetare a activității asociației obștești.

Model de statut (link)

Depunerea și examinarea dosarului de înregistrare (30 zile)

În termen de o lună, de la data aprobării statutului de către organul de conducere, asociația obștească republicană prezintă la Ministerul Justiției, iar asociația obștească locală – la Consiliul raional în raza teritorială de constituire, un dosar de înregistrare ce trebuie să conțină următoarele documente (prevăzute în art. 17 al Legii 837/1996):

  1. Cererea privind înregistrarea statutului, semnată de toți membrii organului de conducere (de regulă, de membrii Consiliului de Administrare) al asociației obștești, în care se va indica numele, prenumele, domiciliul și semnătura fiecăruia.
  2. Confirmarea denumirii, eliberată de Ministerul Justiției.
  3. Statutul, în două exemplare, semnat de fondatori, cu indicarea datelor de identitate.
  4. Două procese-verbale ale Congresului (Conferinței) de constituire sau Adunării Generale, la care a fost adoptat statutul asociației obștești. Procesul-verbal trebuie să conțină date despre constituirea asociației obștești, aprobarea statutului, alegerea organelor de conducere și de control, desemnarea persoanei responsabile pentru înregistrare.
  5. În cazul constituirii unei uniuni de asociații obștești (uniune de persoane juridice) se prezintă contractul de constituire.
  6. Lista fondatorilor asociației obștești, cu semnăturile acestora:

I. pentru fondatori persoane fizice, se prezintă lista care va include: numele, prenumele, anul nașterii, domiciliul, cetățenia persoanelor (autentificate prin semnăturile acestora), însoțită de copiile buletinelor de identitate ale fondatorilor;

II. în cazul fondatorilor persoane juridice (asociații obștești), în listă se indică denumirea, numărul și data înregistrării, codul fiscal, sediul, numele, prenumele reprezentantului, fiind anexate: copia certificatului de înregistrare, copia statutului asociației obștești și extrasul din procesul-verbal al ședinței organului de conducere autorizat al asociației obștești, în care să fie consemnată decizia de participare la constituirea noii asociații obștești și de delegare a reprezentantului care a participat la adunarea de constituire a acesteia.

  1. Declarația prin care persoanele, indicate la art. 14 alin. (7) din Legea cu privire la asociațiile obștești, își dau consimțământul de folosire a numelui cetățeanului în denumirea asociației obștești.
  2. Actele ce atestă acordarea sediului – copia contractului de locațiune/comodat sau declarația persoanei fizice (autentificată notarial), sau acordul persoanei juridice (autentificat prin semnătura conducătorului și ștampila organizației), cu anexarea actului ce confirmă dreptul de proprietate.
  3. Documentul bancar care atestă achitarea taxei de stat pentru înregistrare.
  4. Pentru organizațiile necomerciale cu profil sportiv se va prezenta, adițional, avizul organului de specialitate.

Termenul de înregistrare, stabilit în Legea nr. 837/1996 (art. 18), este de o lună. Acesta poate fi prelungit cu încă trei luni, în cazul încălcării procedurii de constituire.

Amânarea sau refuzul înregistrării

În cazul amânării înregistrării, decizia se va comunica fondatorilor asociației, în scris, în termen de 3 zile de la luarea deciziei, cu menționarea motivelor de amânare.

Temeiurile pentru refuzul înregistrării sunt stipulate în articolului 21 al Legii nr. 837/1996:

  1. statutul asociației contravine Constituției Republicii Moldova, prezentei legi și altor acte legislative;
  2. anterior a fost înregistrat statutul unei asociații obștești cu aceeași denumire;
  3. cererea de înregistrare a statutului asociației obștești a fost depusă înainte de expirarea unui an din ziua rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată privind încetarea activității asociației respective;
  4. organul de înregistrare constată că documentele prezentate de asociație conțin informație neautentică;
  5. denumirea asociației obștești atinge morala publică, sentimentele naționale și religioase ale persoanelor;
  6. nu au fost prezentate toate actele indicate la art. 17 alin. (5).

În cazul refuzului oficial de înregistrare a asociației, grupul de inițiativă are drept opțiuni depunerea repetată a documentelor sau atacarea deciziei în instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de refuz.

Schematic, procedura de înregistrare a unui ONG poate fi reprezentată în felul următor:

 

În practica internațională, procedura de înregistrare a unui ONG este una extrem de simplă și presupune doar o notificare (online) referitor la inițiativa de deschidere a unui ONG. Ministerul Justiției, sau altă instituție responsabilă, ia notă de această informație și atribuie organizației nou-create, în aceeași zi, un număr de înregistrare (exemplul Estoniei).

 

BIROCRAȚIA DIN ETAPA POST-ÎNREGISTRARE

Deși există o mare diferență dintre procedura de înregistrare a unui SRL (1 zi) și procedura de înregistrare a unui ONG (până la 45 de zile, sau mai mult), atât în cazul SRL-urilor, cât și în cazul ONG-urilor, odată cu înregistrarea oficială a organizației, birocrația abia începe.

Ori de la înregistrarea oficială, până la finisarea procesului de lansare a unei organizații, mai există o multitudine de pași obligatorii, semi-obligatorii, sau obligatorii de facto.

Informație despre nici una dintre procedurile descrise mai jos nu este disponibilă 100% online, iar unele dintre acestea sunt învechite și depășite de timp (cum ar fi chiar prima – obținerea ștampilei).

 

  • Obținerea ștampilei asociației sau SRL-ului (1 – 3 zile)

Deși obligativitatea ștampilei a fost eliminată prin legislație, de facto, directorii de organizații sunt constrânși de circumstanțe să achiziționeze ștampila, din motiv că practic toate instituțiile statului, dar și cele private, o solicită în continuare. Pentru că eliminarea obligativității ștampilei nu a fost implementată eficient, această procedură suplimentară este, de facto, obligatorie și durează între 1-3 zile

  • Deschiderea unui cont bancar (3 – 10 zile)

Pentru deschiderea unui cont bancar directorul entității (ONG sau SRL) trebuie să efectueze o vizită la bancă, solicitând deschiderea contului, după care Banca remite informația către Serviciul Fiscal de Stat care urmează să confirme aprobarea oficială, fără care contul bancar nu poate fi utilizat.

În cazul CPR Moldova, timpul de așteptare a fost de zece zile, deși experiența majorității organizațiilor este de 2 – 3 zile. În opinia noastră, aceasta este o practică inutilă, care constituie o barieră suplimentară în calea lansării unei organizații. Procedura dată nu are o bază normativă clară, respectiv ea trebuie eliminată. În acest sens, CPR Moldova s-a adresat Ministerului Finanțelor și Băncii Naționale a Moldovei, în 13 martie 2017, cu solicitarea de a elimina această barieră birocratică.

  • Înregistrarea contabilului-șef la oficiul teritorial al Serviciului Fiscal de Stat (1 zi)

Pentru înregistrarea contabilului la SFS conducătorul entității trebuie să se adreseze cu o cerere la oficiul teritorial al SFS în a cărui rază de competență este amplasată entitatea. La cerere urmează a fi anexate copii ale actelor de înregistrare ale organizației (chiar dacă SFS are acces la bazele de date ce conțin această informație) și formularul de certificare a înregistrării asociației la SFS.

  • Înregistrarea în calitate de plătitor de contribuții la Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) – (1 zi)

În momentul în care organizația (SRL sau ONG) angajează oficial prima persoană, aceasta este obligată să se înregistreze în calitate de plătitor de contribuții la BASS, lucru pentru care antreprenorul trebuie să efectueze o vizită la instituția responsabilă – Casa Națională de Asigurări Sociale.

Dosarul trebuie să conțină:

  1. certificatul de înregistrare a organizației obștești;
  2. cererea tipizată, obținută de la oficiul teritorial al Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), completată, semnată și ștampilată de către conducătorul ONG-ului.
  • Prezentarea statelor de personal la Inspecția Teritorială de Muncă – urmează a fi depus ordinul cu privire la statele de personal pentru anul curent.

Conform Codului Muncii al Republicii Moldova, art. 10 alin. (2), lit. c), angajatorul este obligat să aprobe, în prima lună a fiecărui an calendaristic (adică în ianuarie), statele de personal ale unității și în termen de 2 luni de la data aprobării acestora, să prezinte (în formă scrisă sau electronică), un exemplar al statelor de personal inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază de competență este amplasată entitatea. În cazul modificării statelor de personal, ordinul conducătorului urmează a fi depus repetat.

Teoretic există posibilitatea depunerii online a documentelor, pe portalul Inspectoratului de Stat al Muncii, însă această opțiune este accesibilă numai dacă statele de personal au fost prezentate măcar o singură dată, pe suport de hârtie, la Inspecția Teritorială de Muncă.

  • Întocmirea regulamentului intern (min. 1 zi)

Întocmirea regulamentului intern este o obligație legală pentru toate entitățile comerciale și necomerciale care activează în calitate de angajatori. Prin acest act, angajatorul are posibilitatea de a implementa, la nivelul organizației, reguli proprii, bineînțeles, sub rezerva legalității acestora. Regulamentul de organizare și funcționare a organizației urmează să fie aprobat prin ordinul conducătorului și adus la cunoștință salariaților, care vor confirma prin semnătură.

  • Instruirea în domeniul securității și sănătății în muncă

Legislația Republicii Moldova prevede instruirea obligatorie a: conducătorilor de unități, conducătorilor locurilor de muncă, specialiștilor și a lucrătorilor desemnați în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) îndată după numirea acestora în funcțiile respective. Cursurile în domeniul SSM sunt organizate atât de instituții private, cât și de Inspectoratul de Stat al Muncii. Cursul are o durată de aproximativ 8 ore și costă, în mediu, 600 MDL. Persoana instruită urmează să monitorizeze implementarea și respectarea regulilor privind SSM, dar și să elaboreze actele obligatorii în domeniul SSM.

  • Raportarea la instituțiile de stat

Organizația ține contabilitatea și întocmește rapoarte financiare în conformitate cu principiile fundamentale și regulile stabilite în Legea contabilității, standardele de contabilitate, planul de conturi contabile și alte acte normative.

Pentru ținerea contabilității, organizația este obligată să elaboreze și să aplice propria politică de contabilitate. Politica de contabilitate se aprobă pentru fiecare an de gestiune prin ordinul conducătorului organizației. Organizația nou-creată își aprobă politica de contabilitate până la prezentarea raportului financiar pentru prima perioadă de gestiune, dar nu mai târziu de 90 zile de la data înregistrării.

Contabilul este cel care este însărcinat cu raportarea financiară la instituțiile de resort. Orice entitate comercială sau necomercială raportează obligatoriu privind, cel puțin, următoarele tipuri de impozite: impozitul pe venit reținut la sursa de plată; impozitul pe venit reținut din suma dividendelor achitate și veniturilor îndreptate fondatorilor; taxa pe valoare adăugată la mărfurile produse și serviciile prestate pe teritoriul Republicii Moldova; contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii, virate de către angajatori; contribuțiile individuale de asigurări sociale de stat obligatorii, virate de angajatori pentru persoanele asigurate; primele de asigurare obligatorie de asistență medicală în formă de contribuție procentuală la salariu și la alte recompense, achitate de către angajatori și angajați.

Raportările poartă o frecvență lunară, trimestrială și anuală. Este foarte importantă respectarea termenilor de raportare. Astfel, de exemplu: din momentul angajării primului salariat, organizația are la dispoziție o lună (până la data de 7 a următoarei luni) pentru a informa Compania Națională de Asigurări în Medicină. La CNAM urmează a fi prezentată lista nominală a persoanelor asigurate. Lista se prezintă în două exemplare precum și pe suport digital. La fel, trebuie înfăptuită raportarea lunară către Casa Teritorială de Asigurări Sociale (evidența individuală în sistemul public de asigurări sociale prin depunerea declarațiile persoanelor asigurate REV5, în două exemplare și pe suport digital).

Raportarea online

Pentru că sistemul tradițional de raportare din Moldova este unul complicat, raportarea online este o soluție ce simplifică problema și economisește timpul organizației, fie aceasta SRL sau ONG.

În vederea primirii accesului la raportările electronice este obligatorie deținerea unei semnături electronice. Semnătura electronică poate fi comandată online pe portalul web al Întreprinderii de Stat „Fiscservinform”.

Aceasta poate fi aplicată în cadrul tuturor serviciilor electronice din Republica Moldova, pentru autentificare și semnare atât în calitate de persoană fizică, cât și ca reprezentant al persoanei juridice. Titularul semnăturii electronice urmează să încheie un contract de colaborare cu Întreprinderea de Stat „Fiscservinform” pentru a obține accesul la serviciile de raportare online.

Raportarea online se va realiza pe platformele: servicii.fisc.md și raportare.md.

Organizația își va crea un profil de utilizator pe acest platforme.

Totuși, pentru activarea propriu-zisă a serviciilor de raportare electronică trebuie depuse cereri de acordare a accesului la raportare online, la sediile: CNAM, CNAS, BNS. Pentru fiecare cerere în parte se va depune un dosar separat care va conține: cererea model-tip, buletinul de identitate al persoanei responsabile de raportarea online, buletinul de identitate al conducătorului organizației. Aceste cereri se depun la ghișeele instituțiilor, pe suport de hârtie.

  • Angajarea personalului organizației

Pentru fiecare angajare, angajatorul trebuie să elaboreze un dosar, care trebuie să conțină, cel puțin, următoarele acte:

  1. Contractul individual de muncă
  2. Ordinul de angajare
  3. Dosarul angajatului:
  4. i. Fișă personală
  5. ii. Copie buletin de identitate
  6. iii. Copie poliță de asigurare medicala
  7. iv. Copia fișei de atribuire a Codului Personal de Asigurări Sociale
  8. v. Cererile de scutiri
  9. vi. Fișa de post (fișă de încadrare în proiect)
  10. vii. Copia livretului militar (după caz)
  11. viii. Copia ordinului de angajare
  12. ix. Contractul de muncă
  13. x. Carnetul de muncă
  14. xi. Contractul tipizat cu privire la răspunderea materială individuală
  15. xii. Fișa personală SSM (instruire introductivă generală privind securitatea și sănătatea în muncă)
  16. xiii. Permisul nominal de acces la locul de muncă
  17. Ordinul privind desemnarea persoanei responsabile de perfectarea, completarea și evidența carnetelor de muncă.
  18. Ordinul privind programarea concediilor legale de odihnă.

De asemenea, în sarcina organizației este procurarea carnetului de muncă pentru salariații angajați pentru prima dată în câmpul muncii. Compania care are drept exclusiv de a vinde carnete de muncă este Tehnodesign & Ko S.R.L (str. A. Mateevici nr. 29, MD-2009, mun. Chișinău).

La procurarea carnetului de muncă organizația are nevoie de: actul de înregistrare a organizației (original), copia buletinului de identitate a conducătorului organizației, rechizitele bancare și ștampila.

Carnetul de muncă este, la moment, încă obligatoriu în Republica Moldova, deși se efectuează demersurile necesare pentru eliminarea acestui document.

Clasificatorul Ocupațiilor din Republica Moldova

Clasificatorul ocupațiilor din Republica Moldova, care prevede în mod exhaustiv ocupațiile/ pozițiile în raporturile de muncă, nu include o bună parte dintre ocupațiile dintr-o entitate inovatoare, care ar opera în sectorul privat, sau cele specifice sectorului nonguvernamental. Acesta se aplică în toate domeniile de activitate economică și socială, la completarea documentelor oficiale ori de câte ori se cere indicarea ocupației, și este obligatoriu pentru toate entitățile indiferent de tipul de proprietate și forma de organizare juridică.

Pentru a respecta legea și a nu fi subiectul contravenției de încălcare a legislației privind ocuparea forței de muncă și protecția socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, organizațiile societății civile sunt nevoite să utilizeze, uneori, funcții care nu corespund total atribuțiilor efective ale salariatului.

Conform art. 56 din Codul Contravențional, „utilizarea de către persoanele cu funcție de răspundere, la completarea documentelor oficiale, a denumirilor de profesii sau de funcții care nu corespund Clasificatorului ocupațiilor din Republica Moldova se sancționează cu o amendă de la 6 la 30 de unități convenționale”.

—-

Primirea salariului poate fi realizată fără comisioanele suplimentare aferente tranzacțiilor obișnuite. Pentru aceasta organizația va încheia un contract de proiect salarial cu banca.

Fiecare angajat va avea, la bancă, un dosar compus din formularul de intrare în relații cu banca și copia buletinului de identitate (autentificată prin semnătura și ștampila angajatorului). Adițional, angajatorul întocmește un tabel nominal cu indicarea salariaților (pe suport de hârtie și format electronic).

Lunar, după realizarea transferurilor către Trezoreria de Stat, angajatorul expediază la adresa de email a băncii un formular standardizat, în care specifică datele de identificare ale salariaților și cuantumul retribuției financiare pentru fiecare. Astfel, salariile angajaților vor fi puse la dispoziția lor rapid și cu un efort minim din partea organizației.

Evidența internă

Pentru organizarea documentelor interne, organizația are câteva tipuri de registre: registrul de înregistrare a contractelor de muncă; registrul de evidență a carnetelor de muncă; registrul de circulație a carnetelor de muncă; registrul de evidență a ordinelor din cadrul organizației; registrul de evidență a instruirilor în securitate și sănătate în muncă.

 

CONCLUZII

  1. Spre deosebire de procedura de înregistrare a unei Societăți cu Răspundere Limitată, o Asociație Obștească întâmpină bariere semnificative chiar din momentul inițiativei de înregistrare. Dacă un SRL poate fi înregistrat în mai puțin de o zi, înregistrarea unui ONG durează, legal, până la o lună.
  2. Legislația curentă a Republicii Moldova oferă prea mult spațiu pentru interpretarea unor proceduri de înregistrare a unei Asociații Obștești, dar și a unor proceduri post-înregistrare (în cazul Asociațiilor Obștești și a Societăților cu Răspundere Limitată). Acest fapt permite aplicarea neuniformă a prevederilor legale și crearea unor bucle (loops) de amânare a înregistrării, atât în cazul avizării denumirii, cât și la examinarea dosarului de înregistrare.
  3. Percepția că avem prea multe ONG-uri în Republica Moldova (o teză promovată intens de unii lideri de opinie), este una falsă. Sectorul asociativ din Republica Moldova este caracterizat printr-o activitate extrem de redusă.
  4. Procedura post-înregistrare este, de asemenea, birocratizată excesiv, referindu-se atât la SRL-uri, cât și la ONG-uri. De la momentul înregistrării până la momentul în care organizația devine funcțională există o multitudine de proceduri, aprobări, autorizări și vizite la diverse instituții.
  5. În cazul SRL-urilor, noțiunea de ”lansare a unei afaceri” (starting a business), din clasamentul ”Doing Business”, ar trebui să se refere nu doar la înregistrarea propriu-zisă, ci și la procedura post-înregistrare, cu toate aprobările suplimentare, care nu sunt stipulate la moment. Ori lansarea unei afaceri nu poate fi considerată doar înregistrarea ei, ci întreg procesul de asigurare a funcționalității acesteia (obținerea ștampilei, obținerea unui cont în bancă, autorizările și aprobările la diverse instituții, cum ar fi CNAS, Serviciul Fiscal de Stat, etc) – opinie confirmată de antreprenorii chestionați de CPR Moldova în procesul de elaborare a prezentului document.

__________________________________________________________

BIBLIOGRAFIE

  1. Constituția Republicii Moldova
  2. Codul Civil al Republicii Moldova (1107/2002),
  3. Legea nr. 837/1996 din 17.05.1996 cu privire la asociațiile obștești,
  4. Legea nr. 581/1999 din 30.07.1999 cu privire la fundații,
  5. Legea nr. 1420/2002 din 31.10.2002 cu privire la filantropie și sponsorizare
  6. Adresarea CPR Moldova către Banca Națională a Moldovei
  7. Actele normative relevante înregistrării și activității organizațiilor necomerciale din Republica Moldova
  8. Global Human Capital Report 2017. World Economic Forum,
  9. Network of Estonian Nonprofit Organizations
  10. 2016 CSO Sustainability Index (20th edition / July 2017). USAID
Categorii: NotesPublicatii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *